Părintele Pimen Bărbieru – ”un om blând și cu o conversație plăcută”

Ieromonahul Pimen venise cu un lot mai mare. Sfinţia Sa avea o condamnare de 25 de ani muncă silnică. (…) Când l-am văzut pentru prima oară pe părintele Pimen Bărbieru, era foarte slab, mai mult piele şi os. Avusese câteva hemoptizii. Mânca foarte puţin. Am stat în aceeaşi cameră de la etajul I; mă împrietenisem repede cu el, căci firea îi era comunicativă: un om blând şi cu o conversaţie plăcută. Mi-a povestit cum au depus jurământul la mănăstirea lui, la Cetăţeni, cei din organizaţia militară de rezistenţă în munţi a colonelului Arsenescu. Pentru că le-a luat jurământul, a fost condamnat; şi pentru a-i fi adăpostit pe unii membri ai organizaţiei. În urma unui tratament cu antibiotice şi sub îngrijirea doctorului M.A.I. Aurelian Narcea, medicul penitenciarului, s-a pus pe picioare, a prins greutate şi i s-a oprit evoluţia bolii.

(Vasile Cristea, Rugul Aprins. Duhovnicii ortodoxiei sub lespezi. Cap. ”Lotul tuberculoșilor”)