Părintele Aurel Bazilescu, Martir pentru Hristos în închisorile comuniste
Preotul Aurel Bazilescu a fost unul din cei mai de seamă preoți ai Craiovei de la mijlocul secolului trecut, fapt determinat în istoriografia românească post decembristă, care i-a acordat atenția cuvenită unei asemenea personalități a Bisericii Ortodoxe Române din anii grei ai regimului totalitar comunist1. Aproape nu există repertorii dedicate victimelor terorii comuniste2 în care să nu apară numele părintelui Aurel Bazilescu cu greșeli inerente unor asemenea eforturi.
S-a născut la 13 august 1907, în comuna Tălpaș, jud. Dolj, în familia învățătorilor Ștefan și Ioana Bazilescu. Încă din clasele primare a frecventat biserica parohială și, datorită aplecării sale spre biserică, a fost îndemnat de învățătorul satului să urmeze cursurile Seminarului Teologic.
Cu numeroase eforturi, deoarece părinții aveau o situație materială relativ modestă, a reușit să termine Seminarul „Sf. Grigorie Decapolitul“ din Craiova, promoția 1928. Aici l-a avut ca director pe părintele Anghel Pârvănescu, iar ca profesori, printre alții, pe Grigore Popescu-Breasta și Dumitru Preoțescu. A fost coleg cu preoții craioveni Marin Pretorian de la biserica Sf. Apostoli și profesor, Elefterie Marinescu de la biserica Sf. Spiridon, profesor și director al Școlii de cântăreți din Craiova, Gheorghe Demetrescu, de la biserica “Sfântul Gheorghe Vechi” și Ștefan Băzăvan de la biserica „Sfântul Ilie”.
Și-a susținut în mod strălucit teza de licență cu tema Doctrina despre suflet în primele trei veacuri creștine în 1933, avându-l ca decan pe Irineu Mihălcescu, viitorul mitropolit al Moldovei.
La 5 aprilie 1934 s-a căsătorit cu Elisabeta I. Vasilescu (născută în Puțuri-Dolj, la 26 martie 1915), dintr-un neam de învățători, preoți și ofițeri. Unchii Elisabetei Bazilescu erau preoții Marin Gronea de la biserica “Sfântul Ioan Hera” și Ștefan Gronea, de la biserica „Harșu”, iar un alt unchi, colonelul Gheorghe Vasilescu, a fost erou în ambele războaie3.
După absolvirea Facultății de Teologie din București, a fost hirotonit la 18 mai 1934, ca preot II al viitoarei Catedrale Mitropolitane. După plecarea ca preot militar a părintelui Gheorghe Barbu, în 1938, a fost numit protos (preot paroh) al Catedralei. Din4 15 martie 1939 a primit o nouă sarcină – protoiereu circumscripția II Dolj – Craiova. Conform Decretului nr. 221 din 1 decembrie 1939 este ridicat la rangul onorific de iconom stavrofor cu brâu și culion roșu. Colaborează frecvent la revistele „Renașterea”, „Creștinul ortodox”, „Cultura”, „Vatra” și ziarele „Jurnalul”, „Presa Olteniei”. Cunoștea la perfecție limbile franceză, germană, greacă, latină, ebraică. Alături de alți preoți craioveni dintre care amintim pe preoții Sebastian Chilea, Victor Marghescu, Ion Popescu-Cilieni, Ion M. Stoian, Dumitru Morega, Elefterie Marinescu și alții au întocmit numeroase memorii în care arătau necesitatea reînființării Mitropoliei Olteniei cu sediul în orașul Craiova. Ca atare îl întâlnim în fotografii de epocă și documente ca printre principalii animatori și organizatori ai ceremonialului pricinuit de instalarea primului mitropolit al Olteniei – Nifon Criveanu la 21 dec. 1939.
Alături de preoții Gheorghe Barbu, Constantin Begu și alții, părintele Aurel Bazilescu a reușit ca viitoarea Catedrală Mitropolitană să devină centrul spiritual și cultural al Craiovei. Este de remarcat colaborarea sa cu preotul prof. dr. Ion Popescu-Cilieni, cu preotul Dumitru Cinciu, cu preotul Constantin Zamfirescu și cu mulți alții, care au contribuit să apară, în condiții grafice deosebite, revista „Renașterea“. Calitatea materialelor publicate au făcut din revista „Renașterea“ un reper pentru toate periodicele cu caracter teologic din perioada interbelică. În acest context, părintele Aurel Bazilescu a contribuit la lansarea altui mare preot-cărturar, de care a fost legat printr-o sinceră prietenie. Este vorba de părintele Dumitru Bălașa, „patriarhul de la Drăgășani“, așa cum a fost numit de cei apropiați.
