„Nu mă omorâți, dom’ Țurcanu!”
Care este amintirea cea mai puternică pe care o aveți din perioada petrecută la Pitești?
Eram în camera 4-spital, pe la sfârșitul lui februarie 1950, când l-au omorât în bătaie pe Cornel Niță. L-au luat echipa de bătăuși, l-au dezbrăcat la pielea goală și l-au bătut la tălpi cu bețele și pe urmă pe tot corpul.
Mai țineți minte cine era în echipa aceea?
Nu mai știu. Ș-apăi i-au dat cu pumnii în abdomen, în zona rinichilor și-a ficatului. L-au bătut în mod animalic, l-au fugărit, că era pe jos mozaic, ciment. Și țin minte când o spus: ”Nu mă omorâți, dom’ Țurcanu!”. Textual vă redau: ”Nu mă omorâți, dom’ Țurcanu!”. Da’ și-așa, dacă nu-l mai băteau, tot murea, că atâta era de bătut. L-au bătut până când l-au scos afară pe ușă… Da’ era mort.
Într-una dintre mărturiile scrise se spune că a fost și suspendat la un moment dat de brațe1 și lăsat să cadă de la un pat de sus. Ați văzut episodul acesta?
Nu știu treaba asta. În orice caz, tot felul de mijloace au folosit cu ei, unele mai barbare ca alealalte. L-au chinuit, domnule, l-au chinuit, l-au chinuit rău de tot.
Cam cât a durat bătaia?
Vreo două ore sigur.
I-au spus de ce-l bat așa crunt?
Ce spunea el era neinteligibil. Ei tot îi spuneau: ”Mă, te-ai dus… Ai făcut… Ce-ai făcut?”. C-a fost în Bacău în parc, cu încă unu’, și nu știu ce-o făcut cu un soldat sovietic. Aia n-am înțeles… Da’ nu înțelegeai ce zicea el, că era deja…
Deci motivul bătăii a fost să declare ceva în plus?
Nici acum nu știu care-o fost motivu’… De ce dintre toți chiar pe el l-a găsit așa, că doară erau ca el destui… Acuma o opinie personală: cred că Țurcanu o vrut să facă o demonstrație la restu’ băieților, studenților… Deci că nu există limite, că mergem până la a te omorî… Și, după mine, a avut efect această demonstrație. Că ne gândeam: ”Mă, dacă ne bate, ne bate… Da’ ne omoară?”. Și l-au omorât…
Credeți că a fost în intenția lor să-l omoare?
A lu’ Țurcanu? Nu știu. Nu știu. Păi, cred că dacă nu era intenția se oprea… îi oprea pe ăia să nu mai deie. Da’ or dat până l-o terminat…
Cum au reacționat când au văzut că e mort?
Erau înspăimântați. Înspăimântați…
Inclusiv Țurcanu?
Nu, el nu era înspăimântat.
(Silvestru Nanu, înterviu preluat din ”Experiențe carcerale în România comunistă”, Vol. I, pp. 239-240)
1. În memoriile sale, Justin Ștefan Paven, își amintește că ”după ce l-au lăsat puţin să-şi mai revină” Ţurcanu a dat ordin ”să i se lege mâinile la spate” după care ”Puşcaşu îl prinse de mâinile legate şi răsucindu-i-le, îl suspendă în aer, într-o poziţie care sugera imaginea crucificării”. Gheorghe Măruță, un al martor al tragicului supliciu, mărturisește și el că Niță Corneliu ”a fost legat cu mâinile la spate de doi din roboţii lui Țurcanu. Între mâini fu introdus un par gros ca să reziste şi cei doi l-au ridicat la înălţimea priciului de la etaj până a rămas aşa spânzurat în cea mai dureroasă poziţie”.