Părintele Ioan Mitrică, martir pentru Hristos în perioada regimului comunist

Ioan Mitrică s-a născut în casa negustorului aromân Hristea Mitrică. Urmând exemplul fratelui mai mare, Marin, care luase calea preoţiei, Ioan Mitrică a urmat cursurile Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Decapolitul” din Craiova, promoţia 1928 şi a fost hirotonit în anul 1937 de episcopul Râmnicului Noul Severin, Vartolomeu Stănescu, pe seama bisericii din satul natal, cu hramul „Sfântul Nicolae”. Preot vrednic, a acordat o atenţie deosebită credincioşilor, cu ajutorul cărora a colectat bani pentru împrejmuirea cimitirului şi nevoilor cultului.

Săracii au fost ajutaţi cu bani şi alimente. Preotul Ioan Mitrică a determinat pe proprietarul locului Grigore Pleşia să deschidă o cantină şcolară, unde alimenta şi apoi îmbrăca 30-40 copii săraci1.

Cu ajutorul preotului paroh Mihail Mitran (1906-2002), în anul 1937 a ridicat o clopotniţă de lemn, iar în anul 1940 a acoperit biserica cu tablă galvanizată. La 21 iunie 1942, s-a constituit comitetul de construcţie a unei noi biserici, iar în august 1943 s-a aprobat un plan de construcţie executat de cunoscutul arhitect Iancu Atanasescu. Activitatea de construire a unei adevărate catedrale a fost deosebit de intensă, în vara anului 1943 folosindu-se la fundaţie peste cinci vagoane de ciment. Ca om al locului, mitropolitul Olteniei Nifon Criveanu împreună cu un sobor de preoţi, la 5 septembrie 1943, a sfinţit fundaţia. Cei doi vrednici preoţi au făcut 40.000 de cărămizi, au colectat de la enoriaşi 3,5 vagoane grâu, pe care, în primăvara anului 1944 le-au vândut Regimentului 64 Artilerie, cazat la Cilieni2.

Datorită evenimentelor din august 1944, o bună parte din banii depuşi la Banca Naţională au fost pierduţi. Cu toate acestea, cei doi părinţi au continuat eforturile pentru construcţia bisericii, astfel că, în anul 1947, procuraseră foarte multe materiale şi realizaseră un contract cu perceptorul Ion Berceanu, care se angajase ca, în termen de 10 ani, până în 1957, să termine biserica.

Noua conducere comunistă a comunei Cilieni nu privea cu ochi buni edificarea unui locaş de cult ortodox. Astfel, în primăvara anului 1949, primarul comunist Constantin Cocoloş a ridicat patru vagoane de porumb date de credincioşi pentru biserică şi le-a dat la stat. De asemenea, a confiscat lemnele necesare arsului cărămizii şi le-a dus, o parte la şcoală, o parte la primărie, iar altă parte, mult mai mare, a împărţit-o gratis funcţionarilor primăriei, învăţătorilor de la şcoală şi unor cunoscuţi.

În această situaţie, preotul Ioan Mitrică vorbea deschis contra regimului comunist, iar celor refugiaţi din Basarabia şi care încurajau aceste jafuri le spunea deschis în biserică: „Voi aţi plecat din cauza comuniştilor, de ce vorbiţi pentru comunişti?”3. La originea morţii lui a stat o delaţiune a unui învăţător din Cilieni adresată organelor de Securitate, fiind acuzat că, prin atitudinea sa dârză de salvare a patrimoniului bisericii, incită masa de ţărani din Cilieni la revoltă. Autorităţile locului considerau că nu vor putea confisca toate bunurile bisericii atâta timp cât se află în libertate curajosul părinte Ioan Mitrică. Fiind informat de consăteni că va fi arestat, preotul Ioan Mitrică a fugit de acasă şi s-a dus la nişte vecini din spatele grădinii sale, unde a stat un timp, după care a plecat cu gândul să treacă Oltul în satul Slobozia-Mândra-Teleorman, unde se afla fratele lui, preotul Marin Mitrică.

Dar Securitatea ştia că o să plece spre Olt. O vecină i-a atras atenţia să nu plece: „Mă părinte, nu pleca că eu pun mâna pe topor şi nu intră nimeni!”. În noaptea de 24 spre 25 martie 1949, de „Buna Vestire”, preotul Ioan Mitrică a fost aşteptat de Securitate la malul Oltului, unde era un pod plutitor condus de un oarecare Ştefan Liţă. Aici, securiştii l-au ştrangulat cu fularul, după ce o noapte întreagă l-au torturat şi muncit ca pe un sfânt. Podarul a auzit când acesta striga la ei: „Ce aveţi mă cu mine, că am şi eu copii de crescut”.

După asasinare, a fost dus într-o casă sau grajd, apoi aceiaşi securişti l-au aruncat în mijlocul unui câmp, la câţiva kilometri de sat. După circa două săptămâni, presbitera Maria, soţia sa, a fost informată de un consătean că l-a văzut pe părintele mort pe un câmp, în apropiere de gara din Vişina4. Deşi murise cu mult timp în urmă, nu mirosea şi a fost îmbrăcat de mai mulţi preoţi de pe Valea Oltului, în frunte cu colegul său preotul Mihalache Mitran (1906-2002) care mărturisise că pe trupul decedat se aflau cantităţi însemnate de nisip, de unde au dedus că fusese asasinat lângă Olt, prin ştrangulare, aşa cum se vedea şi la gât. La înmormântare, nimeni nu a avut voie să vorbească despre cel decedat, iar pe Valea Oltului se spunea despre satul Cilieni că şi-a omorât preotul şi că este blestemat. Asasinii şi-au recunoscut păcatele în faţa preotului Mihalache Mitran, care le-a acordat ultima sfântă împărtăşanie. De atunci, la mormântul martirului, zilnic, arde o candelă sau o lumânare5.

Visul construirii unui nou locaş de cult a fost îndeplinit abia în cursul anului 2003, când s-a ridicat, pe acelaşi loc, o biserică impunătoare, care a fost sfinţită cu contribuţia întregului sat Cilieni.

După cum îi mărturisea fiicei sale preotul paroh Mihail Mitran, toţi cei care au furat din materialele necesare construirii bisericii au avut un sfârşit năprasnic.

(Toma Rădulescu – Martiri pentru Hristos din România, în perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucureşti, 2007, pp. 485-487)


1. Vieaţa Bisericească în Oltenia, p. 599; Toma Rădulescu, Preotul Ioan Mitrică din Cilieni-Romanaţi (1907-1949), în „Cetatea creştină”, an II, nr. 12 (20), decembrie, 2003, p. 3.

2. AERm, dosar 3058, f. nepag.; Idem, dosar 4190, f. nepag.

3. Conform Mărturiei orale a credincioasei Paraschiva Biolan, din Craiova, fiica fostului preot paroh Mitran Mihail. din Cilieni.

4. Traian Băjău, Preotul loan Mitrică, Cilieni, un martir al Sfintei noastre Biserici, în „Renaşterea”, revista Episcopiei Râmnicului, an II, nr. 1-2, p. 34-37. De precizat că în Biserica întemniţată, p. 286 şi Preoţi ortodocşi, p. 168, prenumele este greșit, în loc de Ioan figurând „Nicu”.

5. Toma Rădulescu, loc. cit.

Visited 56 times, 1 visit(s) today