„Părintele Enache Graur, unul dintre foștii deținuți politici de mare ținută morală și atitudine anticomunistă”

Pr. Enache Graur rămâne pentru mine unul dintre foștii deținuți politici de mare ținută morală și atitudine anticomunistă.

A executat 15 ani de închisoare și n-a renunțat niciodată la convingerile sale democrate și la demnitatea sa de deținut politic, fiind, în toate închisorile prin care a trecut, un exemplu de urmat.

Deși mai în vârstă decât mine cu 20 de ani, mi-a acordat toată încrederea și prietenia sa.

Am avut primele contacte în noiembrie 1959, la închisoarea din Galați, unde, fiind vecini de celulă, am ținut legătura prin sistemul morse. Ne-am văzut și cunoscut abia peste un an, în „bouvagonul” care ne transporta la altă temniță (noiembrie 1960), respectiv la Botoșani.

În 1963, ne-am întâlnit la „plimbare” în curtea închisorii, după începerea acțiunii de reeducare.

A fost unul dintre cei care m-au prețuit pentru atitudinea mea intransigentă și s-a îngrijorat mult când m-am îmbolnăvit grav de ficat.

Părintele Graur a fost printre marii mei prieteni de închisoare pe care i-am vizitat după eliberarea din 1964 și am purtat, fără nici o rezervă, tot felul de discuții. (Deși după eliberarea din 1964 am restrâns numărul de relații, rezumându-mă la cei mai de încredere prieteni.)

Am avut satisfacția, studiind arhivele Securității la CNSAS, să constat că Securitatea n-a știut nimic despre întâlnirile noastre, care au început imediat după venirea mea în Vrancea (1965) și au continuat până în 1989 (așa cum n-a știut de întâlnirile cu Remus Radina și alții).

Spre deosebire de majoritatea cazurilor, în „Dosarele de urmărire” ale preotului Graur s-au păstrat multe dintre documentele Securității, astfel că dosarele sale sunt destul de voluminoase și conțin „piese” originale.

Foarte interesant rămâne faptul că Securitatea Vrancea s-a adresat Securităților din 4-5 județe, ca și conducerilor închisorilor Gherla, Oradea, Botoșani, etc., cărora le-a cerut să-i comunice – nici mai mult, nici mai puțin – numerele celulelor prin care acesta a trecut sau numele real al unora dintre informatorii de celulă, în special de la Botoșani.

Și asta numai spre a găsi un fost deținut politic devenit unealtă a Securității, în care preotul Graur, cunoscându-l din închisoare, ar avea încredere, încât Securitatea să poată fi informată despre ce face și cum gândește acum acesta.

Este o dovadă a faptului că preotul Graur era foarte abil și discret, neavând încredere în cei pe care Securitatea Vrancea îi tot trimitea spre a-l spiona.

De altfel, nici apelurile adresate „Securităților” din țară n-au rezolvat problema. SPun asta, întrucât abia după 5 ani Direcția i-a comunicat faptul că au discutat cu Voștinaru („Veniamin”), care, spre a avea succes, propunea să meargă la preotul Graur în lunile de concediu (iulie-august).

Anexez mai multe documente care demonstrează până unde merge Securitatea, spre a ști ce gândesc și ce fac oamenii. De asemenea, și cele care ne arată caracterul și atitudinea acestui mare prieten.

Astfel, ca să dau numai un exemplu, citez cele scrise despre preotul Graur, într-o „Notă informativă”, de agentul „Ionescu Ștefan”: „Din câți deținuți politici am cunoscut până acum, n-am întâlnit un altul mai dârz contra regimului”.

Aceeași atitudine anticomunistă a avut-o părintele Graur până în Decembrie `89, fiind „avertizat” de Securitate atât în 1988, cât și în 1989.

(Constrantin Ticu Dumitrescu – Mărturie și document, Vol. II, Partea a III-a, Editura Polirom, Iași, 2008, pp. 423-424)