Absolvent al Seminarului Pedagogic Universitar „Titu Maiorescu“ din București, promoția 1939, părintele Aurel Bazilescu s-a dovedit a fi și un excelent profesor de religie. S-a remarcat în această calitate la școlile craiovene „Obedeanu“, „Traian“, „Trișcu”, Școala elementară de comerț „Gheorghe Chițu” și la Cursul profesional de ucenici și ucenice pentru școlile profesionale, între anii 1933-1942. Începând cu 1945 a predat la Școala de cântăreți bisericești din Craiova. Iată ce nota despre el un inspector școlar: „Îndemna elevii creștini pe calea binelui și adevărului deprins din învățăturile moralei creștine”.
Totodată, a fost și confesor diurnist, de la 15 mai 1934 până la 22 decembrie 1938, la penitenciarul din Craiova. Iată cum îl caracteriza Irineu Mihălcescu, episcop locotenent al Arhiepiscopiei Craiovei și Mitropoliei Olteniei, în septembrie 1939: „În această calitate a funcționat neîntrerupt și și-a îndeplinit cu cinste misiunea ce i s-a încredințat, cu foarte multă binevoință, blândețe, tact și pricepere, oficiind regulat slujbele, îndemnând sufletește pe deținuții greșiți, ținându-le cuvântări cu caracter religios și moralizator”. Același prelat i-a acordat, pentru merite deosebite, rangul de iconom și dreptul de a purta brâu și culion roșu, precum și bederniță, baston și cruce, conform temeiului nr. 3935/1939.
Chiar de la începutul activității sale ca mitropolit al Olteniei, Nifon Criveanu aprecia sprijinul dat de părintele Bazilescu la organizarea și deplina reușită a concertului dat de Asociația Creștină a Tinerilor (ACT-filiala românească a YMCA), în beneficul cantinei școlare „Iubirea aproapelui“, din ziua de 7 martie 19405. Această cantină a funcționat până la desființarea ei de către regimul comunist, în anul 1954, în casa parohială a bisericii „Sf. Gheorghe Vechi“, avându-l ca președinte pe preotul Gheorghe Demetrescu. „Suntem mulțumiți sufletește că avem lângă Noi asemenea harnici și devotați colaboratori“, nota mitropolitul Nifon Criveanu după acest eveniment6.
Un eveniment important în viața părintelui Aurel Bazilescu a fost cel al instalării în ziua de duminică 12 oct. 1941 ca paroh la biserica Sf. Arhangheli din Craiova (conform ordinului Arhiepiscopiei Craiovei cu nr. 18.292, se transferase de la Catedrala Sf. Dumitru aici), o parohie foarte mică care cuprindea numai 81 familii (324 enoriași), dar multe dintre acestea erau boierești sau negustorești cu bună stare materială7. La ceremonial au participat doi foști preoți parohi ai bisericii Sf. Arhangheli: Grigore Popescu-Breasta și Victor Marghescu8.
Cutremurul din noiembrie 1940 a afectat grav structura de rezistență a bisericii parohiale. La solicitările repetate ale parohului Aurel Bazilescu, Comisia Monumentelor Istorice a depus diligențele necesare întocmirii documentației de către arhitectul Iancu Atanasescu, pentru repararea lăcașului de cult. Cu toate acestea demersurile pentru repararea bisericii erau aproape fără eficiență în privința sprijinului material al autorităților județului Dolj și al Comisiei Monumentelor Istorice, datorită stării de război în care se afla România.
În ziua de 9 mai 1943 în urma vizitei la biserica Sf. Arhangheli a mitropolitului Olteniei Nifon Criveanu, acesta preciza verbal și în scris: „Biserica trebuie reparată din cauza stricăciunilor produse de cutremur”9. Demersurile pentru restaurarea bisericii demaraseră din vara anului 1942 când a fost adus arhitectul Comisiei Monumentelor Istorice pentru a întocmi devizul necesar. Totodată părintele Aurel Bazilescu a încunoștințat pe Paulina Vârvoreanu „prim ctitor”, căreia îi era duhovnic și prieten și care și-a exprimat dorința pentru a suporta cheltuielile pentru reparațiile ce se vor face la biserică. Părintele paroh a fost îndrumat de Paulina Vârvoreanu să se adreseze fiului său – Costinel Vorvoreanu care a studiat devizul împreună cu ing. Otto Hesselman și urmau să înceapă lucrările de restaurare. Până la urmă biserica a fost restaurată în a doua jumătate a anului 1943 și în cursul anului 1944.
Pentru munca sa neobosită dedicată slujirii bisericii părintele Aurel Bazilescu a fost apreciat încă din timpul vieții de colegi și arhierei.
