Părintele Dumitru Mihăilescu, martir pentru Hristos

S-a născut în familia preotului Atanasie şi Steliana Mihăilescu. Familia sa se va muta în 1926 în ţinutul dobrogean, tatăl său obţinând un post de preot la parohia Ciocârlia, jud. Constanţa. A urmat Seminarul Teologic din Buzău, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti. O perioadă de timp a fost cântăreţ la parohia în care slujea tatăl său, după cum aflăm dintr-o declaraţie din 16 decembrie 1939 de „solicitare” pentru înscrierea în Frontul Renaşterii Naţionale, partidul unic înfiinţat de regele Carol al II-lea¹. Încă din timpul studenţiei, căsătorit fiind, este hirotonit de către episcopul Gherontie Nicolau şi numit preot la parohia Andolina, jud. Ialomiţa. Ulterior, printr-o cerere către Subsecretariatul de stat pentru Culte, datată 27 septembrie 1940, părintele Mihăilescu încearcă să se transfere pe postul de paroh la Ciocârlia, în locul tatălui său, care dorea să se pensioneze. Ceea ce nu va reuşi, decât pe un post onorific, începând cu data de 5 decembrie 1940². A avut patru copii.

În anul 1946, părintele Mihăilescu figurează ca paroh la aceeaşi biserică, cu filia Sfântul Nicolae, aflată în construcţie, având 425 familii, respectiv 2125 suflete, la altar fiind ajutat de tatăl său, pensionat, Atanasie Mihăilescu³.

încă din timpul studenţiei, deoarece meditase o consăteană domiciliată în Bucureşti al cărui părinte era bănuit de activitate legionară, în decembrie 1938, Dumitru Mihăilescu va fi trimis în justiţie. A fost învinuit de „delictul de participare la organizaţiune politică interzisă, prevăzută şi pedepsită de articolele 13, 23, alineatul II, 30 şi 42 din Legea apărării ordinii de stat”, însă, prin Sentinţa nr. 789, din 20 decembrie 1938, a Tribunalului Militar al Corpului 2 Armată, a fost achitat de orice penalitate⁴.

Potrivit declaraţiei sale din ancheta Securităţii, în mai 1949, părintele Mihăilescu intră în legătură cu mişcarea de rezistenţă care activa în Dobrogea, sub conducerea lui Gogu Puiu. „Când am fost la Ferdinand, la preotul Tasi, spune părintele Mihăilescu, m-am întâlnit în curtea bisericii nemţeşti – prin Enache Puiu – cu Gogu Puiu. La Cobadin am avut legătură cu Gheorghe Filiu; la Basarabi cu dr. Apostol Paul, iar la Constanţa cu Popescu Scărişoreanu. Prin Gheorghe Filiu fac legătura cu: Ceaturi Gheorghe din Viile Noi; cu Jamea Dumitru din Constanţa, cu Zelca Gheorghe din Viile Noi; cu preotul Georgescu din Potârnichea. La Cobadin iau legătura cu Iancu Beca şi Haşoti Nicolae, bandiţi aduşi de Gogu Puiu din pădure; Sterie Timu din Cobadin, Costică Ghiţă-Cobadin, Olimpia, – concubina lui Gogu Puiu”⁵.

Astfel, părintele a reprezentat pentru Gogu Puiu un serios element de legătură. Altfel spus era un curier, care furniza bani strânşi în parohie, alimente şi alte obiecte de care cei din grupul de rezistenţă duceau lipsă. În acelaşi timp, când Gogu Puiu solicita, părintele Mihăilescu organiza diferite întâlniri, potrivit unei alte declaraţii din 9 august 1949: „Activitatea mea dusă de la data intrării în rândurile bandei condusă de Gogu Puiu a fost de a-l pune pe Gogu Puiu în legătură cu oamenii din comunele din regiunea noastră; să organizez în comuna mea şi să merg la Constanţa să fac legătura cu elemente de la oraş cunoscute de banditul Gogu Puiu, în scopul de a forma un comitet de conducere care să dirijeze fondurile pe care el cu bandiţii lui urma să le procure”. A organizat o şedinţă la Cobadin, la Gheorghe Filiu între 10-15 iunie 1949, unde au luat parte Gogu Puiu şi alţii şi s-a hotărât „de a se trece la o organizare a satelor din această regiune a sudului Dobrogei”. O altă şedinţă s-a ţinut în Ciocârlia de Jos, noaptea, într-o vie, oamenii fiind anunţaţi de preotul Mihăilescu, unde s-a hotărât „strângerea de fonduri, alimente şi îmbrăcăminte”. Alta a fost la Cobadin, în casa macedoneanului Iancu Sterie Caragea, la 25-27 iunie 1949, unde a participat şi Gogu Puiu. S-a hotărât „a se merge din comună în comună pentru a colecta bani şi alimente şi s-a hotărât înfiinţarea unui comitet de conducere”. O altă întâlnire a fost la Constanţa, în locuinţa lui Popescu Scărişoreanu, la 8-9 iulie, participând membrii, însă fără Gogu Puiu, unde au discutat din nou necesitatea creării unui comitet de conducere. Ultima şedinţă a fost la 11 iulie 1949, la care Gogu Puiu a participat şi unde s-a hotărât filarea băncii de stat Constanţa şi a organelor Securităţii şi Partidului pentru intimidarea acestora⁶.

