Noaptea Învierii din închisoarea Pitești, anul 1949

Şi iată noaptea de Înviere. Odată cu bătaia clopotelor care răzbea până la noi, au început să apară lumânări aprinse în stradă, dincolo de casele lipite de zidul închisorii. Acest decor, care pentru noi luase proporţii cosmice, avea însă şi semnificaţia mesajului spiritual al acelor care nu ne uitaseră şi care acum doreau să ştim că sunt împreună cu noi sufleteşte.

Nu le-am putut răspunde decât cu un Hristos a înviat! care a început discret, apoi s-a dezlănţuit din cele aproximativ 800 de glasuri. Dacă cineva ar fi putut asista la acel moment, l-ar fi asemuit cu o imensă catedrală în care sutele de lumânări din stradă împreună cu glasurile noastre marcau Învierea Domnului, cu moartea pre moarte călcând. Totul vibra: aerul, ferestrele, uşile, dar mai ales inimile noastre, fără a ne imagina ce cataclism va veni peste ele nu după mult timp. Când s-a aşternut liniştea, ostaşul din post a spus: Adevărat a înviat!

(Traian Popescu – Experimentul Piteşti, Editura Criterion, Bucureşti, 2005, pp. 65-66)