Părintele Ion Drăgoi, ucis pentru „banda Arnăuțoiu”

Ion Drăgoi s-a născut la 20 octombrie 1900, în com. Vâlsăneşti, jud. Argeş. După şcoala primară, urmează Seminarul Teologic de grad II, pe care îl absolvă în 1923. La 15 decembrie 1925, Ion Drăgoi este hirotonit ca preot, apoi la 20 decembrie 1926 este numit la parohia Nucşoara, jud. Muscel, în locul preotului Pompiliu Dragomirescu care decedase. În acelaşi timp avea să urmeze şi cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti¹. A fost unul dintre intelectualii cei mai de seamă ai comunei Nucşoara, contribuind mult la educarea sătenilor. A avut patru băieţi.

În anul 1940, părintele Ion Drăgoi era paroh la Nucşoara, într-o parohie formată din satele Nucşoara, Secături, Slatina şi Sboghiţeşti, cu 382 familii, respectiv 1816 suflete şi filia cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”².

„A fost un bun slujitor, spunea fiul său Corneliu după 1990. Slujea frumos, cânta frumos şi vorbea frumos. Dacă se ducea la vreun cerc pastoral, cum aveau preoţii din când în când, cu protopopii şi episcopii, sau dacă erau la o înmormântare mai simandicoasă, ceilalţi preoţi ziceau: «Părinte Drăgoi, lasă-mă pe mine să vorbesc primul, că dacă vorbesc după dumneata o să fie apă de ploaie»”³.

Membru al Partidului Naţional Ţărănesc

În 1932, părintele Drăgoi aderă la politica Partidului Naţional Ţărănesc, cu tradiţie în zonă datorită originii lui Ion Mihalache. Antecedentele politice ale părintelui vor constitui un motiv, din multele altele, de a fi urmărit împreună cu familia de către Securitate.

În martie 1949, după revenirea în Nucşoara a ofiţerilor deblocaţi Gheorghe Arsenescu şi Toma Arnăuţoiu se pun bazele grupului de rezistenţă ce avea să activeze în zonă. Alături de aceştia participa păstorul sufletesc al nucşorenilor, părintele Ion Drăgoi, care va depune şi va primi jurământul membrilor grupului nou închegat în locuinţa lui Gheorghe Rizea⁴. Însă, aceasta nu presupunea ca părintele să meargă în munţi alături de partizani, ci de a reprezenta un suport în furnizarea de alimente şi alte lucruri. Totodată, potrivit declaraţiei lui Toma Arnăuţoiu, părintele Drăgoi a fost confesorul grupului, adică cel care îi spovedea şi îi cumineca, îndeplinându-şi astfel misiunea de slujitor al altarului⁵.

Însă, imediat Securitatea avea să procedeze la descinderi în localitate, în vederea arestării membrilor grupului de rezistenţă. În această situaţie, în data de 19 iunie 1949, părintele se va refugia la rudele din împrejurimi⁶. La familia părintelui Drăgoi, Securitatea avea să-l găsească pe fiul acestuia, Cornel, pe care îl va aresta. Ulterior, în toamna aceluiaşi an Securitatea o va aresta şi pe soţia sa, Elena Drăgoi, pe care o va supune unei anchete dure pentru a mărturisi unde se ascunde părintele⁷.

Arestat pentru implicarea în rezistența anticomunistă

La 26 aprilie 1950, în baza mandatului de arestare nr. 110.205 emis de Parchetul Militar Bucureşti, preotul Ion Drăgoi avea să fie arestat⁸, pentru ca la 31 august 1950 să-i fie prelungit mandatul, fiind dus la Jilava⁹. La 1 noiembrie 1950 avea să i se elibereze un alt mandat de arestare, de data aceasta pentru trimiterea sa în judecată, pentru faptele prevăzute şi pedepsite de art. 204, alin. 4 din Codul Penal¹⁰. Conform procesului verbal de încheiere a anchetei penale, din 28 mai 1950, preotul Ion Drăgoi, fost membru PNŢ Maniu, „l-a cunoscut pe Arsenescu în casa lui Arnăuţoiu. A doua oară s-a întâlnit cu Arsenescu tot în casa lui Arnăuţoiu, iar a treia oară s-a întâlnit cu Arsenescu în casa lui Gheorghe Rizea. Prima dată a fost chemat de Ion Arnăuţoiu, a doua oară de Victoria Arnăuţoiu şi a treia oară de Laurenţiu Arnăuţoiu. În casa lui Gheorghe Rizea s-a întâlnit în luna mai-iunie 1949 şi erau de faţă Benone Milea, Ion Chircă, Luca Şuţu, Toma şi Petre Arnăuţoiu. Este fugit de acasă de la 23 iunie 1949 şi a stat ascuns până la data arestării”. Totodată, părintele era considerat de Securitate, ca unul din fostul PNŢ, care alături de ceilalţi membri din rezistenţă-conduşi de Arsenescu-, „au trecut la crime, terorizând astfel populaţia din comunele vecine, cât şi pe muncitorii din exploatările pădurilor din această regiune”¹¹.