Protoiereul Craiovei, pr. Elefterie Marinescu, slujitor la Biserica „Sfântul Spiridon”, îi făcea o frumoasă caracterizare părintelui Aurel Bazilescu: „ca păstor de suflete se manifestă cu blândețe, răbdare și înțelegere a tuturor situațiilor. Slujește îngrijit și cu credință. Predică liniștit, convingător și apropiat auditoriului. Nu jignește pe nimeni. Nu este lingușitor, nici clevetitor, nici intrigant. Este serios în acțiunile Sfinției Sale, duce la capăt orice însărcinare ce i se dă. Nu se plânge de nimică. Este om al datoriei, om de caracter. Merge după îndemnul Domnului: „ Așa, așa și nu, nu”. Nu aleargă după măriri anticipate. Lucrează dezinteresat, adică își face datoria”. În calitate de paroh al bisericii „Sf. Arhangheli” și protopop al județului Dolj (1945-1950), în ani de grele încercări pentru România (1940-1946), părintele Bazilescu a reușit să îi mobilizeze pe preoții doljeni să strângă numeroase ofrande pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor, i-a îndemnat pe confrații săi să viziteze spitalele de răniți din Craiova, Calafat și alte localități și s-a deplasat în Transnistria, unde a instalat numeroși preoți misionari, Doljul ocupând în această privință, locul I pe țară. Datorită activității sale deosebit de rodnice, s-au răspândit, în Transnistria și la unitățile militare din prima linie a frontului, mii și mii de cărți de rugăciuni, icoane, diverse veșminte preoțești, tămâie, mir etc., atât de necesare acolo unde bolșevicii distruseseră bisericile și le transformaseră în grajduri sau magazii de cereale. Alături de preoții Dumitru Cinciu și Dumitru Bălașa, părintele Aurel Bazilescu a organizat și îngrijit numeroase cimitire ale eroilor români de pe teritoriul Ucrainei și Rusiei, a ridicat numeroase troițe pe cuprinsul județului Dolj și a impus ca la toate sărbătorile să fie pomeniți cu deosebit fast eroii căzuți pe câmpurile de luptă. Alături de preotul Alexandru Șterfenitu de la parohia „Sf. Nicolae Ungureni“, a organizat parcela eroilor din cimitirul Ungureni, strângând prin colectă publică sumele de bani necesare pentru înzestrarea mormintelor eroilor morți în Spitalul Militar, așezând la mormântul fiecăruia o cruce rezistentă care avea înscrise principalele date ale celui îngropat acolo, astfel încât urmașii lui să poată recunoaște locul de veci. De asemenea, intenționa să construiască la cimitirul Ungureni o biserică a eroilor, pentru care reușise, ajutat și de alți colegi, să strângă o sumă importantă de bani. Dat fiind, însă, că majoritatea eroilor erau decedați pe frontul de Răsărit, acest proiect a fost abandonat, la intervenția autorităților comuniste române și a ocupanților sovietici. Față de preoții refugiații din Basarabia și Bucovina se manifestă ca un bun samarinean, ajutându-i material și moral. Înduioșător este articolul dedicat preotului Petre Ababii (1903-1944), fost slujitor la Catedrala Mitropolitană din Chișinău, refugiat în Oltenia în 1940 și 1944 și decedat ca urmare a unei boli fulgerătoare10.
În tot timpul războiului împreună cu prietenii săi de suflet preoții Gheorghe Demetrescu, Elefterie Marinescu, Marin Gronea, Alexandru Șterfenitu, Dumitru Cinciu, Teodor Mirescu și alții, părintele Bazilescu aduna de la credincioși alimente și diverse sume de bani, pe care le împărțea împreună cu cărți bisericești răniților de război din spitalele craiovene, fapt consemnat și de presa timpului. Astfel, spre exemplu, la 2 și 9 iulie 1944 părintele Aurel Bazilescu cu enoriașii a vizitat spitalul de ostași răniți de la Liceul „Elena Cuza”, iar pe 16 iulie spitalul de la Școala „Petrache Trișcu”11.
Ca paroh al bisericii „Sfinții Arhangheli“, a fondat o importantă bibliotecă parohială și a început o intensă activitate pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor de război. În cadrul revistei „Renașterea” a publicat numeroase recenzii ale unor cărți semnate de Simion Mehedinți, Radu Gyr și alți teologi străini în special de limbă franceză.
Aceiași activitate prodigioasă a continuat-o părintele Aurel Bazilescu și după 23 august 1944. În martie 1945 pentru ajutorarea populației din Moldova și Ardeal, zone afectate de luptele desfășurate pe teritoriul său între armatele germane, sovietice și române, colectează importanta sumă de 10.000 lei. Astfel după decesul la 24 ianuarie 1945 al părintelui Victor Marghescu, fost paroh al bisericii și profesor de religie la Liceul „Frații Buzești” părintele Aurel Bazilescu predă religia la Școala de fete „Regina Elisabeta” chiar din toamna anului 1946 la clasele I și II.
Ne mai suportând imixtiunea politicului în viața Bisericii, în luna mai 1946 a demisionat din funcția de protoiereu al județului Dolj, dar a fost ales de către colegii săi membru în Consistoriul Mitropolitan de pe lângă Mitropolia Ungrovlahiei, la propunerea arhiereului locotenent Eugeniu Laiu.
În 1947 părintele Bazilescu a fost chemat ca preot asistent la biserica Antim din București, unde a susținut câteva prelegeri foarte apreciate, în cadrul întâlnirilor ”Rugului Aprins”.
