Parizianu Gioga – Avea o inimă de aur

„Parizianu Gheorghe. Gioga, cum i se spunea, fusese student la Medicină când îl arestaseră. Era macedonean. Plin de energie şi entuziast, avea o inimă de aur.”

***

Cu tot regimul de teroare instaurat la Cavnic ca urmare a evadării, în afară de cei câţiva turnători ai administraţiei, nimeni nu ne-a reproşat acţiunea noastră. Nici un deţinut nu ne-a considerat vinovaţi de suferinţele care s-au abătut asupra lagărului. Dimpotrivă, toţi erau solidari cu noi şi se bucurau de reuşita noastră. Erau entuziasmaţi de curajul pe care îl avusesem şi chiar ne atribuiau virtuţi pe care eram departe de a le avea. Nimeni nu credea în zvonurile de tot felul, pe care administraţia le lansa în lagăr, prin intermediul turnătorilor, în privinţa noastră: ba că fuseserăm împuşcaţi la ieşirea din mină, ba că fuseserăm prinşi, judecaţi, condamnaţi la moarte şi executaţi.

Cu ocazia unor astfel de afirmaţii, făcute chiar de Tămâie în faţa deţinuţilor în curtea lagărului, s-a produs rumoare. S-au auzit murmure de neîncredere, reflecţii ironice şi rîsete batjocoritoare la adresa minciunilor pe care le debita Tămâie. Furia lui Tămâie şi a membrilor administraţiei faţă de această manifestaţie, considerată act de răzvrătire, s-a dezlănţuit cu brutalitatea obişnuită. Una din victime a fost bunul meu prieten Gioga Parizianu care a fost lovit în cap de un gardian cu o tijă metalică folosită în mină la măsuratul adâncimii găurilor perforate. Tija de aproape doi metri lungime, din oţel flexibil, atingându-l în cap, s-a îndoit şi vârful ei l-a lovit în ochi. Plin de sânge şi cu globul ochiului ieşit din orbită, Gioga a fost dus la cabinetul medical. S-a crezut multă vreme că-şi va pierde ochiul, mai ales că n-a putut beneficia de îngrijirile unui specialist. Natura şi poate şi norocul au făcut însă, ca, încet şi după multe suferinţe, Gioga să-şi recapete vederea.

***

Cazul lui Gioga Parizianu a stîrnit o indignare generală, tensiunea în lagăr crescînd şi mai mult. Cînd într-o zi, ofiţerul politic le-a spus deţinuţițlor, cu intenţia de a-i timora, că toţi evadaţii fuseseră prinşi şi împuşcaţi, Gioga i-a spus că nu crede, ţinînd să adauge că se bucură de reuşita evadării noastre şi că se roagă pentru noi, să ajungem acolo unde trebuie, ca să povestim tot ce se întîmplă cu oamenii în închisorile comuniste.

Gioga a fost întrerupt cu o lovitură de vergea de fier în cap de pe urma căreia multă vreme s-a crezut că îşi va pierde definitiv vederea la unul din ochi. Plin de sînge, Gioga Parizianu a fost dus la infirmerie iar ofiţerul politic s-a îndreptat spre poarta lagărului, însoţit de murmurul surd şi ameninţător al deţinuţilor care asistaseră la scenă.

(Ion Ioanid – Închisoarea noastră cea de toate zilele)