”Părintele Galeriu este viu”

Au trecut 10 ani de la mutarea la cele veşnice a părintelui Constantin Galeriu, unul din cei mai de seamă duhovnici ai Bucureştilor. Dragostea sa neasemuită de Dumnezeu şi de aproapele, cuvântul plin de înţelepciune şi de mângâiere, viaţa trăită pe deplin întru Hristos, nu pot fi date nicicum uitării… Căsuţa modestă de la biserica Sf. Silvestru, în care a locuit părintele, a avut mereu uşa deschisă, atât pentru fiii săi duhovniceşti, cât şi pentru credinciosul de rând, ori pentru cei aflaţi întru nevoi. Tot astfel a rămas şi astăzi. În pragul ei, te întâmpină doamna preoteasă Argentina, care a împlinit de curând venerabila vârstă de 88 de ani. “Bunica” Argentina, după cum o mângâie “familia” credincioşilor de la Sf. Silvestru, ne-a împărtăşit câteva gânduri, la sfârşitul lunii iulie, cu puţin înainte de comemorarea a 10 ani de la plecarea părintelui la Cer.

– Sărut mâna, doamnă preoteasă Argentina. Nici nu îndrăzneam să vă deranjăm. Am venit la părintele, la mormânt… Ştiam că aţi trecut de curând printr-o operaţie. Dacă nu era doamna Iulia (secretara pr. Galeriu, astăzi, profesoară de religie), să ne spună că sunteţi mai bine…

Mă bucur că aţi venit. Am ieşit de două zile din spital. Fii şi fiicele duhovniceşti mi-au fost mereu alături. Copiii mei. Ei îmi poartă de grijă. E aproape şi părintele Cristian. Foarte atent. Apoi, duhovnicii. Cu sfatul părinţilor duhovnici am trecut peste toate. Ce ne-am face fără duhovnici! Poate nu ştiţi, dar în 3 ani şi jumătate am pierdut trei copii. În 2010, pe Marius, în 2012, pe Rodion, iar de Paşte, anul acesta, pe Serafim. Dacă nu erau duhovnicii… Am învăţat mereu din suferinţă. Mult învaţă omul din suferinţă. Dacă omul nu pătimeşte, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu.

– Cu adevărat. Însă nu e uşor…

Deloc uşor, însă, cu sfatul părinţilor duhovnici m-am liniştit. Când l-am pierdut pe cel de-al doilea băiat, pe Rodion, eram aproape căzută în deznădejde. Mă întrebam: ce-aş mai putea face pentru a purta povara vieţii? Nu ştiam pur şi simplu încotro să mai apuc. Am vorbit atunci cu Înaltpreasfinţitul Ioan (al Covasnei şi Harghitei). Mi-a spus vorbe pline de mângâiere, care mi-au readus pacea în suflet: “Fiica mea, nu fi tristă, căci nu l-ai îngropat, ci l-ai aşezat în leagăn, ca pe un prunc care îşi începe o nouă viaţă – cea a Învierii”. Doar cu sfatul părinţilor duhovnici, doar dacă ţinem legătura cu aceştia, mai ales la vreme de nevoie, ne liniştim sufletul, rămânem lângă Dumnezeu.

– Părintele Constantin Galeriu a fost unul dintre marii noştri duhovnici…

Viaţa părintelui a fost una jertfelnică, pătimitoare. Duhovnicii ne sunt de mare folos. Nici nu ne dăm seama. Adesea, credem că sunt oameni obişnuiţi, oameni de rând, dar ei nu sunt oameni de rând. Să cerem părinţi duhovniceşti buni, după cuvântul care spune “ Cereţi şi vi se va da”. Şi aşa va fi.

– Dar şi pentru o preoteasă trebuie să fie destul de greu. E nevoie de jertfă. Părintelui Galeriu, din acest punct de vedere, nu cred că nu i-a fost prea greu, avându-vă alături.

Omul, fără suferinţă, nu-L cunoaşte pe Dumnezeu. În suferinţă e ascunsă cunoaşterea Lui. Când părintele era foarte preocupat de ceva dintru cele ale lui Hristos şi părea că-l încurc, îmi spunea “femeie”, nu cum îmi spunea de obicei – Argentina. Mă mai supăram când îmi spunea aşa. Nu prea îmi plăcea. Acum, copiii duhovniceşti mă alintă spunându-mi “bunica”. Abia astăzi însă dacă încep să înţeleg multe din cele neînţelese până în aceste clipe. Şi asta doar prin suferinţă.

– Mântuitorul a urcat Golgota…

Până la 88 de ani, nu am fost la spital. Nici măcar o zi. Suferinţa m-a trezit la viaţă. La adevărata viaţă. Medicii, când operează, sunt cuprinşi de Duhul lui Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin ei. Suferinţa celor din jur e cea care îi apropie mult de Dumnezeu pe medici. Până la trecerea prin suferinţe mai mari, până a ajunge la spital, parcă nici nu L-am cunoscut pe Dumnzeu… Fără suferinţă, e cu neputinţă să-L cunoşti pe Domnul. Suferinţa e o lecţie care ne ajută să retezăm răul şi să facem binele.

– Părintele Constantin Galeriu vorbea adeseori despre Duhul Sfânt. Despre bucuria Duhului Sfânt…

Duhul Sfânt, Cel care este împreună şi cu medicii la operaţie, se dobândeşte prin multă nevoinţă, prin multe pătimiri şi necazuri. Doar prin suferinţă, prin a sta alături de cei aflaţi în multe nevoi, căpătăm adevărata bucurie a Duhului Sfânt de care vorbea părintele.

– Poate fi omul liniştit în suferinţă? Crucea, uneori, nu e chiar atât de uşor de purtat.

Prin Cruce, prin cruce, omul capătă pacea… Îi mulţumesc lui Dumnezeu. Prin Cruce, prin duhovnicii noştri, sunt foarte liniştită.

– Doamnă preoteasă Argentina, o ultimă întrebare: familia duhovnicească de la Sf. Silvestru a rămas, după zece ani de la trecerea la cele veşnice a părintelui Galeriu, una unită, apropiată de Biserică, cu multă dragoste faţă de aproapele, faţă de orice om care calcă pragul acestui sfânt locaş. Deloc uşor, astăzi. Cum vă explicaţi aceasta?

Să ştiţi un lucru, pentru noi, părintele este viu. Părintele Galeriu este viu…

– Doamnă preotesă Argentina, în numele cititorilor revistei Lumea credinţei, vă mulţumim din suflet pentru dragostea cu care ne-aţi primit şi pentru cele împărtăşite. Cu adevărat, părintele Galeriu este viu.

(Interviu realizat de Gheorghiţă Ciocioi – Revista Lumea Credinței, nr. 121, august 2013)