Noul mitropolit al Olteniei, Firmilian Marin, care îi cunoștea activitatea de dinainte de 1947, i-a adus cuvinte de laudă „pentru frumoasa activitate pastorală și buna gospodărire a avutului parohial, luându-se act cu mulțumire de metoda pe care o întrebuința la catehizare”, în urma vizitei pe care a făcut-o în ziua de 12 octombrie 1950 la parohia „Sfinții Arhangheli“12.
La 23 iulie 1954 părintele Aurel Bazilescu a fost ales de către colegii săi membru titular al Consistoriului Disciplinar Protopopesc.
Deși vremurile erau crunte la 10 iun. 1948, urmând modelul conferit de părintele Victor Marghescu, parohul bisericii – Aurel Bazilescu adresează un manifest tipărit intitulat „Apel către enoriașii Bisericii Sfinții Arhangheli din Craiova” prin care solicita ajutorul acestora în vederea salvării bisericii grav afectate de cutremurul din 10 nov. 1940 și de urmările circulației intense a autovehiculelor care supuneau zidurile bisericii unor trepidații permanente. Legați de păstorul lor enoriașii răspund chemării cu entuziasm și promtitudine, astfel că la 20 iunie 1948 în biserică se constituie din 37 de membri „Comitetul de reparații al Bisericii”. Din acest comitet făceau parte printre alții soții Constantin și Maria Calețeanu, prof. Ion Scântee, col. Săulescu, dr. M. Chiper, gen. Emanoi Săvoiu, O. Nicolaescu, D. Dăbuleanu, N. Nicolaescu, Antipa Popa, Tudor Neamțu (fiul lui Constantin Neamțu), Paul Stănescu, P. Georgescu, Mihai Ionescu, dr. Em. Graur, Ionel Huștea, col. dr. Gheorghe Ioan și alții. La 8 iunie 1948 arhitectul I.L. Atanasescu din partea serviciului tehnic al Arhiepiscopiei Craiovei întocmește un „deviz estimativ de lucrările de întreținere și consolidare necesare de efectuat la biserica Sf. Arhangheli Craiova”13. Puțin mai târziu, la 8 iulie 1948, se constituie un „Comitet restrâns de reparație a Bisericii Sfinții Arhangheli”, președinte pr. Aurel Bazilescu, casier cântăreț Florea Iliescu, membrii Mihail Foișoreanu, N. Antonescu aceștia urmau să meargă în parohie și să strângă cu chitanțe sumele de bani necesare fondurilor pentru reparație. Din nefericire luna iunie 1948 a fost bogată în precipitații. „Apa ploilor care continuă, pătrunzând prin coperișul de olane, defectat, pune în primejdie pictura și chiar zidurile Sf. Locaș” se arată în procesul verbal din 19 iulie 1948. Presiunile politice se amplifică, așa cum rezultă din munca depusă de către părintele Aurel Bazilescu pentru a îndepărta din biblioteca parohială cărțile și revistele considerate anticomuniste și reacționare.
Cu toate greutățile materiale ale unei parohii cu număr mic de familii și fără posibilități, în oct. 1948 părintele Bazilescu dăruiește pr. basarabean Baciu un epitrahil și o sfită. În perioada 27 iul. – 28 nov. 1948 se desfășoară prima etapă a lucrărilor de reparare, care vor continua în a doua etapă în intervalul 2 mai – 30 mai 1949, conform devizului întocmit de Comisia Monumentelor Istorice14.
Cu toate greutățile generate de dictatura comunistă recent instaurată enoriașii reușeau să strângă la îndemnul păstorului lor sufletesc 710 lei pentru lucrările de restaurare ale mănăstirii Gura Motrului, iar Elena C. Jormescu dona în amintirea soțului său un candelabru pentru biserică15.
Compoziția socială a familiilor din parohie după 1949 se schimbă dramatic, locul foștilor moșieri, industriași și comercianți arestați și alungați din casele lor, este luat de numeroși membri ai nomenclaturii locale, de ofițeri de securitate printre care amintim pe fostul cizmar și apoi torționar cunoscut Constantin Oancă. Om al rugăciunii, părintele Aurel Bazilescu solicită și obține aprobarea bunului său prieten și colaborator mitropolitul Olteniei Firmilian să-și petreacă cele 26 zile de concediu la schitul Crasna – Gorj începând cu data de 12 sept. 1949. După numai 6 zile la 18 sept. iși fracturează partea superioară a humerusului și se reîntoarce în Craiova. Conform statisticii parohiei din 1953 în care sânt prezentate străzile componente cu nume schimbate (str. Karl Marx, Ilie Pintilie, Elena Pavel, Simion Bărnuțiu, Roza Luxemburg) în parohie mai erau 167 de familii, iar câțiva membri ai parohiei din perioada interbelică n-aveau serviciu sau, deși erau cu înaltă calificare, figurau ca muncitori necalificați în cel mai bun caz16.
