„Părintele Profesor Dr. Constantin Galeriu, preot si predicator de excepţie”
Sfântul Ioan Gură de Aur spune în cunoscutul Tratat despre preoţie că „ascultătorii judecă predica nu numai după cuvintele rostite ci și după faima predicatorului…” de câteva decenii, părintele Galeriu este cel mai cunoscut preot român din Bucureşti, din țară, chiar și de peste hotare. Este preotul a cărui faimă, mai ales sub aspect predicatorial, îi determină pe creştini să vină la Biserica Sf. Slivestru, spre a-l vedea şi asculta, de la distanţe kilometrice apreciabile, în orice anotimp al anului şi în ciuda oricăror greutăţi. Mai ales după evenimentele din decembrie ‟89, când comunicarea a scăpat de sub control de restricţii, părintele Galeriu s-a situat constant în rândurile celor mai solicitaţi slujitori, nu numai pentru oficierea unor slujbe particulare, ci şi pentru diverse evenimente publice, comemorări, sfinţiri, conferinţe, etc.
Presa, radioul, televiziunea, sunt, de asemenea, prezente cotidiene la uşa casei parohiale, spre îngrijorarea doamnei preotese Argentina, depăşită adesea în încercarea de a le face solicitanţilor o programare cât de cât.
«Pot să renunţ, dar nu pot să refuz!».
Toată lumea îl vrea numai pe părintele Galeriu!1 Iar Părintele nu refuză pe nimeni, căci se călăuzeşte după un principiu pe care-l rosteşte adesea şoptit, ca pentru sine: „Pot să renunţ, dar nu pot să refuz!”. Părintele a realizat că odată cu intrarea în preoţie viaţa nu-i mai aparţine, iar credincioşii, simţind dăruirea totală a păstorului, îl cauta fără teama refuzului. Care sunt, de fapt, motivele acestei preferinţe adesea exclusiviste? Ce-i determină pe creştini să străbată zeci, uneori sute de kilometri pentru a-l vedea şi asculta? De ce este atât de solicitat pentru slujbe, atât particulare, cât şi publice?
De ce este chemat atât de stăruitor spre a ţine conferinţe în Bucureşti, în mai toate oraşele din ţară şi în importante centre culturale din străinătate?
De ce reprezentanţii mass-mediei, în general grăbiţi şi foarte ocupaţi, stau câteodată ore sau zile în şir, cu o răbdare de care ei înşişi nu se credeau în stare, pentru a-i lua Părintelui un interviu, fie şi numai de 5 minute?
Acestor întrebări nu se poate răspunde, desigur, într-un spaţiu jurnalistic limitat, dar se poate da, totuşi câteva indicii. Fără îndoiala, nota dominantă a faimei Părintelui originalitatea omiletică.
Părintele Galeriu este un predicator de excepţie, recunoscut ca atare nu numai de enoriaşi, între care se numără şi intelectuali de marcă ai Bucureştiului, ci şi de studenţii care l-au avut profesor, totodată de toţi preoţii care îl cunosc. Dimensiunea omiletică a personalităţii Părintelui nu poate fi, însă, apreciată izolat.
Părintele este, deodată, un slujitor impecabil, un duhovnic înţelept şi răbdător, un profesor de teologie de vocaţie. Aceste calităţi nu-l determină să fie un om retras, distant, intangibil.
Părintele este de-o simplitate pilduitoare, dublată de o solicitudine fără margini: stă de vorbă, nediscriminator, cu tanti Lenuţa (venită la Biserică pentru a-i „explica” pe îndelete câte defecte are „ingratul” ei ginere, ori de câte „făcături” e în stare vecina…), sau cu un important om de stat, care aşteaptă docil la rând pentru a-i cere sfat în probleme de care depinde uneori soarta ţarii.
Părintele ştie şi mărturiseşte adesea că pentru cel venit să-i ceară cuvânt, indiferent cine ar fi, problema pentru care vine este cea mai importantă din lume. Şi părintele o tratează ca atare. De aceea, mai ales când spovedeşte, miezul nopţii îl găseşte aproape întotdeauna în Biserică.
«Părintele Galeriu este un predicator harismatic»
Din punct de vedere omiletic, aspect asupra căruia ne-am propus să zăbovim, părintele Galeriu este un predicator harismatic. Este semnificativ să amintim că într-o parohie de munte, la încheierea Sfintei Liturghii, a fost întrebat odată un ţăran cum a vorbit părintele lor în acea zi. Ţăranul, pe a cărui faţă se putea citi uşor expresia unei mulţumiri deosebite, a răspuns: „Ştii cât de frumos cântă mierla primăvara? Aşa a vorbit părintele astăzi!”. A vrut să spună, adică, indescriptibil, fascinant, minunat. Am ales această mică ilustrare, pentru ca aprecierea i se potriveşte întru-totul şi Părintelui Galeriu, care vorbeşte într-adevăr cu totul şi cu totul fascinant.
Predicând întotdeauna liber şi înfăţişând învăţăturile într-o formă impecabilă, când îl asculţi ai simţăminte apropiate celor pe care le trăieşti ascultând o pasăre măiastră, sau un violonist experimentat care interpretează din memorie şi fără greş o piesă celebră. Părintele îţi dă siguranţa că nu poate greşi, aşa cum violonistul autentic nu poate cânta fals. Atragem atenţia, în consecinţă, că nimeni nu va putea să-şi facă o impresie reală asupra felului de a vorbi al Părintelui, decât ascultându-l direct. Căci o predică de-a Părintelui ne apropie într-un fel de realitate, dar pierde multe din detaliile pe care doar rostirea verbală le surprinde. Şi după cum în pictură tocmai detaliile sunt cele care pecetluiesc valoarea unui tablou, tot aşa şi în predică: detaliile dau culoare rostirii omiletice.
