Părintele Roman Braga – un chip de icoană

Peste treizeci și cinci de ani, după a mea socotință, au trecut de când nu ne-am văzut; de fapt ne despart doară doi ani, fiindcă Sfinția sa a fost născut la 2 Aprilie 1922, iar eu la 12 Iulie 1920.

Și totuși Părintele Roman a rămas, este și va fi o prezență vie care mă cheamă la un dialog permanent. Îl văd cu acel chip păliduț, de talie mijlocie și firav înainte de a fi primit Sfânta îmbrăcare în cinul îngeresc de monah și îl văd, de îndată, transfigurat, cu acel sfânt chip al ieromonahului cu adevărat trăitor în duhul filocalic al isihiei, iradiând sfânta lumnă din el, lumina duhului lui Iisus Hristos Domnul și Dumnezeul Nostru, Iisus care s-a schimbat la față, în lumina lui Dumnezeu, pe Muntele Taborului.

Chipul blând al Părintelui Roman pe care îl știu și de care îmi amintesc, chipul de sfânt ieromonah, era încadrat de o barbă adevărat călugărească, iar părul de culoarea castanelor coapte și într-un fel, foarte aproape de culoarea sfântă a părului și a bărbii Domnului Hristos…așa cum îl văd pe Sfinția Sa, Părintele Roman îmi părea un chip din icoană, așa cum vedem în sfintele noastre mânăstiri.

Părintele Roman, în întregul prezenței sale, prin întreaga lui persoană, de la portul îmbrăcăminții, privirea ochilor, acel zâmbet de om sfânt și bun, luminat din belșug din harul lui Dumnezeu, mișcarea mâinilor, pasul și acel mers, care te face să te întrebi privindu-l atent, dacă Sfinția Sa pășește aevea pe pământ, ori dacă plutește pe deasupra pământului…în aer.

Toate, toate acestea, alcătuiesc acel tot, plin de duhovnicească taină, o viață sfântă, o trăire sfântă, în duhul lui Hristos, o trăire lucrătoare, ziditoare de sine și de semeni.

Smerenia Părintelui Roman este negrăită, greu de exprimat prin cuvinte omenești și de altfel ca și dragostea sa, cu deosebire pentru copii, bolnavi și bătrâni.

Dragostea aceasta, mare taină, transmisibilă cu o putere inexprimabilă, te pătrunde, te umple și te transformă și oricât de uscat și înrăit aș fi eu și cineva, în prezența Părintelui Roman, cunoaștem cu toții o sfântă transfigurare…

Părintele Roman cântă frumos, sădește în suflete adâncul cântărilor sfinte psaltice. Sfinția Sa este profund cunoscător al muzicii în totalitate, cu privire critică și foarte selectivă; pentru muzica Bizantină și Psaltică, pentru toate formele ei, Sfinția Sa este un adânc și competent cunoscător și un interpret ales. El are puterea de a transmite harul sfintelor cântări, este un unicat de mare referință.

Dar, fă-te dragă frate a lega o stare de vorbă, o convorbire adică, în estetică, arte, toate sistemele filosofice, ca și în domeniul cel mai divers al credințelor, de la ateism la teism; te vei cutremura de vastitatea și adâncimea cunoașterii lucrurilor și tuturor problemelor pe care le stăpânește.

Sfinția Sa nu este un enciclopedist, un depozit de date și cunoștințe, ci este un mare orânduitor și învățător al lucrurilor culturii, esteticii și credinței; este un om unic, ce tălmăcește exemplar valorile gândirii umane, din antichitate până în zilele de azi; Sfinția Sa Părintele Roman are puterea de a te face să cauți și îți arată cum să găsești sfânta revelație, acea sfântă epifanie, pe acel ce este Hristos Domnul: ”Calea și Adevărul și Viața!”

10 ianuarie 1994, Iași

(Pe drumul credinței. Arhimandrit Roman Braga, HDM Press Inc., Rives Junction, Michigan, SUA, 1995, pp. 101-102)