Noaptea Învierii la Colonia Peninsula cu Părintele Dimitrie Bejan, anul 1952
În noaptea Învierii, la miez de noapte, când clopotele din „Valea Neagră” sună pentru Învierea Mântuitorului, ni se face o amănunţită percheziţie de către ostaşi. Sub supravegherea comandantului din colonie, a politicului Vasile Blănaru, pontatorul brigăzii, ne ţine de faţă cu aceştia, predica zilei:
– A venit momentul când ştiinţa1 alungă tot mai departe întunecatul misticism, care a ţinut omenirea în întuneric de mii de ani. Este timpul ca să părăsiţi idioatele şi bolnavele învăţături înapoiate, cu sectanţi, închinătorii lui Iehova.
Care aţi îmbâcsit capetele oamenilor până acum şi dacă vreţi să vă întoarceţi în societatea de astăzi, să vă lepădaţi de tot trecutul cu tot Hristosul vostru, intrând în rândurile poporului muncitor. Acesta este ultimul tren, care vă invită să urcaţi.
Iar comandantul încheie predica lui Vasile, adresându-se brigadierului şi subalternilor lui:
– Să-i omorâţi! Vă dau ordin să-i omorâţi! Pe răspunderea mea! Paştele mamii lor de dobitoci!
Ne-am uitat unul la altul. În acest moment, ca o lumină a trecut peste inima mea2 şi strig tare:
– Hristos a înviat, fraţilor!
Care eşti acela mă? întreabă comandantul, întors de pe coridor.
– Eu sunt.
Du-l la carceră, aşa dezbrăcat! Dumnezeul mătii de bandit!…
Când răsărea soarele, peste pleşuvele dealuri dobrogene, se auzeau, în zbor înalt, osanalele clopotelor de la bisericile din Constanța. Către cerul albastru, ridicau scări nevăzute, cântăreţele ogoarelor, ciocârliile.
Şi era bine! Şi pace-n suflet!
Însemn fruntea, pieptul şi umerii cu semnul Golgotei. Diafan, transfigurat Iisus pluteşte pe lângă sufletul meu. Mâna Lui îmi atinge fruntea cu caldă binecuvântare.
I-atâta pace-n carceră!
Dulce eşti Doamne, în suferinţele pe care ni le îngădui!
Fă-mă Doamne, bun! Bun, ca un Om!
(Pr. Dimitrie Bejan – Viforniţa cea mare, Editura Tehnică, Bucureși, 1996, pag. , pp. 110-111)
1. Este vorba de ”știința” atee, altfel spus darwinismul – teoria materialistă cu care comuniștii și-au justificat lupta de clasă și ororile care au decurs din aceasta. În realitate știința nu este potrivnică lui Dumnezeu ci mărturisește despre lucrările Sale în lumea văzută. Doar ”știința” care neagă drepturile de autor ale lui Dumnezeu asupra lumii și modul în care a făcut-o, este una deformată deci potrivnică adevărului revelat. Căutarea sinceră prin actul științific duce la dobândirea certitudinii existenței lui Dumnezeu, după cum mărturisește și marele om de știință Nicolae Paulescu: ”A demonstra existența unei cauze prime a vieții, imateriale, unice și infinit înțelepte – iată limita sublimă la care ajunge fiziologia. Această cauză primă este Dumnezeu. Omul de știință nu se poate deci mulțumi să zică: Credo in Deum (Cred în Dumnezeu). El trebuie să afirme: Scio Deum esse (Știu că Dumnezeu există).”
La rândul său, Părintele Arsenie Boca învață că ”un bărbat de ştiinţă, care mărturiseşte în mediul său pe Dumnezeu, adeseori e mucenic; un conducător de neamuri, dacă se declară atârnător de Dumnezeu, de asemenea e mucenic, ca şi cum atârnarea de Dumnezeu ar fi o mare slăbiciune şi vinovăţie. Şi aşa păţesc pe rând toţi dăruiţii lui Dumnezeu când nu se învoiesc la sfatul lumii, să tâlhărească pe Dumnezeu de darul ce li‑l dase spre tot lucrul bun, ce au să-l împlinească în lume”
2. Acesta este harul Duhului Sfânt care s-a făcut simțit în inima părintelui pentru a-l însufla să-l mărturisească pe Hristos, chiar atunci, în fața amenințării cu moartea, așa cum au făcut toți mucenicii, după cuvântul Mântuitorului: ”Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor; fiţi dar înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii. (…) Din pricina Mea veţi fi duşi înaintea conducătorilor şi a regilor, ca să le fiţi mărturie lor şi păgânilor. Iar când vă vor da în mâna lor, nu vă îngrijoraţi de cum sau ce veţi vorbi, că în ceasul acela vi se va da vouă ce să vorbiţi; fiindcă nu voi sunteţi cei ce vorbiţi, ci Duhul Tatălui vostru este Cel ce grăieşte întru voi.” (Ev. Matei, 10:16,18-20)
