Părintele Mihail Toderaşcu în temniţa comunistă
În perioada valurilor de arestări din timpul regimului comunist, mulţi preoţi, care numai pentru mila manifestată faţă de cei prigoniţi sau marginalizaţi, au fost condamnaţi la ani grei de puşcărie. Un astfel de caz este cel al părintelui Mihail Toderaşcu, din anul 1936 slujitor la Parohia Jilava de lângă Bucureşti. Era originar dintr-o familie simplă din Şarânga Buzăului, născut la 22 iunie 1904. El ajunsese paroh la Jilava după obţinerea licenţei la Facultatea de Teologie din Bucureşti, în anul 1929.
De-a lungul pastoraţiei sale, părintele Toderaşcu a încercat neimplicarea în activităţile politice. Însă, în timpul guvernării legionare, părintele Toderaşcu, nu de puţine ori, a fost obligat să săvârşească diferite servicii religioase, în caz contrar putând suporta sancţiuni administrative din partea Ministerului Cultelor. Greutăţile părintelui Toderaşcu au reapărut la instalarea regimului comunist. În vara anului 1946, părintelui Toderaşcu i s-a cerut o milostenie din partea unui bărbat, care avea nevoie de ajutor. Părintele l-a primit, l-a găzduit, l-a tratat pentru o noapte de febra de care suferea şi l-a hrănit, fără să ştie că acesta era Nicolae Popescu-Topoloveni, şeful de cabinet al politicianului ţărănist Ion Mihalache. Tot acesta a mai fost găzduit de părinte de patru ori în iarna 1949-1950, apoi, în 1957, ajutat financiar şi material în mai multe rânduri.
Nicolae Popescu era căutat de autorităţi, încercând să se sustragă arestării prin procurarea unor identităţi false, găsirea unui loc de muncă şi a unui domiciliu. Un denunţ a condus la arestarea sa în anul 1958. Securitatea a demarat o anchetă pentru identificarea tuturor persoanelor care îl „favorizaseră” pe acest fugar. Din anchetarea lui Nicolae Popescu a reieşit că unul dintre „favorizatori” ar fi fost părintele Mihail Toderaşcu din Jilava. Astfel, la 18 aprilie 1960 părintele a fost arestat. În timpul anchetei, părintele a recunoscut actele de milostenie faţă de Nicolae Popescu, tot aşa cum procedase cu mulţi deţinuţi care erau eliberaţi din Penitenciarul Jilava.
După anchetă, a fost inclus într-un lot format din două persoane, din care una era de credinţă iehovistă. Ceea ce îi lega pe toţi trei membrii acestui lot erau legăturile lui Nicolae Popescu. La 28 noiembrie 1960, prin Sentinţa nr. 144 a Tribunalului Militar Bucureşti, părintele Toderaşcu a fost condamnat la 9 ani „închisoare corecţională”, pentru infracţiunea de „uneltire contra ordinii sociale”. A cunoscut universul concentraţionar de la Ministerul de Interne, Jilava (decembrie 1960, mai-iulie 1962, mai şi octombrie 1963), Aiud (martie 1961 şi octombrie 1963) şi la colonia de la Salcia (noiembrie 1962). A prestat muncă obligatorie la Aiud (1962 şi 1964) şi la Ostrov (1962). A fost eliberat la 1 august 1964 din Penitenciarul Aiud.
(Adrian Nicolae Petcu – Ziarul Lumina)