În iulie 1949, Securitatea a operat mai multe arestări în rândurile celor care erau implicaţi în grupul de rezistenţă din sudul Dobrogei. Astfel, la 17 iulie 1949, părintele Mihăilescu va fi reţinut de către organele Securităţii, pentru faptul că „a fost identificat ca şeful conducător al grupului subversiv din sudul Dobrogei⁷.

Cum s-a desfăşurat arestarea părintelui deţinem mărturia fiului său mare, Aristide Mihăilescu: „în toamna anului 1949, a venit Securitatea la noi acasă la o rudă, unde locuiam, pentru că aveam casa în construcţie, pe la orele 22.30. Noi eram în casă cu o femeie de etnie turcă (eu şi trei surori de 5, 3 şi 1 an). La acea oră ne-am trezit cu împuşcături de automat. Dacă nu eram culcaţi în pat, eram împuşcaţi. Apoi am auzit bătăi cu patul armei în uşă, au deschis uşa şi am fost luaţi la bătaie, înjuraţi şi întrebaţi unde este popa. Eu le-am răspuns că este la Cobadin. Toţi cei care ne-au bătut şi care miroseau a băutură au plecat la Cobadin. În drum au oprit şi la bunicul meu pe care l-au bătut şi l-au târât de barbă prin casă, să spună unde se află fiul său (tatăl nostru). (Dimineaţa am găsit la bunicul, acasă, fire de păr din cap, din barbă şi sânge).

După aceea au plecat la Cobadin şi i-au aşteptat pe părinţii mei la moară. I-au prins, i-au înjurat şi bătut. Tatăl meu a fost lovit cu patul armei în gură şi i-au rupt dinţii. Pe mama a luat-o şoferul maşinii şi a dus-o în câmp ca să nu vadă nimeni ce se întâmplă. Tatăl meu, cu toate că nu s-a opus cu nimic arestării, a fost torturat cu bestialitate de aceşti beţivi nemernici.

Pe mama mea au adus-o acasă plângând. Aşa a început calvarul: am rămas fără mâncare, fără bani, nu am avut voie să învăţăm la şcoală. Eu, fiind cel mai mare, am început să lucrez la CFR, la smuls iarbă de pe calea ferată, ca să întreţin familia, cu un salariu de zilier de 325 lei pe lună. Am fost zile întregi la lucru fără mâncare. Nu eram primit în sala de spectacole sau bibliotecă, eram batjocorit şi alungat”⁸.

La Securitatea din Constanţa, părintele Mihăilescu a fost anchetat în cele mai dure moduri, anchetatorii reuşind să-l determine să dea declaraţii abia la 9 august 1949. Potrivit dosarului penal, numai în data de 9 august, părintele a dat patru declaraţii, multe pasaje din acestea fiind vizibil dictate de anchetatori⁹.

Pentru rolul său important şi apropierea sa de Gogu Puiu, anchetatorii îl vor considera organizator şi şef al grupului de rezistenţă din sudul Dobrogei, chiar un subordonat direct. Totodată, îi vor da şi o catalogare legionaro-fascistă, deşi erau mărturii ale altor inculpaţi în care se arăta foarte clar că la această mişcare de rezistenţă erau chemaţi să participe: legionari, negustori, expropriaţi, PNŢ-işti etc.¹⁰.