În dosarul de anchetă se găseşte o singură declaraţie (probabil au fost mai multe) dată de preotul Drăgoi în legătură cu faptele sale. Acesta poartă data de 28 mai 1950 şi are următorul conţinut: „Activitatea în cadrul bandei Arsenescu nu am avut. L-am cunoscut în casa Arnăuţoiu, fără să ştiu că el este în localitate, după ce bătrânul I. Arnăuţoiu m-a invitat, spunându-mi că a venit fiul său de la Bucureşti cu noutăţi, aşa după cum am mai declarat. De altfel, cu Arsenescu nu am vorbit decât de trei ori. Prima dată când l-am cunoscut în casa Arnăuţoiu, a doua oară când am fost chemat de Victoria Arnăuţoiu, în casa P. Arnăuţoiu, şi a treia oară în casa lui Gheorghe Rizea, chemat de Doamna Laurenţia Arnăuţoiu. Ultima dată când am vorbit cu Arsenescu, a fost în casă la Gh. Rizea, aceasta pe la sfârşitul lui mai, începutul lui iunie 1949, data precisă nu-mi amintesc. Erau de faţă: Toma Arnăuţoiu, dacă nu mă înşel şi fratele său Petre, Benone Milea, Nel Chircă dezertorul şi fraţii Şuţu ce venise să cumpere un viţel. Unde se găseşte colonelul Arsenescu nu ştiu şi nici cu cine mai este, deoarece eu sunt plecat din comună de pe ziua de 23 iunie 1949. Am stat adăpostit la părinţii mei ce locuiesc în comuna Corbeni-Argeş, la Constantin Şerban în comuna Albeşti-Argeş, la sora Constanţa Toma în comuna Vâlsăneşti-Argeş şi la locuitorii Maria şi Ion Nicuţ, Andrei Păuna, Filofteia Lom şi Petre Niţulescu, care nu sunt rudă cu mine, ci foşti colegi de şcoală primară şi consăteni; am mai stat la Matei P. Gheorghe, tot din Vâlsăneşti, care îmi este fin; le-am spus că sunt urmărit fiind bănuit că fac parte din banda Arsenescu. În tot timpul acestui refugiu, am fost singur şi nici n-am avut cu nimeni nici un fel de legătură cu cineva din banda lui Arsenescu.

În continuare declar, în casa lui Gh. Rizea, Arsenescu a luat jurământul lui Luca Şuţu şi Gh. Şuţu şi mie. Jurământul consta în jurământul de credinţă faţă de fostul rege Mihai I contra comunismului şi nedivulgarea bandei Arsenescu. Fraţii Şuţu au jurat cu mâna pe armă, iar eu am jurat pe nimic, decât am vorbit următoarele cuvinte: «Jur că nu spun de nimeni şi nimic», adică nu spun ce mi-a spus Arsenescu că a găsit locuri bune de aterizare pentru avioane şi că în munţi se creează centre de rezistenţă, care vor împiedica armatele sovietice de a distruge în retragere”¹².

Declaraţia părintelui Drăgoi nu făcea decât să confirme cele spuse de alţi participanţi la depunerea jurământului din casa lui Gheorghe Rizea, conform celor spuse de acesta din urmă, la 7 iulie 1949: „Declar că în ziua de 1-2 iunie, noaptea, pe la orele 11 a venit un domn gras, Tomiţă Arnăuţoiu, Petrică Arnăuţoiu, Benone Milea, Chircă Ion (zis Nel), preotul Drăgoi şi alţii care au mai stat pe afară şi nu au intrat în casă, care nu i-am cunoscut. Iar Tomiţă Arnăuţoiu venind în casă, mi-a spus să depun jurământul şi să nu divulg şi să merg la pădure cu dânşii, iar eu am jurat s…t. Iar popa Drăgoi spunându-mi că are să sset facă război şi are să se schimbe lucrurile şi între timp îmi spunea să ies mereu pe afară să nu vină cineva. A stat circa una oră şi s-a retras spre Arnăuţoiu cel bătrân”¹³. La fel avea să susţină, dar la 28 mai 1950 – în aceeaşi zi cu părintele – Victoria Arnăuţoiu şi Gheorghe Şuţu, potrivit declaraţiilor reţinute la dosarul de anchetă¹⁴.

