Paul Limberea

Îndelung pătimitorul Paul Limberea, în chinurile infernului de la Piteşti

Din grupul de Literatură, a fost descoperit un talentat povestitor. Serile se transformară iar în seri abia așteptate. Băiatul care ne anunțase că ne aflăm în Triajul Gării Pitești, Limberea, ni le transforma în ceva extrem de plăcut. A început să povestească filme. Pe unele le văzusem, pe altele, nu. Le preferase și le reținuse pe cele psihologice. Contura personajele atât de vizual, încât parcă le și vedeam. La fel și cadrele în care se desfășura acțiunea. Iar când se isprăveau, rămâneam cu impresia că vizionasem chiar de adevăratelea filmul. Fiind aplaudat (în surdină), Paul ne-a spus că până aici […]

În liniștea dinaintea furtunii alături de camaradul Paul Limberea

O dimineață sumbră de februarie în anul Domnului 1950. […] Sună deșteptarea; abia apucăm să mâncăm terciul și ușa se deschide. Gardianul Fătu strigă cu vocea lui răgușită: ”Care îți auzi numele, fă-ți bagajul și ieși afară!”, apoi începu să strige o listă. Cei strigați sunt numai studenți. […] Așadar, în anul jubiliar 1950 de la nașterea Bunului Iisus, Regele și Mântuitorul nostru, plecăm și noi în pelerinaj. Dar, acolo unde vom merge, va stăpâni duhul satanei. Dar noi nu știam nimic. […] Suntem conduși la gară unde, pe o linie retrasă, ne așteaptă trenul dubă, o altă noutate a regimurilor comuniste. […]

„Nu ştiu ce legi fizice ar putea explica aceasta”

Se introduseseră noi genuri de torturi din ce în ce mai diabolice. Printre altele, trebuia să facem genoflexiuni cu mâinile ridicate. La început cu zecile, apoi cu sutele şi chiar cu miile. Când cădeam la pământ, săreau torţionarii cu bocancii pe tine. Era ceva de apocalips…

Ultimele zile de agonie ale studentului mucenic Paul Limberea

La câteva zile după vizita lui Nicolski, am fost luat împreună cu Mărculescu şi dus în camera mare a infirmeriei; în locul nostru au fost aduşi alţi bolnavi. În această cameră erau şase paturi, iar din cei găsiţi acolo nu cunoşteam pe nimeni. Se vedea că erau aduşi din camere în care se făcuse reeducarea: toţi erau speriaţi şi se suspectau unul pe altul. De altfel, eram şi eu la fel ca ei, dar fiind mai bolnav, puteam să ascund mai uşor această stare. (…)

Paul Limberea – un om devenit „epavă” din pricina detenției

Într-o seară s-a deschis uşa şi un gardian mi-a şoptit să-mi iau bagajul şi să-l urmez. M-am bucurat, le-am spus celor ce rămâneau noroc bun şi am executat totul fără nici un murmur. (…) Am fost condus la corpul de gardă, unde fuseseră aduşi şi câţiva dintre colegii şi prietenii mei. N-am avut voie să vorbim. Mă uitam la ei cu milă şi compătimire. Am revăzut pe Cîrciumaru Tudorel, Baciu, Rădoi, Ivănescu, Ispas, Voiculescu, Paul Limbera şi alţii pe care-i ştiam arestaţi. Lângă ei erau câteva femei, o elevă de liceu şi un moşneag, fostele lor gazde, dar şi fraţi, prieteni, părinţi, toţi arestaţi ca tăinuitori sau favorizatori.