„Părintele Galeriu, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi preoţi din Biserica noastră”
Cu numele său simplu, neîncărcat de povara titlurilor universitare, academice şi administrative, „Părintele Galeriu” a fost unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai iubiţi preoţi din Biserica noastră, datorită valorii şi unicităţii sale de nerepetat.
Pe numele său adevărat şi frumos de Galeri Costachi, pe care n-am înţeles niciodată de ce nu şi l-a păstrat decât în acte, s-a născut pe frumoasele plaiuri moldovene, în satul Răcătău, comună Horgeşti din judeţul Bacău, la 21 noiembrie 1918, în familia unor oameni cu credinţă puternică în Dumnezeu şi respect faţă de semeni, ţărani moldoveni, care au sădit şi în sufletul tânărului Costachi dragostea faţă de Biserică şi slujirea lui Dumnezeu.
Erau urmaşii răzeşilor Dreptcredinciosului domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt, care au păstrat şi lăsat, din generaţie în generaţie dragostea faţă de țară, de credinţă şi de neam şi dârzenia în apărarea idealurilor sfinte ale poporului român.
După absolvirea şcolii elementare, a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe” din Roman (1930-1938), apoi pe cele ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti, între anii 1938-1942. Între anii 1957-1960 a urmat cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, la specialitatea Teologie. Dogmatica şi Simbolica, sub îndrumarea ştiinţifică a marelui profesor Nicolae Chitescu. Şi-a finalizat studiile de doctorat cu lucrarea Jertfă şi răscumpărare, pe care a susţinut-o în anul 1973, teza fiind elogios apreciată de profesorii de atunci ai celor două Institute Teologice din Bucureşti şi Sibiu.
După o experienţă bogată, dobândită în preajma cunoscutului preot bucureştean Toma Chiricuţă şi în asociaţiile creştine ale timpului, tânărul absolvent de Teologie Costachi Galeri a fost hirotonit preot pe seama parohiei Podul Văleni, din judeţul Prahova, în anul 1943, unde a păstorit cu frumoase roade până în anul 1947, când a fost transferat la parohia „Sfântul Vasile” din Ploieşti, care a constituit locul şi mediul de afirmare al Părintelui Galeriu, ca un excelent slujitor, predicator şi păstor de suflete. Slujea mereu cu mare plăcere, cu multă prestanţă şi distincţie, cu vocea sa frumoasă, bine timbrata şi caldă, cu modulaţii baritonale greu de imitat, fiind pătruns de măreţia şi inefabilul misterului liturgic, aureolând slujirea cu predica sa întraripată şi convingătoare. Numele şi faima sa de preot de excepţie s-au răspândit cu repeziciune, devenind tot mai cunoscut. Acesta a fost şi motivul pentru care vrednicul de pomenire Patriarhul Justinian l-a adus, în 1971, ca preot duhovnic la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti şi în acelaşi timp slujitor la parohia „Sf. Silvestru” din Capitală, al cărei paroh a devenit la scurtă vreme şi unde a desfăşurat o admirabilă lucrare pastorală şi gospodărească.
Numele său se lega acum de această parohie şi de Institutul Teologic unde, după numai un an de slujire ca duhovnic, a trecut la catedră, la disciplinele Teologie Fundamentală şi Istoria religiilor, până în 1977, când a fost numit ca profesor titular, prin concurs, la disciplina Omiletică şi Catehetică cu noţiuni de Pedagogie, la care a predat până la pensionarea sa la limita de vârstă, în 1988, rămânând apoi în învăţământ cu calitatea de profesor consultant şi îndrumător de doctorat, la disciplina pe care a predat-o, până în anul 2002. Mulţi dintre ucenicii săi s-au laureat cu titlul academic de doctor în teologie. 18 doctoranzi au rămas cu lucrările începute1 .
Dacă Părintele Constantin Galeriu a desfăşurat o frumoasă şi rodnică activitate pastorală la parohia „Sf. Silvestru”, unde a reuşit să adune lume de calitate şi mai ales intelectuali, biserica sa devenind neîncăpătoare şi punct de referinţă în Capitală, nu mai puţin importantă i-a fost activitatea de la catedră.
