Părintele Nicolae Grebenea – a luminat și a împărțit în jur lumină până în ultima clipă
Timpul nu a mai avut răbdare! Doar câteva luni de ar mai fi zăbovit pe pământ, părintele Grebenea ar fi trecut cu un an peste cei o sută pe care îi avea deja contabilizați. Dar i s-a împlinit ”veleatul” și ”patriarhul” s-a strămutat să veșnicească laolaltă cu drepții.
Am început această evocare cu formulările de mai sus pentru că, de fapt, ele aparțin celui pe care îl evocăm. Îmi amintesc că odată, în cumplita temniță a Aiudului, când el ne vorbea despre suferință și despre semnificațiile ei, unii dintre noi, mai tineri ”învățăcei” ai lui, l-am întrebat cu oarecare năduf: ”Bine, bine, părinte, dar coșmarul acesta pe care îl trăim, când se va termina?” El ne-a răspuns sfătos:
”Hei, feții mei, timpul are răbdare, multă răbdare; se cade deci, să fim și noi răbdători. Să așteptăm să se împlinească veleatul. Până atunci, însă, trebuie să ne străduim să rămânem noi înșine.” Și el ne-a fost exemplu viu în acest sens. A avut răbdare cu timpul lui de atunci aproape un sfert de secol, rămânând el însuși. Iar când a fost slobozit din temniță, s-a înfruntat cu alt fel de timp, cu care, de asemenea, a avut răbdare. Tot cam un sfert de secol. Și iarăși a rămas credincios sieși și crezului său. Dovadă că așa este stă și următorul text scris de el în august 1997: ”La planurile întunecate care se pot țese în diferite oficine ascunse, neamul meu poate găsi singurul sprijin, statornic și nedezmințit, numai la Dumnezeu. Întoarce-te la El cu toată inima și puterea, slăvite Neam Românesc! Lipește-te de El, căci El este viața ta! Caută-te pe tine și fii ce ai fost! Privește drept în sus spre lumină, fără a lua seama de zarva din jur! Și vei fi mântuit. Și vei fi lumină”. Și așa fost el: a luminat și a împărțit în jur lumină până în ultima clipă. ”S-a stins precum o candelă căreia i s-a terminat uleiul, dar de predicat a predicat până în ultima clipă”, mi-a spus o nepoată de-a lui care, în miez de noapte, mi-a anunțat plecarea lui la ceruri.
(Demostene Andronescu – Revista Puncte Cardinale nr. 5/185 mai 2006, pag. 14)