Notă a informatorului „Artur” privind efectul anchetei asupra lui Nicu Steinhardt (3 aprilie 1973)

Notă a informatorului „Artur” privind efectul anchetei asupra lui Nicu Steinhardt.

121/143/61241/3 aprilie 1973
Strict secret
Ex. nr. 1

Notă

În ultimele două săptămâni l-am văzut pe Nicu Steinhardt de două ori. Prima dată a trecut el pe la mine şi, negăsindu-mă în cursul dimineţii, a revenit în după-amiaza zilei. A doua oară am fost eu pe la el. De fiecare dată arăta foarte speriat şi zdrobit. Mi-a spus că se efectuase la domiciliul său o percheziţie, ridicându-i-se un manu­scris original despre viaţa din închisoare şi copia dactilografiată a acestuia. Un manuscris de câteva sute de pagini, pe care el nu-l încredinţase spre lectură decât la doi-trei oameni: „Unul din aceştia m-a trădat”.

Pe cei ai casei, în halul în care arăta, i-a alarmat mai cu seamă că a ţinut să discute numai cu mine în patru ochi. „Ce te în­treabă?” l-am rugat să-mi spună. „Cine mi-a bătut la maşină, cui l-am mai dat să citească manuscrisul şi dacă l-am trimis în străină­tate. Nu l-am trimis în străinătate şi mi l-a bătut la maşină cineva din străinătate. Cu dactilografiatul am încurcat-o rău. N-au crezut nici o iotă din ceea ce le-am declarat, nici n-aveau cum să creadă. Se poartă foarte frumos cu mine, nu ca atunci când m-au arestat. Dacă s-ar fi purtat şi atunci la fel, nu mă condamnau, n-aş fi fost nici eu încăpăţânat şi nu se năştea nici acest manuscris. Eu însă am greşit. Am greşit cumplit. Că am scris cartea, că am ţinut-o în casă, că am dat-o câtorva oameni s-o citească. Am să mor în închisoare. Totdea­una am visat şi am crezut că am să mor în închisoare pentru multele mele păcate. Asta a fost soarta mea. I-am rugat să nu mă facă turnător. Orice, dar asta nu. Nu pot. M-au întrebat cum aş reacţiona dacă aş afla de o acţiune sau de o activitate împotriva statului, dacă m-aş duce să spun. Am răspuns că dacă ar fi ceva care să pună în pericol statul m-aş duce. Dar ca să spun eu că a înjurat cutare sau cutare, că e scumpă brânza ori aşa ceva – asta niciodată! Am să pier în închisoare. Te rog să mă ierţi că ţi-am dat-o s-o citeşti. N-am vrut să fac rău nimănui. Sunt un păcătos. Dacă m-au urmărit şi m-au văzut că am intrat la tine, să spunem amândoi că am venit să discu­tăm în privinţa unei traduceri. Eu îţi traduc din când în când câte ceva, ştiu mai bine englezeşte şi tu îmi stilizezi şi câştig şi eu un ban. De-abia îmi aranjasem şi eu căsuţa în care stau şi-acum se spulberă. Am fost blestemat să mor în închisoare.”

Când l-am întâlnit la el acasă, unde într-adevăr mă invitase ca să-mi dea un catalog pentru copil şi să discutăm despre o traducere din engleză, nu se găsea într-o mai bună dispoziţie: „Există pentru mine trei posibilităţi. Să mă aresteze. Să nu mă aresteze. Să mă chinuie aşa până oi înnebuni cu anchetele. Mă acuză că sunt duşman. Vor numele dactilografei. Cu bătutul la maşină am intrat în nişte încurcături nemaipomenite. N-am vrut să fac rău nimănui. Cam bănuiesc eu cine m-a denunţat. Ce să fac? Sunt un păcătos. N-am să mai pot lucra. Or să-mi ia pensia. Or să mă dea afară din casă. Cine ştie, poate că nu mă arestează, dar îmi iau pensia şi casa. Rămân pe drum. Un nenorocit. Eu lucrez încă, dar ştii cum este. Mi-au spus să nu-mi schimb preocupările şi felul de a fi, să nu încetez a vedea cunoscuţi, prieteni, să-mi duc viaţa la fel ca şi până acum. Dar sunt sigur că mă urmăresc. Îmi urmăresc telefonul, paşii, drumurile. Tre­buie să ne vedem foarte rar. Poate mă arestează chiar de sărbători, ca să mă pedepsească în credinţă, în Domnul. Am să mă rog mult de sfintele sărbători, poate se îndură Domnul de mine. Îţi cer iertare. Le cer iertare la toţi. Nu, nu, turnător n-am să devin. Să-mi ceară altceva, să mă pedepsească altfel. Ascult. Am greşit, ascult. Însă nu o pedeapsă prea mare. N-am dat-o decât la câţiva oameni s-o citească.”

E derutat şi într-o măsură, de-adevăratelea scrântit.

„Artur”

N(ota) B(iroului) Nicu Steinhardt, fost condamnat, este în atenţia IMB, care a iniţiat măsurile de percheziţie.

Deoarece „Artur” ne-a semnalat despre existenţa manuscrisului şi ne-a pus în posesia lui, vom ruga IMB să manifeste grijă pentru censpirarea informatorului, informându-i în acelaşi timp despre starea lui N. Steinhardt.
Lt.-col. Albescu M.

[Rezoluţie:] Este obligaţia noastră să nu deconspirăm acest informator de valoare.

(ACNSAS, fond informativ, dosar nr. 207, volum 5, ff. 82-84; document reprodus în lucrarea Nicu Steinhardt în dosarele Securităţii (1959-1989), ediție îngrijită de Clara Cosmineanu, Editura Nemira, București, 2005, pp. 181-183)