Cu chipul său cu adevărat preoţesc, purtând permanent haina preoţească, nevăzându-l niciodată şi neimaginându-mi-l cum ar fi apărut în costum civil, cu figura sa tolstoiană, cu barbă mare, îngrijită şi inconfundabilă, cu privirea ageră şi răscolitoare, dar totdeauna caldă şi iubitoare, cu părul şi ţinuta vestimentară îngrijite, cu vocea lui bărbătească, baritonal timbrată, asemănătoare glasului de tunet al profeţilor, cu bogăţia stilistică a limbii sale literare, care amintea de frumuseţea vorbirii Sfântului Ioan Gură de Aur, cu talentul său oratoric, rar întâlnit, cu temeinica să pregătire, ancorată în cele două izvoare inepuizabile de inspiraţie, Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi, Părintele Galeriu a vorbit mereu atât de frumos cum puţini ca el au făcut-o, atrăgând în jurul său studenţii şi credincioşii şi sporindu-şi zilnic auditorii.
Vorbea atât de uşor şi de firesc, ca şi când cuvântul său ar fi curs asemenea unei ape de la izvor. Nu căuta niciodată expresiile încâlcite şi bombastice ca să epateze, ci totul venea de la sine. Avea o memorie fenomenală, citând cu uşurinţă din Sfânta Scriptură, Filocalie şi Sfinţii Părinţi. Avea o cultură enciclopedică şi putea să discute pe teme din orice domeniu. Îmi aduc aminte că, într-o vară, l-am însoţit la Păltiniş, unde se află marele om de cultură şi filosoful Constantin Noica. Eram curios să văd cum o să decurgă întâlnirea. Totul a fost o încântare, participând la dialogul dintre cei doi. Părintele Galeriu era la el acasă în domeniul filosofiei. Era aşa de bine documentat, încât dădea impresia că în acel moment lăsase din mână dicţionarul, volumul de enciclopedie sau un izvor bibliografic.
Era o mare plăcere să-l provoci la o discuţie şi să descoperi câte lucruri ştia. Păcat că nu şi-a scris memoriile, fiindcă deţinea uluitoare date şi informaţii din viaţa personalităţilor marcante ale neamului şi culturii româneşti şi despre evenimentele de seamă care s-au succedat în timpul vieţii sale, în istoria poporului român. Părintele Galeriu i-a învăţat pe studenţii săi omiletica şi catehetica sau predica şi cateheza, nu atât teoretizând despre ele, ci vorbind el însuşi. Atât la „Sfântul Silvestru”, cât şi la Paraclisul „Sfânta Ecaterina”, ca şi la catedră şi în mai toate oraşele mari din ţară, sau la radio şi televiziune, Părintele Galeriu a vorbit mereu despre Dumnezeu şi credinţa creştină. Avea convingerea şi plăcerea de a vorbi despre Dumnezeu şi lucrurile sfinte. Chiar şi la examenele cu studenţii, vorbea de multe ori tot el ca să fie sigur că măcar, acolo, în ultima clipă, studentul a auzit ceea ce trebuia să audă şi să ştie. Cât priveşte notarea studenţilor, a făcut-o mereu cu generozitate, fără să se târguie sau să cântărească prea mult notele. A trecut mereu de la el şi niciodată nu a încercat să umilească pe studenţi sau să arate cât de multe ştie faţă de ei, ci a fost permanent stăpânit de gândul că adevărul şi cuvântul lui Dumnezeu trebuie propovăduite.
Aşa se explică faptul că mereu a vorbit cu convingere şi convingător şi s-a entuziasmat până la transfigurare ori de câte ori a vorbit despre Dumnezeu. Cuvântul său n-a fost niciodată superficial şi anost, ci înflăcărat şi dinamizator. De aceea a fost foarte iubit şi apreciat de către studenţii şi de credincioşii care l-au ascultat.
(Pr. prof. univ.dr. Constantin Necula, cuvânt la Slujba înmormântării Părintelui Galeriu, 13 august 2003 – Vestitorul Ortodoxiei, anul XV (2003) nr. 318-319, p. 2; Cf. Și eu am fost ucenicul/ucenica părintelui Galeriu, ediție îngrijită de Argentina Grămadă Dragu, editura Reproexpres, Valencia, pp. 104-107)
1. Din cuvântul pr. prof. dr Vasile Gordon la pomenirea de 3 luni din Aulă Facultăţii de drept