Părintele Arsenie – „Când avea ceva de spus, era de neoprit”

Cand stai langa parintele Pantelimon, simti nevoia sa vorbesti in soapta, sa nu-l tulburi cu nimic. Nu e nici aspru, nici bland. E doar ascetic, mereu refugiat in sine insusi, cu gandurile si rugaciunea lui neintrerupta. A suferit mult, cat pentru mai multe vieti, dar de pe fata lui osoasa si prelunga au disparut toate – si palmuirile, si loviturile de ranga, si lacrimile umilintei, pe care nu inceteaza nici o clipa a le numi „bucurii”.

Bucuriile pocaintei si ale rabdarii. Acum, pe albul sidefiu al obrazului citesti numai iertare si un suras tainic, de om impacat cu Dumnezeu, cu toata lumea. Ca sa-l cunosti mai bine pe batranul duhovnic de la Ghighiu, trebuie sa-i vezi incaperea unde locuieste. O chilie pe masura sufletului sau – simpla, taraneasca si severa, cu o candela vesnic aprinsa intr-un colt, cateva icoane pe perete si undeva, la capataiul patului, poza marelui monah Arsenie Boca, inalt si neclintit ca un munte, imbracat cu binecunoscuta sa rasa calugareasca, alba si incinsa la mijloc. Asezat pe stinghia ingusta a patului, parintele Pantelimon nu se mai satura sa-si priveasca duhovnicul. Chiar si in poza, „Sfantul din Fagaras” are ceva care fascineaza. Ii simti forta launtrica. Ii simti ascutisul neiertator al ochilor lui patrunzatori si albastri. Cuvintele nu-l pot cuprinde. Un om navalnic si drept. Cand avea ceva de spus, era de neoprit. Glasul lui era tunet si vorbele sageti. Vedea multe si nu se codea niciodata in fata adevarului. Nimic nu-i puteai ascunde.

De multe ori, nici nu deschideai gura si el iti spunea tot ce ai facut si ce o sa ti se intample. Citea in cartea vietii fiecaruia, din dorinta de a te mantui, de a te intoarce cat mai grabnic la credinta. El insusi se pregatea pentru marea intalnire cu Dumnezeu, cunoscandu-si sfarsitul si toate incercarile prin care avea sa treaca.

La manastirea Prislop, unde fusese exilat pe nedrept, a plans trei zile si trei nopti, stiind ca niciodata nu va mai ajunge la Sambata, ca va fi alungat din toate manastirile si doar la moarte va mai imbraca odajdiile preotesti.

Avea multe haruri parintele Boca si toate cate se spun despre el sunt aidoma cu adevarul. In arestul de la Brasov, i-a uscat mana unui calau, care il umpluse de sange, spunandu-i doar atat: „De acum inainte, mana asta nu o vei mai duce la gura”.

In 1989, pe cand securistii il anchetau si-l loveau cu picioarele, a prorocit ca Ceausescu nu o sa mai apuce sfarsitul anului si multi tineri vor muri, jertfiti ca niste miei. Parintele Pantelimon nu are nici cea mai mica indoiala ca Arsenie Boca era inainte-vazator. In veci nu va uita batranul parinte ziua cand l-a cautat pe cuviosul Arsenie, pe cand acesta picta la Schitul Maicilor. Avea multe sa-i spuna si sa-l intrebe, dar marele sau duhovnic a refuzat sa discute cu el. I-a intors ca niciodata spatele si i-a poruncit sa taie gatul unei sticle cu ascutisul firav al unei pile, lasandu-l apoi sa munceasca fara nici un folos. Abia intr-un tarziu, parintele Boca i-a pus mana pe cap si l-a intrerupt din munca sa prosteasca si inutila, spunandu-i cu dragoste si lacrimi in ochi: „Te grabesti? Unde te grabesti, baiete?… Eu stiu de ce te-am pus sa tai sticla. Te asteapta Securitatea la gara”. Si, intr-adevar, asa a fost. In acea zi, parintele Pantelimon era arestat si dus la sediul Securitatii din Galati.

„Daca nu pleaca din inima, nu intra in suflet nici un cuvant” Multe a invatat parintele Pantelimon de la duhovnicul sau, Arsenie Boca. „Pentru mine a fost o lumina si un stalp de nadejde. Fara indemnul si rugaciunile lui, nu as mai fi iesit viu din inchisoare.

Un calau m-a batut in sac si, cu un drug de fier, aproape mi-a scos ochiul. Am fost in moarte clinica si am scapat. Mi s-a pus capastrul pe cap (cea mai cumplita schingiuire), dar nu mi-am pierdut mintile, asa cum voiau securistii. Nici o secunda nu m-am lepadat de Cristos, chiar daca in arestul de la Galati a venit un general, care, vorbind frumos si cu multa dibacie, incerca sa ne convinga ca Arsenie Boca e un impostor si ca Dumnezeu nu exista:

„Am fost in Germania, am fost in Japonia si America. Am fost peste tot, dar nu L-am gasit pe Dumnezeu. Cum poti sa crezi in ceea ce nu e si nu se vede?”.

Detinutii aflati in celula cu mine au amutit, dar eu nu m-am lasat. Gandindu-ma la parintele Boca si repetand in soapta numele lui Cristos, mi-a venit o putere de sus si m-am trezit vorbind:

„Domnule general, degeaba ai calatorit… Dumnezeu e in om, e in dumneata, in fratele de langa tine. Nu in America trebuie sa mergi, ci la Patriarhie. Acolo ai sa vezi si ai sa pipai cu manurile tale lucrarea Sfantului Dimitrie, cel care a stat 200 de ani in apa si nu a putrezit”.

Generalul mi-a intors spatele, trantind furios usa, iar unii colegi m-au certat, spunandu-mi ca nu am strop de intelepciune, ca nimic nu ma impiedeca sa zic ca securistii si sa fac ca mine. Voiau sa tac, dar eu nu puteam. Ce fel de crestin as fi fost sa zic astazi una si maine sa fac alta? Asta m-a invatat parintele – sa predic numai adevarul si sa nu ma rusinez de cuvantul lui Dumnezeu.

(Marturia Parintelui Pantelimon – Sfântul părinte Arsenie Boca, pag. 76-78)