Părintele Vasile Stoleru – un martir al Bisericii bucovinene
Vasile Stoleru s-a născut la 30 ianuarie 1907, în comuna bucovineană Davideni, jud. Storojineţ, în familia lui Ilie şi Maria Stoleru. A urmat şcoala primară în satul natal, iar în 1920 s-a înscris direct în clasa a II-a a liceului „Regele Ferdinand I” din Storojineţ printr-un examen de diferenţă, intrând în prima serie de elevi ai liceului. Pentru a-şi putea întreţine fratele, în 1927 şi-a întrerupt şcoala, ocupând un post de învăţător în comuna natală. Din această cauză a pierdut doi ani, absolvind liceul în anul 19291. Între anii 1929-1934, a urmat Facultatea de Teologie din Cernăuţi, luându-şi licenţa cu teza „Tratarea pastorală a săracilor”2. Totodată a fost membru activ al Societăţii „Dacia”, unde fratele său, Dimitrie, era preşedinte.
La 14 ianuarie 1934 se căsătoreşte cu Viola Păuş, fata cântăreţului bisericesc din comuna Budeniţ, jud. Suceava, care îi va naşte trei copii. Ulterior, a fost hirotonit ca preot ajutător pe seama parohiei din Botuşaniţa, jud. Rădăuţi (azi Suceava), unde a rămas până în 1935, când a trecut tot ca preot conslujitor la Budeniţ. În anul 1940, s-a transferat la parohia Carapciu pe Siret, jud. Storojineţ, de unde, în iunie acelaşi an a fost nevoit să se refugieze la Mitocul Dragomirnei, jud. Suceava. La Carapciu va reveni în iulie 1941, însă numai până în martie 1944, când sovieticii au ocupat definitiv acest teritoriu. Părintele, împreună cu familia, avea să se refugieze la Avrig, jud. Sibiu, până în 1945, când i se va găsi un loc de preot conslujitor la Iţcani, jud. Suceava, până în 1946. De aici, tot pentru un an va sluji la Drăgoeşti, pentru ca, în cele din urmă, să se aşeze la Bălăceana, jud. Suceava3. Aici va sluji în calitate de paroh, până la arestare.
Arestat pentru credinţă
În noaptea de 15 spre 16 iulie 1959, părintele Vasile Stoleru era arestat de către Securitate şi trimis la închisoarea MAI din Suceava. Totodată, la orele 1, 15-5 casa îi era dată peste cap la percheziţie, reţinându-i-se mai multe file şi caiete de însemnări4.
Potrivit documentelor găsite la dosarul penal, primul interogatoriu reţinut s-a consumat pe 19 iulie 1959, orele 7, 30-15, unde a fost întrebat asupra datelor personale, rudelor, pregătirii profesionale, antecedentelor politice şi „activităţii duşmănoase la adresa RPR” – ultimul aspect respingându-l categoric. Trei zile mai târziu, anchetatorii au insistat asupra activităţii politice desfăşurate de părinte înainte de 23 august, obligându-l să susţină participarea la politica legionară. Părintele refuză din nou orice amestec al său în activităţile politice, recunoscând că, în anul 1940, la cererea foarte insistentă a primarului din Mitocul Dragomirnei – Daniş Remus-, care era legionar, a sfinţit localul cooperativei din comună5.
Primele acuzaţii, care de altfel vor constitui baza inculpării părintelui, îi sunt puse în vedere la 5 august 1959, în ordonanţa de învinuire: „Materialele de anchetă îl arată pe Stoleru Vasile că, începând din anul 1950, a antrenat pe o serie de legionari din com. Bălăceana, ca Busuioc Constantin, Busuioc Ioan, Sasu Mihail, Tudosi Niculae şi alţii, la o serie de munci cu caracter legionar cum ar fi împrejmuirea cimitirului comunal, plantarea de pomi în grădina bisericii din com. Bălăceana, lucrări la care a participat şi el personal. De asemenea, a întreţinut legături cu parte din aceşti legionari ţinând slujbe foştilor conducători legionari din com. Bălăceanca, decedaţi, parastase etc. La îndemnul unora din legionarii arătaţi mai sus, Stoleru Vasile a pomenit în biserică pe fostul rege şi mama sa şi a ţinut în biserică o serie de predici cu caracter legionar. Susnumitul până la arestarea sa a avut şi o serie de manifestări duşmănoase la adresa regimului democrat din ţara noastră”. De fapt, acestea nu erau decât lucrările de pregătire a bisericii pentru sfinţirea săvârşită de mitropolitul Sebastian Rusan la 3 iunie 1951. Pentru acestea, părintele era pus sub infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 209, pct. 1 din Codul Penal. Însă, în aceeaşi zi, când era interogat, părintele respingea punct cu punct toate aceste acuzaţii6.
