Paul Păltănea, bibliotecarul exemplar
A fost un privilegiu și o mare onoare să stau în preajma Domnului Păltănea, aproape 30 de ani.
Domnul Păltănea era o persoană extraordinară, cu farmec, un istoric profund, îndrăgostit de adevăr, de cercetarea celui mai mic și aparent neînsemnat detaliu. Ca bibliotecar, a alcătuit cu profesionalism, cu migală, cataloage de referință:
1. Catalogul manuscriselor și scrisorilor din Biblioteca Urechia – București, 1979 (1435 de manuscrise și scrisori autografe, descrise bibliografic, rezumatul redat în două propoziții simple dar esențiale pentru a cunoaște conținutul documentelor, majoritatea în limba franceză, dar și în italiană, spaniolă, greacă, manuscrise donate de V. A. Urechia, corespondența sa cu personalități culturale europene, majoritatea filoromâni.
2. Catalogul Cărții românești tipărită între anii 1831-1865 – Galați, 1983 (1303 titluri descise bibliografic): Manuscris dactilografiat.
3. Completări la: Catalogul de Carte străină veche (1472-1700) și la Catalogul de Carte românească veche (1508-1830).
Domnul Păltănea iubirea istoria românilor, continua preocuparea lui Urechia de a scoate la lumină noi știri despre români din cartea străină veche, informații daco-romanica, cunoștea fondul de carte veche românească și străină al Bibliotecilor Urechia și l-a pus în valoare prin lucrări documentate.
Iubea cartea veche, era preocupat de formarea unui colectiv de cercetare la Biblioteca Urechia.
Noi, colegii bibliotecari, mai tineri, eram furnicile din jurul înțeleptului, iarba firavă din umbra maestrului. Ne trata cu dragoste și respect.
Domnia sa avea structura unui cercetător adevărat, îndrăgostit de studiu, un cărturar în adevăratul sens al cuvântului. Cănd alcătuia o expoziție era o aventură în istoria tiparului, a culturii române și europene.
Domnul Păltănea era un personaj fabulos, putea vorbi ore în șir despre orice subiect, avea farmecul povestitorului cult, umorul unui intelectual adevărat, generozitatea unui adevărat om de cultură. A donat Bibliotecii Urechia cărți din biblioteca domniei sale, fotografii, scrisori autografe. […]
Îi auzeam pașii și bastonul răsunând pe holul bibliotecii și alergam să-i dau bună-ziua și să-l întreb unde să caut o anume informație. Îmi răspundea senin: ”colega ai căutat în cutare autor?”
Ce am învățat de la domnul Păltănea? Să iubesc istoria românilor, să învăț istoria Galaților, să iubesc istoria târgului de altădată, cu pârcălabi celebri, precum Alexandru Ioan Cuza, Costache Negri, să iubesc cartea veche, să caut informații pe care să le dăruiesc cu generozitate cititorilor, să iubesc munca de bibliotecă și să mă bucur împreună cu cititorii de măruntele descoperiri, multe ascunse.
În ultimul timp, după ce s-a îmbolnăvit, am fost ”curierul” marelui istoric. Îmi telefona: ”colega caută mata titlul…”. Urcam până la etajul 4, la locuința domniei sale, lăsam cărțile solicitate. Îmi dădea telefon și-mi spunea ”mulțumesc, colega”. […]
Aștepta primăvara să poată veni la bibliotecă, să studieze. Îl așteptam mereu cu o cafea dulce, iar Domnia sa ne spunea povești adevărate despre istoria orașului Galați, despre principi și domnitori, despre iubiri regale…
A fost un om de excepție.
(Valentina Oneț – Revista Dunărea de jos, nr. 73, martie 2008, p. 8)