Condamnat la cinci ani de temniță

La 19 octombrie 1950, procurorul militar, prin referatul introductiv, îl trimitea pe părintele Drăgoi Ion, alături de ceilalţi 35 inculpaţi, în justiţie pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 209, partea IV din Codul Penal, pentru că „deşi nu a făcut parte din organizaţie a întreprins însă acţiuni în favoarea acelei organizaţii şi membrilor săi, precum şi a scopurilor urmărite de acea organizaţiune”¹⁵.

La înfăţişarea din 30 noiembrie 1950, părintele avea să nu propună nici un martor în apărarea sa, pentru termenul din 11 decembrie. La audierea de inculpat, părintele Drăgoi şi-a menţinut declaraţia din 28 mai¹⁶.

Prin sentinţa nr. 1183 din 20 decembrie 1950 a Tribunalului Militar Bucureşti, Secţia a II-a, instanţa nu a făcut decât să-şi asimileze concluziile de învinuire din ancheta Securităţii, astfel încât preotul Drăgoi Ion a fost condamnat la cinci ani închisoare corecţională, trei ani interdicţie corecţională, 4000 lei amendă şi 4000 lei cheltuieli de judecată, pentru delictul de uneltire contra ordinii sociale, prevăzută şi pedepsită de 209 art. 4 Codul Penal¹⁷. Pedeapsa se comuta de la data prevenţiei, şi anume 25 aprilie 1950, având să expire la 20 aprilie 1955¹⁸. La 24 iulie 1951, prin Decizia nr. 2668 a Curţii Militare de Casare şi Justiţie, părintelui Drăgoi i se respingea recursul¹⁹.

La 4 iunie 1954, preotul Ion Drăgoi se afla la penitenciarul Gherla²⁰, pentru ca la 22 aprilie 1955 să fie eliberat de la Formaţiunea 0893 Constanţa, atunci când semna declaraţia de ieşire din detenţie²¹. Pe dosarul său de penitenciar întocmit pentru această detenţie există o serie de însemnări care ne determină să credem că la 20 iulie 1953 părintele a fost transferat de la colonia de muncă Valea Neagră la penitenciarul Gherla (ajuns la 22 iulie), apoi la 24 decembrie 1954 să fie internat la Poarta Albă, unde după câteva luni era eliberat²².

Revenirea sa acasă a fost foarte bine primită de către credincioşii săi, precum putem constata din relatarea făcută de un informator al Securităţii: „În seara de 26 aprilie a sosit la Nucşoara, de la închisoare, preotul I. Drăgoi, care a fost întâmpinat de lumea din Nucşoara aproape, ca şi I. Arnăuţoiu. Între cei care l-au vizitat în aceea seara acasă a fost şi chiaburoaica Verona Cusbescu. În ziua de 28 aprilie a.c., Drăgoi trecea pe şosea şi lumea care era la pomana răposatului I. P. Chelu, cum l-a văzut a ieşit toată să-l întâmpine strigând: «Uite, spet părintele nostru!» etc. A ieşit şi preotul N. Andreescu cu lumea şi s-a sărutat în şosea cu Drăgoi. Astăzi Drăgoi n-a fost la biserică, exprimându-se că el nu va veni la biserică, direct când va intra direct în slujbă”²³.

Întors în parohie

La parohie a revenit abia la data de 20 noiembrie 1955, unde a slujit împreună cu preotul Nicolae Andreescu, iar la sfârşit fostul deţinut „şi-a exprimat mulţumirea că a revenit la biserică şi la lăudat pe Andreescu. La fel şi Andreescu s-a exprimat cu cuvinte de bună primire faţă de Drăgoi. A vorbit şi Iancu Arnăuţoiu, îndemnând pe cei doi preoţi să lucreze în armonie şi să nu ţină seamă de gura lumii”²⁴.