Prezentăm acum câteva dintre atuurile omiletice ale Părintelui din care sperăm să rezulte imaginea de predicator original, cât de cât apropiata celei reale:
Părintele nu predică numai la Amvon, ci prin tot ce face. Viaţa însăşi a Părintelui este o carte deschisă de pedagogie creştină, din care credincioşii pot citi în fiecare zi. Pare să aibă mereu în atenţie cuvintele Fericitului Augustin: ”Sit eius quasi copia dicendi forma vivendi!”.
Părintele nu pierde nici o clipă din vedere Modelul Suprem: Mântuitorul Iisus Hristos. Căci numai despre El s-a spus: „Niciodată n-a vorbit vreun Om ca Omul Acesta”2. Modelului desăvârşit, sub acest aspect special de Învăţător, Părintele Galeriu i-a consacrat, de altfel, unul dintre cele mai reprezentative studii omiletico-dogmatice, Mântuitorul Iisus Hristos, Învăţătorul nostru suprem3.
Studiind (de fapt, contemplând Modelul Suprem, părintele cercetează cu multă râvnă şi tâlcurile Sfinţilor Părinţi, pe care-i evocă în toate predicile. Cu toate că are acasă cărţi de ultima oră şi din cele mai variate domenii, apropiindu-şi cu precădere filosofi creştini moderni, din care citează cu o dexteritate debordantă, mereu are lângă foaia de scris unul sau mai multe volume din Sfinţii Părinţi. Anul trecut, bunăoară, nu s-a despărţit nici o clipă de Omiliile duhovniceşti ale Sf. Macarie Egipteanul, despre care l-am auzit odată exclamând: „Îmi sunt atât de dragi!”.
Alt atu determinant, cu raportate la conţinutul predicilor, este formaţia sa de dogmatist. De aceea cele mai multe dintre ele au un pronunţat caracter dogmatic. Să nu uităm că părintele a fost cel mare dogmatist al ortodoxiei româneşti, alături de părintele academician Dumitru Stăniloae şi că a susţinut, la Catedra de Dogmatică, teza de doctorat Jertfă şi răscumpărare, cunoscută publicului larg şi prin reeditarea ce i s-a făcut. (1993).
Predica Părintelui Galeriu are greutate şi pentru faptul că propovăduitorul este preot de vocaţie, nu un oficiant oarecare, sau un învăţător plătit. Calitatea lui de părinte autentic face ca tot ce spune să trezească receptivitate maximă.
El se deosebeşte clar de toţi învăţătorii de ocazie, indiferent de cultul sau mişcarea care-i finanţează, adeverindu-se cuvintele Sf. Ap. Pavel:
”Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi.”4
Conţinutul de substanţă al predicilor Părintelui, întemeiat pe Scriptură, Sfinţii Părinţi, pe cugetările marilor gânditori ai lumii, dar nu mai puţin pe propriile-i trăiri şi experienţe duhovniceşti, este prezentat într-un limbaj ales, liturgic, armonizat unui stil adecvat, i-am zice personal, la care se adăuga o gestică discretă şi o expresie a feţei şi a ochilor care însoţesc fericit adevărurile expuse, subliniindu-le.
Nu se îndepărtează niciodată de limbajul liturgic, fără a respinge, însă, neologismele, sau anumite expresii moderne, atunci când sunt binevenite. Părintele are întotdeauna în vedere că limbajul nu este un scop în sine, ci un auxiliar.
Excelent cunoscător al limbii române, nu se sfieşte, totuşi, să deschidă, de câte ori are nevoie DEX-ul, Dicţionarul de neologisme, Dicţionarul de sinonime, Îndreptarul ortografic etc.
Este preocupat întotdeauna de găsirea celei mai fericite expresii pentru exprimarea ideilor, dar numai în ambianţa liturgică. Căci predica este, de fapt, un act liturgic. Originalitatea omiletică este ilustrată, aşadar, deodată cu fondul, şi prin forma de exprimare, adeverindu-se astfel, cugetarea inspirată a filosofului Syrus: ”Sermo imago animi est; vir qualis, talis est oraţio!”.
Oprindu-ne aici cu această modestă prezentare, nu socotim că încheiem, ci că întrerupem ceva. Părintelui va trebui să-i consacrăm într-un viitor apropiat cel puţin un volum, la care se va ajunge în urma unei teze de licenţă şi apoi de doctorat, având ca subiect viaţa şi activitatea cucerniciei sale.
Însă până atunci avem de făcut ceva tot atât de important: toţi cei care am fost învredniciţi cu cinstea de a-i fi ucenici, să-i stăm pe-aproape spre a-l ajuta să finalizeze măcar o parte din proiectele aflate pe masa de lucru.
(Pr. Dr. Vasile Gordon – Biserica și Școala. Analize omiletice, catehetice și pastorale, Editura Christiana, București, 2003, pp. 284-304 apud Revista Parohiei Sf. Ilie Gologani, numărul apărut cu ocazia împlinirii a 80 de ani a părintelui Galeriu)
1. „Părintele Galeriu: vocația cuvântului – la împlinirea vârstei de 80 de an – Preot Vasile Gordon.
2. Sfânta Evanghelie după Ioan, VII, 47.
3. Ortodoxia, 1/1983.
4. Sfântul Apostol Pavel – Epistola I Corinteni, IV, 15.