În această situaţie se vede destul de clar cum pentru Securitate orice activitate în cadrul Bisericii şi pentru Biserică era catalogată în anii 50 drept „munci legionare”. Orice ar fi „atentat” la siguranţa regimului sau la bunul mers al activităţilor ordonate de partid şi supravegheate îndeaproape de organele de represiune era catalogat ca „legionar”. Cu toate aceste inepţii folosite de anchetatori, cazul părintelui Vasile Stoleru trebuia dovedit ca unul „duşmănos la adresa regimului”. De acum încolo, toate anchetele care se vor consemna vor urmări tocmai dovedirea acestor inepţii enunţate în ordonanţa de învinuire.
Astfel, conducătorilor legionari decedaţi li s-au adăugat în pomenirile făcute de părintele Stoleru la Sf. Liturghie cea a fostului suveran şi a mamei sale, pornită de la credinciosul Tudosi Nicolai, în anul 1956, care depusese un pomelnic cu numele: Dumitru, Mihai şi Elena. De aici, pentru dovezi solide anchetatorii au apelat la mai mulţi martori, printre care şi părintele conslujitor, Ioan Furnică, care a fost torturat în aşa fel încât nici procesul verbal de interogatoriu nu l-a mai putut semna7.
De asemenea, părintele a refuzat să recunoască că predicile sale ar fi avut conţinut legionar. Chiar dacă Dumitru Potorac, cantorul, în calitate de martor, „a recunoscut” că părintele în 1953 ar fi rostit în predică: „Să aveţi răbdare, credinţă, să nu vă pierdeţi nădejdea, întrucât lucrurile nu vor mai dura mult aşa cum sunt şi se vor schimba”8.
Însă, cea mai gravă acuzaţie în ochii anchetatorilor a constat în atitudinea părintelui faţă de munca ce trebuia depusă în agricultură, potrivit indicaţiilor date de partid. De fapt, se pare că acesta a fost mobilul arestării părintelui, toate celelalte acuzaţii nefiind decât să contribuie la inculparea cât mai gravă în instanţă.
Astfel, potrivit interogatoriului martorului Ilie Cormoş, aflăm că părintele ar fi încurajat pe mai mulţi „legionari” la „o serie de munci legionare, cum ar fi gard în jurul cimitirului vechi şi nou, au plantat pomi în grădina bisericii şi altele, lucrări pe care le-a făcut începând de prin 1949 şi până prin anii 1956-1957”. Mai mult decât atât, acelaşi martor susţinea că părintele Stoleru „a sfinţit o fântână construită de legionarii arătaţi de mine mai sus (Busuioc Constantin şi Tudosi Nicolai)”. Iar în ceea ce priveşte atitudinea faţă de muncile agricole, părintele i-ar fi îndemnat pe oameni să nu meargă „în anumite sărbători la arat şi însămânţat; ţinea predici în biserică prin care îndemna pe oameni să nu iasă la arat spunând că omul seamănă toată săptămâna pe ogor, iar duminica şi în alte sărbători trebuie să semene în biserică”9.
La 12 septembrie se pare că a fost ultima anchetă, care a constat într-o confruntare cu Tudosi Nicolai, din care nu a reieşit nimic nou, ci dimpotrivă a confirmat cele spuse de părintele Stoleru în anchetele anterioare10.