Probabil că I. Arnăuţoiu se referea la faptul că părintele Andreescu era bănuit că ar fi informator al Securităţii, deoarece face pe „eroul”, dar nu făcuse puşcărie. Această stare tensionată din Nucşoara fusese provocată de agenţii Securităţii. Se pare că acesta ar fi fost şi motivul pentru care avea să intre într-un conflict cu părintele Drăgoi. Faţă de acest litigiu, Episcopia Râmnicului şi Argeşului îi va pedepsi pe amândoi la mijlocul anului 1957 cu trimiterea pe o perioadă nelimitată la mănăstirea Arnota, în acest timp, parohia fiind girată de parohul de la Domneşti²⁵.

Cum cei din munţi încă activau, cu legături la preoţii Ion Constantinescu, Nicolae Andreescu, Ilie Dragomirescu şi Nicolae Mănescu, atunci Securitatea a considerat că şi părintele Drăgoi, care participase la înfiinţarea grupului din munţi, avea contacte în continuare. Astfel, la reţinerea întregului grup muscelean, părintele Drăgoi avea să fie arestat din nou la 28 ianuarie 1959 şi trimis la UM 0336, Securitatea din Piteşti, pentru infracţiunea de „favorizare de acte de teroare”, în conformitate art. 284 combinat cu art. 207 CP²⁶.

Avea să fie anchetat încă din 29 ianuarie 1959 asupra legăturii sale din 1949 cu rezistenţa din munţi, pentru care fusese condamnat în 1950. Potrivit documentelor din dosarul penal, părintele Drăgoi a fost anchetat în perioada 29 ianuarie-16 februarie 1959, pentru ca în 11 martie 1959 să fie confruntat cu Toma şi Petre Arnăuţoiu şi Titu Jubleanu, pe aceeaşi chestiune. La 14 martie 1959 i se încheia ancheta, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 207, al. 1 Codul Penal²⁷.

La proces, desfăşurat între 5-19 mai 1959, părintele Drăgoi era acuzat că „a îmbrăcat masca falsă a calităţii de preot în dosul căreia se ascundea chipul hâd al unor criminali josnici, pentru a lovi cu cruzime în oamenii cinstiţi. El a încercat să nege cu făţărnicie faptele lui, pentru a scăpa de pedeapsa dreaptă ce urmează să o primească însă crimele lui au fost dovedite cu prisosinţă”²⁸.

Condamnat la moarte și executat

La 19 mai 1959, prin Sentinţa nr. 107, părintele Ion Drăgoi era condamnat la moarte şi confiscarea totală a averii, pentru infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 207, alineatul 1 Codul Penal²⁹.

Punerea în executare a sentinţei o aflăm în procesul verbal din 19 iulie 1959: „Ne-am deplasat la penitenciarul Jilava pentru a proceda la execuţie. Am constatat că sentinţa a rămas definitivă prin respingerea recursului conform deciziei nr. 283 din 1 iunie 1959 a Tribunalului Suprem, Colegiul Militar şi că a devenit executorie prin respingerea cererii de comutare a pedepsei cu moartea de către prezidiul Marii Adunări Naţionale, în şedinţa din 16 iulie 1959, comunicare făcută de Ministerul Justiţiei, Direcţia Tribunalelor Militare, din 18 iulie 1959, nr. 01116 şi transmisă de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a, cu nr. 0338 din 18 iulie 1959, dându-se şi dispoziţiuni de punerea în executare a sentinţei, conform prevederilor art. 14 şi următoarele din Regulamentul privind executarea hotărârilor în care s-a pronunţat pedeapsa cu moartea. Executarea sentinţei fiind fixată la orele 23, 45, astăzi 19 iulie 1959, ne-am deplasat cu toţii la locul de execuţie împreună cu condamnatul la moarte susmenţionat, care a fost scos din penitenciarul Jilava, sub supravegherea comandantului penitenciarului, condamnatul a fost identificat şi apoi legat la ochi. La locul execuţie, după ce condamnatul la moarte a fost din nou identificat şi datele de stare civilă corespunzând cu cele menţionate în sentinţa de condamnare, judecătorul delegat de Preşedintele instanţei de execuţie a dat citire dispozitivului sentinţei de condamnare la moarte şi a dispoziţiei de executare. Procurorul militar a verificat identitatea condamnatului, supraveghind ca execuţia să se facă potrivit legii. În afară de cei de mai sus, la locul de execuţie a sosit şi o echipă formată din trei militari reangajaţi din personalul militar al locului de deţinere. Executarea sentinţei a avut loc astăzi 19 iulie 1959, orele 23, 45 la penitenciarul Jilava prin împuşcarea condamnatului la moarte, menţionat mai sus, cu pistoletul de către echipa de militari la comanda dată de directorul Penitenciarului Jilava. Medicul penitenciarului, delegat din partea MAI a verificat şi a constatat moartea condamnatului Drăgoi Ion, după care corpul celui executat a fost preluat de comandantul penitenciarului Jilava, care a dispus înmormântarea în locul unde se înhumează ceilalţi deţinuţi decedaţi”³⁰.