Cu toate greutățile generate de dictatura comunisto – stalinistă părintele Aurel Bazilescu avea pus pe ușa bisericii următorul anunț: „Biserica este deschisă pentru rugăciune în toate zilele”.
În ciuda numeroaselor amenințări primite din partea organelor de partid și de Securitate, pr. Aurel Bazilescu a continuat să se preocupe de cercetarea istoriei și de problemele teologiei contemporane, alături de preoții Teodor Mirescu și Dumitru Cinciu. Deveniseră renumite întâlnirile cu caracter strict teologic care se desfășurau în casa parohială de la „Sfinții Arhangheli“, la care participau cei mai de seamă preoți ai Craiovei.
Anul 1959 a fost pentru slujitorii și enoriașii parohiei Sf. Arhangheli plin de încercări și represiuni din partea regimului comunist și a instrumentului său coercitiv – Securitatea. La ordinul Departamentului Cultelor în toate parohiile din țară s-a trecut la o nouă verificare a bibliotecilor parohiale pentru ca publicațiile și periodicele, considerate ostile sistemului represiv comunist, care prin „consultarea” consiliului parohial erau sigilate și în cele mai multe cazuri distruse. Această măsură aberantă a adus culturii teologice românești prejudicii imense. Conform procesului verbal din 21 iunie 1959 au fost scoase din biblioteca parohială 863 titluri de cărți și periodice cu conținut teologic ortodox, din care amintim spre exemplificare revistele „Biserica Ortodoxă Română” și „Renașterea”, practic cu cinci zile mai înainte de descinderea organelor de securitate la casa parohială și reținerea abuzivă și fără judecată ulterioară a pr. paroh și a cântărețului bisericii. La scurt timp au fost impuse în casa parohială și în schema de funcțiuni a parohiei persoane aflate în slujba securității pentru o permanentă supraveghere a tuturor activităților slujitorilor bisericii și enoriașilor. În semn de solidaritate cu preotul Bazilescu, arestat la 26 iunie 1959, prof. dr. docent Marin Baculescu, somitate a medicinii românești, și un alt coleg au demisionat din funcția de consilieri parohiali17.
Toate aceste fapte nu au mai fost tolerate de organele de Securitate care, la 26 iunie 1959, l-au arestat și încarcerat în penitenciarul Craiova, împreună cu Ștefan Birtu – cântărețul bisericii Sf. Arhangheli18, cu preoții Teodor Mirescu de la biserica „Sf. Nicolae-Brândușa“ și preotul Dumitru Cinciu, de la biserica „Mântuleasa“ din Craiova, implicându-i într-un scenariu din care rezulta că ar fi complotat pentru răsturnarea regimului.
În realitate, cei trei preoți craioveni se întâlneau în casa parohială a bisericii „Sfinții Arhangheli“ din Craiova pentru a se ruga împreună și a discuta teme de natură teologică, ei fiind cunoscuți în Craiova prin calitatea predicilor lor, prin trăirea lor creștină, precum și prin forța de transmitere către credincioși a celor mai nobile idei creștine19. Întrunirile celor trei preoți de la Craiova semănau cu cele ale „Rugului Aprins“ de la mănăstirea Antim, cu care, de altfel, părintele Aurel Bazilescu intrase în contact direct.
Într-o fișă personală întocmită de Securitatea din Craiova, la 6 iunie 1959, părintele Bazilescu era prezentat ca un membru legionar cu activitate din 1937, cunoscut cu „manifestări dușmănoase“, fiind „lucrat în acțiune informativă de grup, împreună cu Cinciu Dumitru și alții, suspecți de activitate legionară prezentă“. O lună mai târziu, se propunea reținerea și internarea acestuia într-un lagăr de muncă pentru 36 de luni (de la 26 iunie 1959 la 26 iunie 1962), ceea ce s-a și întâmplat, în baza Decretului-lege nr. 89/1958 și a HCM nr. 282/1958. Însă, potrivit documentelor din dosarul său penal, se pare că părintele Bazilescu nu a părăsit niciodată Craiova, fiind deținut până la eliberare numai în penitenciarul din localitate.
După arestare, au urmat anchete nesfârșite la sediul Securității din Craiova, coordonate de către maiorul Constantin Oancă, cu metode dintre cele mai dure: bătăi cu saci de nisip și zdrobirea ficatului și a splinei. Martorii oculari mărturiseau că, după eliberarea din închisoare, în vara anului 1962, părintele Aurel Bazilescu abia putea să se mai deplaseze, deoarece fusese bătut la tălpile picioarelor cu vergele de fier, iar radiografiile făcute de nepotul său, medicul Nicolae Bazilescu, arătau grave afecțiuni ale coloanei vertebrale și ale întregului sistem nervos. Mărturiile medicului legist și ale altor medici specialiști arătau că aceste afecțiuni sunt datorate unor lovituri cu obiecte dure, care au distrus segmente din coloana vertebrală și organele interne. Amintim în acest sens diagnosticele dramatice stabilite de medicii legiști după eliberare, în frunte cu doctorul Arsenie („ciroză traumatică”), pe care nu aveau permisiunea să le popularizeze: TBC osos, decalcifiere, icter mecanic, oasele degetelor, rupte în timpul bătăilor, i se sudaseră cu noduri, iar din radiografii reieșea că oasele degetelor de la picioare și mâini fuseseră zdrobite. Din cauza acestor grave malformații, a fost obligat să poarte un fel de corset, care îi permitea să se deplaseze, însă cu multă greutate, conform cerificatului medical nr. 2085/1965, eliberat de Spitalul nr. 3, Craiova.