Judecat sub acuzaţia de apartenenţă la mişcarea legionară
Astfel, părintele Stoleru, alături de credincioşii Tudosi Nicolai, Busuioc Constantin, Cojocaru Petre, era trimis în justiţie. De fapt, aceştia erau apropiaţi ai bisericii la care părintele Stoleru era slujitor, cu care iniţiase mai multe activităţi menite să conducă la bunul mers al parohiei. Pentru activitatea aceasta, considerată „legionară”, erau catalogaţi ca membri ai grupării religioase ilegale „Oastea Domnului”.
La 22 octombrie 1959, părintele era interogat în calitate de inculpat în procesul care i se intenta de Tribunalul Militar Suceava, în deplasare la Botoşani. În acest interogatoriu, părintele „recunoştea” toate acuzaţiile care i se aduceau, însă semna cu o semnătură abia lizibilă, ceea ce denotă faptul că pentru aceasta fusese torturat11.
În aceeaşi zi, părintele Vasile Stoleru a fost condamnat prin Sentinţa nr. 603 la 10 ani muncă silnică şi 7 ani degradare civică, pentru „crima de uneltire contra ordinii sociale”, prevăzută şi pedepsită de art. 209, pct. 2, lit. a din Codul Penal combinat cu art. 209 pct 2 lit. b al. B din Codul Penal, cu confiscarea averii personale12.
Faţă de această condamnare, aflat în penitenciarul Botoşani, părintele Stoleru a cerut recurs. În sprijinul acestui demers, apărarea a folosit ca probă un raport de activitate al părintelui, pe luna iunie 1953, de la parohia Bălăceana, în care printre altele se spunea: „Paralel cu îndatoririle de liturghisitor şi ierurg, în fiecare duminică şi sărbătoare, precum şi la alte ocazii binevenite, am stăruit în predicile ţinute şi în legătură cu preceptele evanghelice din Evanghelia zilei să-i lămuresc pe credincioşi asupra îndatoririlor ce le au de îndeplinit în ceea ce priveşte îngrijirea culturilor, lucrare de o însemnătate covârşitoare de care depinde întreaga recoltă atât de mult aşteptată de cei ce muncesc. Personal am plivit culturile de buruieni şi am secărit cultura de grâu […]. Cel ce munceşte este cinstitor de Dumnezeu, este luptător împotriva răului, împotriva păcatului şi a silniciei, este un apărător al păcii, în acelaşi timp un luptător pentru pace; este un slujitor credincios al Domnului păcii, un slujitor al lui Dumnezeu!”13.
La aceasta se adăuga o adeverinţă eliberată de Protoieria Suceava, la 27 noiembrie 1959, prin care se arăta „că în conformitate cu Regulamentul de organizare bisericească preotul unei parohii are obligaţiunea de a se îngriji împreună cu consiliul şi comitetul parohial de reparaţia şi îngrijirea bisericilor şi cimitirelor, încheind procese verbale şi întocmind acte pentru evidenţa controlului art. 47 din regulament)”14. Acest document nu venea decât să contrazică în mod categoric calificarea de „muncă legionară” a activităţilor iniţiate în jurul bisericii parohiale.
Cu toate acestea, la 2 decembrie 1959 Tribunalul Militar al Regiunii a II-a, Colegiul recurs, respingea cererea de recurs a părintelui Vasile Stoleru ca „nefundat”, prin Decizia nr. 296115.
După condamnarea definitivă, părintele Stoleru va fi purtat prin penitenciarele de la Botoşani, Jilava (martie 1960) şi Aiud (1960), fiind supus regimului de exterminare, deşi era bolnav, potrivit certificatului din 18 iulie 1959, când i se diagnosticase o „maladie ulceroasă”16.
La această ultimă închisoare părintele îşi va găsi sfârşitul. Potrivit referatului medical încheiat în urma decesului părintelui, aflăm următoarele: „Deţinutul C[ontra]R[evoluţionar] Stoleru Vasile în vârstă de 53 de ani fiul lui Ilie şi Maria a fost internat în spitalul formaţiunii 0622 Aiud de la 10 decembrie până la 12 decembrie 1960 cu diagnosticul: cancer gastric inoperabil anemie acută posthemoragică caşe[…]17 canceroasă. Susnumitul a fost internat în spitalul formaţiunii din 3 septembrie 1960 până la începutul lunii decembrie. În urma examinărilor făcute i se pune diagnosticul de cancer gastric. I se face la […]17 exploratorie şi se constată tumoare gastrică inoperabilă. Starea generală i se agravează progresiv. Bolnavul face […]17 repetate care se opresc după hemostatici şi transfuzii – este spitalizat la secţia cronici. În preziua internării s-au prezentat […]17 masive repetate după care se instalează o stare de şoc hemoragic în care bolnavul sucombă. Cauza morţii: cancer gastric şi anemie acută posthemoragică”18.
(Adrian Nicolae Petcu – Revista Rost nr. 34, decembrie 2005, pp. 54-56)
BIBLIOGRAFIE:
Izvoare inedite:
ATMTI, fond Penal, dosar 4750/Iaşi, vol. 1, 3;
Biografie pe scurt întocmită de dl. Mihai Hinescu, nepot al părintelui Stoleru, însoţită de diferite acte personale, trimisă în data de 28 august 2003 Patriarhiei Române, Comisia Română de Martirologiu.
Lucrări generale:
CARAVIA, Paul coord., The Imprisoned Church. Romania, 1944-1989, INST, Bucharest, 1999;
IONIŢOIU, Cicerone, Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, vol. I, Hrisovul, 1995;
MANEA, Vasile, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ed. a II-a, Patmos, 2001;
„Memoria, revista gândirii arestate”, nr. 24, iunie 1998, p. 135-141.
1 Biografie pe scurt întocmită de dl. Mihai Hinescu, nepot al părintelui Stoleru, trimisă în data de 28 august 2003 Patriarhiei Române, Comisia Română de Martirologiu.
2 Licenţa în Teologie, din 6 iulie 1943, eliberată de Universitatea din Cernăuţi absolventului Vasile Stoleru, copie trimisă de dl. Mihai Hinescu în data de 28 august 2003 Patriarhiei Române, Comisia Română de Martirologiu.
3 Biografie pe scurt întocmită de dl. Mihai Hinescu, nepot al părintelui Stoleru, trimisă în data de 28 august 2003 Patriarhiei Române, Comisia Română de Martirologiu.
4 Arhiva Tribunalului Militar Teritorial Iaşi (în continuare ATMTI), fond Penal, dosar 4750/Iaşi, vol. 1, f. 210, 214.
5 Ibidem, f. 222-223v.
6 Ibidem, f. 220, 224-224v.
7 Ibidem, f. 225-227, 239-240. Părintele Furnică fusese coleg de facultate la Cernăuţi cu Vasile Stoleru.
8 Ibidem, f. 231-232v.
9 Ibidem, f. 237-238v.
10 Ibidem, f. 244-245v.
11 Ibidem, f. 303.
12 Ibidem, f. 315-321v. Ceilalţi inculpaţi din lot erau agricultori care suferiseră pedepse penale pentru nepredarea cotelor şi refuzul de a intra în „întovărăşirile agricole”.
13 Ibidem, f. 337-337v.
14 Ibidem, f. 338.
15 Ibidem, f. 340-341.
16 Ibidem, f. 248; vol. 3, f. 39, 44. Se pare că, înainte de arestare, părintele cunoscuse o intervenţie chirurgicală, din cauza unui ulcer.
17 Ilizibil.
18 Ibidem, vol. 3, f. 42, 43. Despre moartea părintelui la Aiud în anul 1960 se precizează în: Mărturisitori de după gratii. Slujitori ai Bisericii în temniţele comuniste, supliment al revistei „Renaşterea”, Cluj Napoca, 1995, p. 74; „Memoria, revista gândirii arestate”, nr. 24, iunie 1998, p. 138; Cicerone Ioniţoiu, Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, vol. I, Hrisovul, 1995, p. 154; Paul Caravia coord., The Imprisoned Church. Romania, 1944-1989, INST, Bucharest, 1999, p. 371; Vasile Manea, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ed. a II-a, Patmos, 2001, p. 240.