Părintele Iustin Pârvu a împlinit 94 de ani
Duminică, 10 februarie 2013, părintele arhimandrit Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă din judeţul Neamţ, a împlinit venerabila vârstă de 94 de ani. Cu acest prilej, arhimandritul Nichifor Horia, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor, ca delegat al Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a săvârşit Sfânta Liturghie, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi, vieţuitori ai mănăstirii. Părintele Iustin Pârvu a participat în altar la Sfânta Liturghie.
Părintele Nichifor Horia a rostit şi cuvântul de învăţătură, tâlcuind Evanghelia duminicii referitoare la pilda talanţilor. De asemenea, a lecturat cuvântul de urare şi binecuvântare trimis de Înalt Preasfinţitul Teofan părintelui Iustin.
Părintele Iustin Pârvu s-a născut în 1919, în satul Poiana Largului, comuna Călugăreni, judeţul Neamţ. În anul 1936, intră ca frate la Mănăstirea Durău. În anul 1937 se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, de unde pleacă, mai apoi, spre seminarele din Râmnicu-Vâlcea şi Roman. În 1940 este tuns în monahism, iar, după un an, hirotonit preot. Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu este numit preot misionar pe frontul de est şi participă, împreună cu „Divizia 4 Vânători de Munte“, la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial. După război, trece prin mai multe închisori (Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, Piteşti), timp de 16 ani, fiind eliberat în 1964. Se alătură obştii Mănăstirii Secu, unde slujeşte ca preot şi duhovnic între anii 1966-1974. Între anii 1974-1989 părintelui i se stabileşte domiciliul forţat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ. După â90, odată cu schimbarea regimului politic, părintele Iustin Pârvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde stă aproape un an. Se retrage apoi în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece aici restul zilelor în post şi rugăciune. Dar rânduiala lui Dumnezeu era alta. Astfel, între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, părintele soseşte în satul Petru Vodă din judeţul Neamţ şi întemeiază aici Mănăstirea Petru Vodă. La ceva distanţă de mănăstire, părintele Iustin Pârvu pune temelia unui schit de maici. Între timp, se mai construiesc aici, tot prin osteneala părintelui Iustin, un azil de bătrâni, un centru de plasament pentru copii şi un spital. Pe 2 noiembrie 2008 părintele Iustin a primit rangul de arhimandrit.
(N.P. – Ziarul Lumina)