În dosarul penal există câteva notițe, din care se poate constata cum se ordona mutarea părintelui dintr-o celulă în alta pentru anchete, care durau de dimineață până seara20. Din mărturiile supraviețuitorilor închisorilor comuniste și indirect din alte documente rezultă că durata mare a anchetelor era determinată de numeroasele maltratări fizice și morale practicate după metode sovietice de ofițerii și subofițerii anchetatori.
Familia n-a știut pe tot timpul detenției că părintele Aurel Bazilescu a rămas în penitenciarul din Craiova, chiar dacă era internat administrativ, nefiind deci judecat și condamnat, având un regim de izolare. Din mărturiile unor subalterni ai torționarului Constantin Oancă, dar și ale unor colegi de suferință, rezultă că părintele Aurel Bazilescu, în pofida bătăilor nesfârșite la care a fost supus, a regimului de izolare și de înfometare, a faptului că aproape își pierduse vederea, fiind ținut într-o celulă fără lumină, a continuat să își mărturisească și să apere credința ortodoxă.
În timpul detenției soțului său, preoteasa Elisabeta Bazilescu a fost alungată din casa parohială și nu a fost angajată nicăieri, suferind grave lipsuri materiale și fiind obligată să practice croitoria.
Eugen Eschinasy, evreu craiovean refugiat în Elveția după detenția politică de la Canal, care remarcase atitudinea părintelui Aurel Bazilescu de apărare a evreilor în anii 1938-1944, a făcut cunoscut în presa elvețiană și la posturile de radio „Vocea Vaticanului“, „Vocea Americii“ și „Europa Liberă“, cazul Aurel Bazilescu, ceea ce a determinat ca acestuia să nu-i mai fie prelungită perioada de detenție și să fie eliberat din închisoare, cu biletul de eliberare nr. 55/1960 din 26 iunie 1962, la ordinul ministrului Afacerilor Interne, Alexandru Drăghici.
După eliberare, fiind considerat „periculos“ pentru regimul comunist, datorită credinței deosebite și autorității pe care o avea asupra credincioșilor, părintelui Aurel Bazilescu nu i s-a permis să revină în Craiova, fiind încadrat la 1 septembrie 1962 la parohia Pleșoiu, jud. Dolj, unde, din cauza numeroaselor afecțiuni dobândite ca urmare a schingiuirilor din închisoare, se deplasa foarte greu. A fost obligat să stea ani de zile în tratament la spitalele din Eforie și Mangalia, pentru tratarea TBC-ului osos generalizat. Cu toate acestea, a continuat să fie urmărit în permanență de organele de Securitate.
Într-un raport întocmit în decembrie 1963, inspectorul Departamentului Cultelor, Grigorie Gherghinoiu, nota: „După cum rezultă din caracterizările anterioare acesta a fost legionar cu sarcini de răspundere și polariza în jurul său după 1944 pe foștii legionari și alte elemente suspecte”. „Este suferind și se pregătește pentru a se pensiona stând numai prin spitale. A solicitat să fie adus în Craiova pentru a fi aproape de spital, având nevoie de tratament medical. În prezent a avut sprijinul Mitropoliei să se mute de la casa parohială a Bisericii „Sfinții Arhangheli” din Craiova, unde a funcționat până la reținere și să aducă în schimb chiriașii din casa lui personală. De această problemă se ocupă personal Mitropolitul Firmilian, care a dat dispoziții actualului preot Ciobanu Vsevolod să-l ajute să plece și să primească pe chiriașii lui”21. Deși foarte bolnav la 8 noiembrie 1969 slujește cu mari eforturi la hramul bisericii care o păstorise atâta vreme în semn de devotament pentru idealul căruia își închinase toată viața – slujirea lui Hristos.
A trecut la cele veșnice la 24 martie 1970, după grele suferințe, fiind înmormântat la cimitirul Sineasca din Craiova. 18 ani mai târziu, la 28 decembrie 1988, îi urma în veșnicie, în urma unui cancer limfatic, preoteasa Elisabeta Bazilescu.
