Părintele Ioan Ulieru în temniţa comunistă
S-a născut la 6 septembrie 1912, într-o familie de oameni simpli din Tâţa, localitatea Dealu Mare, judeţul Dâmboviţa. După şcoala primară din localitatea natală (1924), a urmat Şcoala Normală din Târgovişte (1930), apoi Seminarul Teologic din Craiova. După desfiinţarea acestei şcoli teologice, tânărul Ulieru şi-a continuat formarea preoţească la Seminarul Central din Bucureşti (1934). Licenţa în teologie a obţinut-o la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, în paralel funcţionând ca învăţător în comuna Nadăş, judeţul Arad, apoi ca funcţionar la Serviciul Arhivă din Ministerul Instrucţiunii Publice. Ulterior, a fost învăţător la Lăculeţe, judeţul Dâmboviţa, apoi în satul natal, pentru ca, din noiembrie 1940 şi până în 1943, să îndeplinească şi rolul de preot.
Între 1943 şi 1949 a fost profesor de limbile română şi franceză şi muzică la Gimnaziul Unic din Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa. Din 1949 şi până la arestare a funcţionat ca preot în Moroieni şi protoiereu de Pucioasa. Anul 1949 a fost un moment critic, deoarece autorităţile comuniste au încercat să influenţeze numirile protoiereilor ortodocşi. Apoi, a venit anul 1951, când autorităţile comuniste s-au alarmat prin descoperirea unei „conspiraţii” chiar în interiorul aparatului de stat din Bucureşti. În mai 1951 era arestat profesorul Lazăr Ştefănescu, care îndeplinea funcţia de subdirector în Ministerul Învăţământului Public şi de deputat în Marea Adunare Naţională. Era acuzat de crearea Partidului Socialist Creştin la inspiraţia unor „cercuri imperialiste catolice”. De altfel, acesta a fost inclus în lotul Legaţiei italiene de la Bucureşti, din care mai făceau parte diplomaţi italieni, episcopul Augustin Pacha şi alţi prelaţi catolici. Toţi aceştia au fost condamnaţi, în septembrie 1951, la ani grei de puşcărie.
Şi totuşi, ce legătură avea părintele Ulieru cu un astfel de caz? În încercarea de închegare a unor filiale ale partidului socialist creştin în teritoriu, Lazăr Ştefănescu luase legătura cu mai mulţi foşti colegi din Şcoala Normală din judeţul Dâmboviţa şi Prahova. Unul dintre aceştia era părintele Ulieru, care de la absolvire păstrase relaţii de familie cu Lazăr Ştefănescu. Paralel cu ancheta care se desfăşura la Bucureşti cu membrii lotului Legaţiei italiene, în fostul judeţ Dâmboviţa, Securitatea Regiunii Ploieşti a început arestările în rândul tuturor celor pe care Ştefănescu îi contactaseră în anii 1949-1951.
Astfel, la 5 iunie 1951, părintele Ulieru a fost arestat, alături de alţi 13 învăţători, foşti colegi la Şcoala Normală din Târgovişte în perioada interbelică. La 6 mai 1952, prin Sentinţa nr. 356 a Tribunalului Militar Braşov, părintele Ulieru a fost condamnat la 14 ani temniţă grea. A cunoscut universul concentraţionar de la Aiud (1952 şi 1953), Peninsula (iunie 1952-iulie 1953) şi Gherla (din 1957). A prestat muncă obligatorie la coloniile Peninsula, Valea Neagră şi Poarta Albă de la Canal şi în Penitenciarul Aiud. A fost eliberat la 1 aprilie 1964 din Penitenciarul Gherla.
(Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina)