O rază de speranţă

Poşta, poşta pe care o aşteptam zilnic, îmi aduse o veste care mă învioră brusc. Valerica spera să vină de Paşti pentru două zile. Avea sesiune de examene şi nu putea sta mai mult.

Soseşte într-adevăr, încărcată cu alimente, cu medicamente. Toţi prietenii s-au bucurat pentru mine, împreună cu noi.

Cele două zile au trecut alternând între bucurii şi tăceri grele. Viitorul era atât de confuz… se estompa ca o pădure deasă prin care nu puteam întrezări nimic. Totul era provizorat… neliniştile pluteau în aer.

Am cerut ajutorul părintelui Pătraşcu , să ne binecuvinteze, ca să putem suporta mai uşor cele ce neaşteptau. Şi a plecat.

O altă scrisoare îmi anunţa sosirea mamei care, la cei 60 de ani ai ei, se încumeta să facă un asemenea drum.

(Aurel Vișovan – Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit?)