(Ana-Maria Rădulescu – Revista Oltenia. Studii. Documente. Cercetări, Seria a IV-a, nr. 2, 2014, Editura Sitech, Craiova, 2014, pp. 354-363)
1. Toma Rădulescu, Părintele Aurel Bazilescu (1907-1970), în Revista “Cetatea Creștină”, Craiova, an III, nr. 12 (32), decembrie, 2004, p. 3; Idem, Bazilescu Aurel, în vol. Martiri pentru Hristos, din România, în perioada regimului communist, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2007, pp. 75-79; Ana-Maria Rădulescu, Clerici ortodocși în închisorile comuniste: județul Dolj: A-B, Editura „Aius”, Craiova, 2001, pp. 117-126.
2. Cicerone Ionițoiu, Victimele terorii comuniste: arestați, torturați, întemnițați, uciși: Dicționar A-B, Editura “Mașina de scris”, București, 2000, p. 135, unde apare ca fiind originar din București și arestat în anul 1959; Octavian Roske (coordonator), Mecanisme represive în România, 1945-1989: dicționar biografic A-C, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2001, p. 211, unde apare greșit ca decedat la Periprava în anul 1961 când de fapt nu a fost închis în acest lagăr de muncă; ***, Repere spirituale românești. Un dicționar al personalităților din Dolj, Editura „Aius”, Craiova, 2005, p. 30. Ștefan Iloaie, Paul Caravia, Virgiliu Șt. Constantinescu, Mărturisitori de după gratii. Slujitori ai Bisericii în temnițele comuniste, Supliment al revistei „Renașterea”, Cluj Napoca, 1995, p. 11 unde apare greșit ca decedat în anul 1961 la Periprava, informație preluată și necorectată după noile publicații de Vasile Manea, Cicerone Ionițoiu, O. Roske și alții; Paul Caravia, Virgiliu Constantinescu, Flori Stănescu, Biserica întemnițată. România (1944-1989), Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 1998. p. 70 unde apare cu aceiași eroare; Vasile Manea, Preoți ortodocși în închisorile comuniste, ediția a III-a, revăzută și adăugită, Editura Reîntregirea”, Alba Iulia, 2004, p. 35 unde preia greșit de la C. Ionițoiu ca decedat la Periprava în 1961; Ana-Maria Rădulescu, Clerici ortodocși în închisorile comuniste. Studiu preliminar, I, în „Mitropolia Olteniei”, LVI, nr. 1-4, 2004, p. 125, nr. 16; Firescu, Alexandru-Toma; Pătularu, Ionuț-Adrian, Biserici și ațezări doljene-file de istorie, Editura „Mitropoliei Olteniei”, f.a., p. 222, unde menționează că „a fost schingiuit în câteva închisori la rând”, în realitate întreaga detenție a ispășit-o la Penitenciarul și Securitatea din Craiova; Pr. Sergiu-Grigore Popescu, Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale și naționale ale poporului român (secolele XIXXX), Editura „Aius”, Craiova, 2010, p. 256 unde-l menționează relativ eronat ca fiind preot la catedrala Mitropolitană Sf. Dumitru, în realitate în momentul arestării fiind preot paroh la biserica Sf. Arhangheli din Craiova încă din anul 1941.
3. Arhiva Arhiepiscopiei Craiovei, dosar nr. 141, parohia Pleșoiu-Dolj , nenumerotat; Arhiva personală dr. Nicolae Bazilescu, Craiova.
4. Pr. Ștefan Băzăvan, Întâlnire colegială, “Mitropolia Olteniei”, XX, 1968, nr. 9-10, pp. 808-810.
5. Vezi „Renașterea”, XIX, nr. 3, 1940, p. 363.
6. Colecția Muzeului Olteniei, arhiva personală pr. Aurel Bazilescu, vezi și adresa Mitropoliei Olteniei nr. 1986 din 7 martie 1940.
7. ***, Vieața Bisericească în Oltenia. Anuarul Mitropoliei Olteniei, Râmnicului și Severinului pe anul 1940, Tipografia Sf. Mitropolii a Olteniei, Râmnicului și Severinului, Craiova, 1941, p. 145-158.
8. Arhivele Bisericii Sfinții Arhangheli din Craiova, dosar 65/1941, nenumerotat; Registru pentru procese verbale ale Consiliului, Epitropiei și Adunării parohiale 1926-1949, f. 62 v.
9. Arhivele Bisericii Sfinții Arhangheli din Craiova , dosar 67/1943, f. 76.
10. Aurel Bazilescu, Preot stins în pribegie, în rev. „Renașterea”, XXII, nr. 4-5, 1944, pp. 238-240.
11. ***Date din lucrarea Preoțimii Craiovene la spitalele de războiu, Raport Protoieria I Dolj, în rev. „Renașterea”, XXIII, nr. 9, p. 513; ABSA, dosar 68/1944, f. 13.
12. Buletinul “Mitropoliei Olteniei”, III, 1950, nr. 5, p. 37 și nr. 6, p. 5.
13. Arhiva C.M.I., f. 137.
14. Registru pentru procese verbale ale Consiliului, Epitropiei și Adunării parohiale 1926-1949, f. 82, 85-87, 90, 92, 93 v, dosar Pictura, nenumerotat; vezi și devizul estimativ la capitolul privind documentele bisericii; Ioan Opriș, op. cit., p. 442.