Potrivit referatului de încheiere a anchetei, datat 1 septembrie 1949, părintele Dumitru Mihăilescu „a fost încadrat în mişcarea legionară din 1937 şi a coordonat comitetul de conducere al bandelor subversive din sudul jud. Constanţa, dându-le misiunea de a recruta elemente din rân-durile foştilor legionari şi a celor ostili regimului, în special chiaburimea şi moşierimea”, în scopul fuzionării bandelor din sudul Dobrogei cu cele din nord şi jud. Tulcea. Astfel, părintele Mihăilescu va deveni şef de bandă subversivă, într-un lot format de Securitate din 25 de inculpaţi¹¹.

Pentru că „au iniţiat, organizat şi constituit bande subversive teroriste de tip fascist paramilitar, complotând contra siguranţei interioare a statului”, inculpaţii, în frunte cu părintele Mihăilescu, erau învinuiţi de „crimă de uneltire împotriva securităţii interne a RPR”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 3 din Legea nr. 16/13 ianuarie 1949¹².

La 21 octombrie 1949, părintele Dumitru Mihăilescu era condamnat de Tribunalul Militar Constanţa în „lotul 2 al bandelor subversive teroriste din regiunea Dobrogea” la muncă silnică pe viaţă şi 10 ani degradare civică¹³.

La puțin timp după condamnare, părintele Dumitru Mihăilescu a trecut la cele veșnice. Împrejurările care au condus la decesul acestuia sunt încă controversate. În suplimentul revistei „Renaşterea” al Arhiepiscopiei Clujului, apărut în 1995, aflăm că părintele ar fi fost ucis în februarie/martie 1950 la Securitatea din Timişoara¹⁴, faţă de Constantin Ionaşcu care, în lucrarea sa, susţine că ar fi fost „executat” în noaptea de 9 spre 10 martie 1950 în „trenul morţii Aiud-Timişoara¹⁵. Asupra acestei ultime ipoteze se opreşte şi Cicerone Ioniţoiu, care susţine: „Un caz deosebit s-a petrecut în aprilie 1950, când, printre cei 83 de deţinuţi politici, a fost ridicat din închisoare şi preotul Dumitru Mihăilescu din comuna Ciocârlia, judeţul Constanţa (el fusese judecat cu partizanii din Babadag şi transportat la Timişoara pe baza faimoasei dispoziţii 10.007 din martie 1950, dată de Nicolschi). A trecut prin faţa plutonului de execuţie pe 4 aprilie 1950, iar moartea a fost înregistrată după 7 ani”¹⁶.

De o părere complet diferită este Vasile Manea care, în lucrarea sa privitoare la clericii întemniţaţi, precizează că părintele Mihăilescu „a fost ucis în închisoarea din Piteşti”¹⁷.

Însă, în dosarele penale pe care le-am consultat, am putut găsi o simplă adeverinţă eliberată de Sfatul Popular al oraşului Piteşti, prin care se certifică decesul părintelui Dumitru Mihăilescu, în vârstă de 35 ani, la 23 martie 1950, de „nefrită”¹⁸.

Prin urmare, se exclude decesul părintelui la Securitatea din Timişoara sau în „trenul morţii”. De asemenea, este exclusă moartea părintelui în aprilie 1950, de vreme ce era deja înregistrată în registrul stării civile de la Sfatul Popular din Piteşti. Aşadar, părintele Dumitru Mihăilescu a murit, potrivit adeverinţei amintite mai sus, în penitenciarul Piteşti, la 23 martie 1950¹⁹. Cât priveşte cauza decesului, la prima vedere se poate spune „nefrită”, însă aici pot fi dubii, atâta vreme cât aceste diagnostice de multe ori erau fictive.

(Adrian Nicolae Petcu – Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2007, pp. 475-479)

---

1. „Subsemnatul Dumitru Mihăilescu, cântăreţ, domiciliat în comuna Ciocârlia de Jos, judeţul Constanţa, am solicitat înscrierea mea în Frontul Renaşterii Naţionale, semnând o listă colectivă ce mi se pusese la dispoziţie încă de la început, la primăria din această comună. Totodată, declar că am cerut înscrierea mea în Garda Naţională a FRN printr-o cerere care a fost înregistrată sub nr. … [loc liber]. Împărtăşesc cu sinceritate idealurile superioare ale FRN şi n-am făcut vreo faptă contrară ideologiei FRN” (AMIC, fond Ministerul Cultelor şi Artelor, dosar 102/1940, f. 177). Din textul de mai sus se poate constata entuziasmul lui Mihăilescu la cauza promovată de partidul lui Carol al II-lea.