(Adrian Nicolae Petcu – Revista Rost, an IV, nr. 44, octombrie 2006, pp. 42-46)

---

1 ANIC, fond Dudu Velicu, dosar 277, f. 44; Anuarul Arhiepiscopiei Bucureștilor pe anul 1941, Tipografia Sf. Mănăstiri Cernica, p. 409; The Imprisoned Church. Romania 1944-1989, INST, Bucharest, 1999 , p. 156; Vasile Manea, Preoți ortodocși în închisorile comuniste, Patmos, 2001, p. 100.

2 Calendarul Arhiepiscopiei Bucureștilor pe anul 1940, Mănăstirea Cernica, p. 212.

3 Irina Nicolau, Theodor Nițu, Povestea Eisabetei Rizea. Mărturia lui Cornel Drăgoi, București, Editura Humanitas, 1993, p. 148.

4 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 9A, f. 221; Alexandru Marinescu, Pagini din rezistența armată anticomunistă. Zona Nucșoara-Făgăraș, în „Memoria“, nr. 7, p. 48; Luptătorii din munți, p. 81.

5 Luptătorii din munți. Toma Arnăuțoiu-grupul de la Nucșoara. Documente ale ale anchetei, procesului, detenției, editor Ioana Raluca Voicu-Arnăuțoiu, București, Editura Vremea, 1997, p. 684.

6 ACNSAS, fond Informativ, dosar 6443, f. 25, 27, 33-35; Irina Nicolau, Theodor Nițu, op. cit., p. 118-119, 148-149.

7 ACNSAS, fond Informativ, dosar 6443, f. 8-10.

8 Idem, fond Penal, dosar 50, vol. 107, f. 2. Din declarația lui Toma Arnăuțoiu, datată 30 mai 1958, aflăm că părintele Drăgoi a fost arestat, „pentru că nu a avut dovada de rămânere în capitală“ (Luptătorii din munți, p. 39).

9 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 107, f. 11.

10 Ibidem, f. 10.

11 Ibidem, vol. 9A, f. 15; Idem, fond Informativ, dosar 675, vol. 1, f. 120. În lot au fost 36 de inculpați.

12 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 9A, f. 248.

13 Ibidem, f. 251.

14 Ibidem, f. 254-255.

15 Ibidem, f. 275.

16 Ibidem, f. 313, 373. În timpul procesului părintele s-a aflat închis la penitenciarul Jilava (Ibidem, f. 316).

17 Ibidem, f. 391-400v; Ibidem, vol. 107, f. 9.

18 Ibidem, f. 4; Luptătorii din munți, p. 296, 299.

19 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 10, f. 85. La 2 august 1955, Episcopia Râmnicului și Argeșului solicita Tribunalului Militar București o copie de pe sentința de condamnare a preotului I. Drăgoi, pentru „clarificarea situației sale în cler în conformitate cu canoanele, legile și regulamentele noastre bisericești“. La 13 august, Tribunalul Militar București răspundea cu o copie de pe sentința amintită (Ibidem, f. 228-229).

20 Ibidem, vol. 107, f. 5.

21 Ibidem, f. 3.

22 Ibidem, f. 13.

23 Idem, fond Informativ, dosar 675, vol. 12, f. 411.

24 Ibidem, f. 397.

25 Ibidem, vol. 33, f. 2.

26 Idem, fond Penal, dosar 50, vol. 77, f. 210-210v.

27 Ibidem, vol. 46, 186-203, 216.

28 Luptătorii din munți, p. 687.

29 Ibidem, p. 708.

30 ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 77, f. 219-219v. Mărturisitori de după gratii, p. 31. În The Imprisoned Church, p. 157 oi Preoți ortodocși, loc. cit., se susține în mod greșit 18 iulie 1959, ca dată a execuției. De asemenea, în Cartea de aur, p. 51, 321, Cicerone Ionițoiu susține data de 21 iulie 1959. Fiul părintelui, Cornel Drăgoi, a fost trimis în lagăr de muncă, fiind eliberat abia la 25 februarie 1962 (ACNSAS, fond Penal, dosar 50, vol. 78, f. 155-183)