15. Arhivele Bisericii Sfinții Arhangheli din Craiova, dosar 75/1951, nenumerotat.
16. Arhivele Bisericii Sfinții Arhangheli din Craiova , registrul de procese verbale 1950-1957, f. 80-92.
17. Ibidem, f. 27-30, 54.
18. Vezi pe larg Ana-Maria Rădulescu, Clerici ortodocși în închisorile comuniste: județul Dolj: A-B, Editura „Aius”, Craiova, 2001, pp. 243-245 cu bibliografia aferentă.
19. AMJDIM, fond Penal, dosar 48.022, f. 2-4.
20. AMJDIM, fond Penal, dosar 48.022, f. 23-24, 26-27.
21. AMO, Fond Departamentul Cultelor, dosar nr. 37/1962-1964.
Ecaterina Bazilescu
ianuarie 30, 2014 @ 7:43 pm
Mă numesc Ecaterina Bazilescu-Chiriţă sunt din Tălpaşu, Dolj, de 35 de ani locuiesc în Târgovişte. Sunt prof. de rusă-franceză, am scris două cărţi, aspecte din viaţa unchiului meu, Aurel Bazilescu, se găsesc în rândurile romanelor mele, iar ceea ce am găsit pe internet mi se pare foarte interesant şi, lucrând la cea dea treia carte, voi adăuga şi aceste evenimente necunoscute mie. Vă rog să-mi răspundeţi. EBC. Mulţumesc.
Dan
ianuarie 31, 2014 @ 2:47 pm
Sărut-mâna!
V-am dat răspunsul pe mail, la adresa pe care ați completato în formularul de comentarii.
Ecaterina Bazilescu
februarie 1, 2014 @ 7:34 am
Bună dimineaţa,
Mulţumesc pentru răspuns. Vă voi trimite date referitoare la viaţa pr. Aurel Bazilescu şi a familiei din care provine. Deţin şi broşura „Neamul Bazileştilor”, scrisă de tatăl său, Ştefan B., n.1864, m. 1853, şi Monografia comunei Tălpaşu, şi arborele genealogic. Mă străduiesc să vă prezint cât pot de exact şi atractiv tot ce ştiu, chiar dacă mai mult sentimental şi mai puţin istoric. Îmi dau seama că tata, Virgiliu Bazilescu, se ferea să ne povestească ororile fratelui său, pr. AB, tocmai de-a apăra securitatea celor şase copiii ai săi, eu fiind cea mai mică. Vă rog, lăsaţi-mi timp, date am, îmi rămâne să văd cum le dozez. răspundeţi-mi dacă vă sunt de folos lucrările enunţate mai sus. mulţumesc. ECB, 1ferbr. 2014.
Mihai Corcodel
octombrie 23, 2014 @ 12:44 pm
Bună ziua, doamna profesoară!
Numele meu este Mihai Corcodel. Sunt mehedinţean şi locuiesc în oraşul care mai adăposteşte încă semnele intrării romanităţii pe plaiurile frumoasei Dacii. Motivul pentru care am îndrăznit să vă contactez este acela al tipăririi a două manuscrise muzicale ce îl au ca autor pe strămoşul dumneavoastră, Ştefan Basilescu. Aş fi interesat, ca şi coordonator al acestui proiect, de date biografice legate de domnia sa, date pe care presupun că dumneavoastră le deţineţi în cantităţi mai însemnate. Timpul de care dispun este însă foarte scurt. Dacă ne puteţi ajuta în acest sens, vă rog să mă contactaţi pe adresa de mail corcodelviorelmihai@yahoo.com. Vă mulţumesc anticipat!
Dan
februarie 1, 2014 @ 8:50 am
Bună-ziua doamna profesor!
Chiar vă rog să scrieți din inimă, sentimental, așa cum simțiți dumneavoastră. Biografiile reci nu însuflețesc pe nimeni.
Lucrările enunțate mai sus nu ne sunt de folos pentru demersul acesta dar sunt sigur că vor fi de folos domnului Adrian Petcu și vă rog să-i spuneți despre ele.
Nu vă voi presa cu nimic, las la timpul și hotărârea dumneavoastră când să trimiteți materialul, doar să nu ne uitați 🙂 …. așa că aștept un semn când terminați.
Mihai
septembrie 6, 2016 @ 7:54 am
salut , imi puteti explica semnificatia abrevierii „AMJDIM” va multumesc
Dan
septembrie 6, 2016 @ 8:58 am
Salut Mihai!
AMJDIM este acronimul de la Arhiva Ministerului Justiţiei – Direcţia Instanţelor Militare
mihai
septembrie 6, 2016 @ 9:14 am
Multumesc frumos și felicitări pentru site! Doamnezeu sa va ajute !