2. Ibidem, dosar 49/1938, f. 74; Ibidem, dosar 60/1939, f. 86; Ibidem, dosar 98/1940, f. 239; „Tomis”, an XVII (1940), nr. 6-7, p. 7; Ibidem, an XVIII (1941), nr. 6-7, p. 13.

3. AMJDIM, fond Penal, dosar 20978, voi. 2, f. 148, 156-157v; dosar 64451, f. 97; Calendarul Episcopiei Constanţa-1946, p. 61-62. Potrivit fiului său, Aristide Mihăilescu, aflăm că părintele ar fi absolvit şi Facultatea de Filosofie.

4. AMJDIM, fond Penal, dosar 20978, voi. 2, f. 86, 104. 122, 130-133.

5. Ibidem, dosar 64451, f. 97. Trebuie precizat că Gogu Puiu nu avea concubină, ci logodnică, Securitatea dorind să evidenţieze părţile negative ale membrilor din rezistenţă în orice împrejurare, chiar şi atunci când dictau Declaraţiile pe care învinuiţii le scriau.

6. Ibidem, f. 98-99; ACNSAS. fond Penal, dosar 173, f. 19-20. Potrivit părintelui Constantin Voicescu, Dumitru Mihăilescu, împreună cu Gheorghe Filiu şi scriitorul Alexandru Scărişoreanu, ar fi iniţiat, în 1946, „un comitet pentru organizarea luptei anticomuniste”, care ulterior s-ar fi afiliat grupului condus de Gogu Puiu, aspect ce nu reiese din dosarele penale pe care le-am consultat (Constantin Voicescu, Oameni ai Bisericii în rezistenţa anticomunistă din munţii şi codrii României, în „Analele Sighet”, voi. 2, Bucureşti, Fundaţia Academia Civică, 1995, p. 284).

7. AMJD/M, fond Penal, dosar 20978, voi. 2, f. 149 (adresă a Securităţii Constanţa către centrala din Bucureşti, din 27 august 1949. în care se mai precizează că „în prezent este în cercetări la DRSP Constanţa). Constantin Voicescu, loc. cit., susţine data de 18 iulie 1949, informaţie care a fost preluată în The Imprisoned Church, p. 257 şi în Preoţi ortodocşi, p. 166.

8. Mărturie dată de Aristide Mihăilescu şi transmisă de Arhiepiscopia Tomisului. Această brutalitate este descrisă pe scurt şi de părintele Constantin Voicescu, loc. cit. p

9. AMJDIM, fond Penal, dosar 64451, f. 97-102.

10. ACNSAS, fond Penal, dosar 173, voi. 1, f. 12-13.

11. AMJDIM, fond Penal, dosar 64451, f. 77-79.

12. Ibidem, f. 25-26

13. Ibidem, dosar 64451, f. 1 -2.

14. Mărturisiri de după gratii, p. 50. La prima vedere, informaţia se pare că a fost preluată din „Memoria”, nr. 12, 1994, p. 135.

15. Constantin Ionaşcu, Rezistenţa anticomunistă din Dobrogea, Constanţa, Editura Ex Ponto, 2000, p. 361.

16. Cartea de aur, p. 366.

17. Preoţi ortodeşi, loc. cit.

18. AMJDIM, fond Penal, dosar 20978, voi. 2, f. 270.

19. Dumitru Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării, Bucureşti, Editura Scara, p. 427; Adrian Nicolae Petcu, Un preot între „haiducii Dobrogei”, în „Rost”, an IV, nr. 39, aprilie 2006, p. 40; Marius Oprea, Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente, 1949-1989, Polirom, 2002, p. 331, unde părintele Mihăilescu apare ca executat de Securitate, fără nici o altă precizare. Ca un argument în plus sunt şi datele din lista cu cei decedaţi în detenţie, întocmită de Securitate la sfârşitul anilor ’60 (ACNSAS, fond Documentar, dosar 73, voi. 1, f. 39, publicată în Lista persoanelor decedate, p. 207), unde se arată că locul decesului este Piteşti.