Părintele Marcu Dumitru Pătimitorul
Cine este Părintele Marcu? Un binecuvîntat monah care a venit pe lume la 12 septembrie 1910, în satul Hătcărău din judeţul Prahova, ca unul din cei treisprezece copii ai familiei Dumitru. Părinţii săi se numeau Stere şi Ana. Din botez a primit numele de Constantin, iar mai apoi, intrînd în viaţa monahală, după ce a stat în puşcăriile a trei regimuri politice mai mult de 20 de ani, a fost călugărit pe la 62 de ani ai vieţii sale sub numele de Monahul Marcu.
Întreaga sa viaţă a fost un şir neîncetat de suferinţe şi de nevoinţe, iar lucrurile scrise aici nu sînt decît prea puţine din cele ce şi-a dorit să pună pe hîrtie, chemîndu-mă pentru acest lucru cu puţin înainte de binecuvîntatul său sfîrşit. Şi nu ar fi dorit să facă lucrul acesta dacă nu ar fi ştiut folosul citirii Vieţilor Sfinţilor.
Iar pentru că mulţi l-au rugat să lase o mărturie scrisă a vieţii sale de nevoinţe, şi între ei m-am aflat şi eu, nevrednicul, s-a rugat ca Dumnezeu să-i descopere ceea ce are de făcut, şi răspunsul rugăciunilor sale se găseşte în această carte. Cu multă teamă scriu aceste rînduri, de vreme ce anii au trecut şi multe din cele pe care le trăisem, le văzusem ori le auzisem au pierit în negura uitării. Mai mult, cu teamă scriu, pentru că mult prea departe este viaţa adevărată a părintelui (despre viaţa lăuntrică îi este cu neputinţă gîndului a cugeta) de ceea ce voi reuşi să scriu. Dar am nădejde în rugăciunile sale, şi de aceea cu credinţă spun: Binecuvintează, părinte!
***
Despre tatăl său Părintele Marcu nu a apucat să-mi povestească nimic, pentru că nici eu nu l-am întrebat. Mi-a zis doar că a plecat pe front, în primul război mondial, şi a murit pe unul din cîmpurile de luptă ale acelor ani foarte grei, lăsînd-o acasă pe Ana, văduvă la 38 de ani, cu 13 copii.
***
După cinci ani de şcoală, împlinindu‑se termenul de încheiere a ciclului primar, învăţătoarea l‑a întrebat ce îşi propune să facă mai departe. Iar el i‑a răspuns că vrea să fie croitor sau cizmar sau tîmplar. Nici nu se putea gîndi la a continua şcoala, sau a sta acasă, deoarece şi el era unul din cei 13 copii ai mamei sale, care se lupta pentru a le face fiecăruia un rost. Drept care a făcut şcoala de croitorie în satul Broaştele, între Cîmpina şi Telega.
După cei trei ani de şcoală de croitorie, a plecat la Ploieşti să se înscrie la şcoala de comerţ.
În anul 1936 Corneliu Codreanu şi-a tipărit cartea sa, „Pentru legionari”. Citirea cărţii l-a determinat pe tînărul Constantin Dumitru să intre şi el în Mişcare. Nu după multă vreme şi-a făcut un cuib în care s-au strîns mai mulţi tineri şi cunoscuţi de ai săi, iar el s-a ocupat de educarea lor după cele scrise în „Cărticica şefului de cuib”, un mic manual al vieţii legionare scris după principii exclusiv creştine. Acesta a fost începutul unui drum plin de sacrificii şi suferinţe.
Iată ce ne-a povestit părintele: „Alt caz în care eram la un pas de moarte şi am scăpat: mi-a venit ordin de mobilizare (în noiembrie 1939). M-am prezentat la Regimentul 1 transmisiuni – Bucureşti, am intrat într-un batalion de transmisiuni şi am fost trimis cu batalionul la Focşani, de unde am şi fost arestat, după două săptămîni. Am fost adus la Bucureşti, la anchetă. Aici, printre multele mijloace de tortură s-a folosit următorul: mă întindeau pe o masă mai lungă şi mai lată, unul mă ţinea de cap, doi de mîini, doi băteau cu două cauciucuri foarte grele pe tot corpul, şi doi cu două răngi de fier peste tălpile încălţate. Dar nici nu am răsuflat, nici nu m-am văitat în vreun chip, încît cei ce mă băteau au crezut că am murit. Şi ca să-mi revin, mă luau de păr şi mă băgau într-un lighean cu apă şi mă dădeau cu capul de pereţi. Tot ca să-mi revin… Sistemul ăsta l-au folosit două-trei zile. Văzînd că rezist, mă chinuiau într-un demisol al Siguranţei: au scos paturile de scîndură care erau acolo şi a rămas un fel de gunoi de sub priciuri. M-au legat de mîini şi de picioare cu lanţuri, cu mîinile la spate şi mi-au băgat o putină cu murdării pentru necesităţi. Dar cum puteam s-o folosesc cînd eram legat de mîini şi de picioare? Şi aşa m-au ţinut cîteva zile legat.”
(Mărturisirea unui creştin. Părintele Marcu de la Sihăstria, ediție îngrijită de monahul Filoteu Bălan, Editura Petru Vodă, 2007)