”Paul Păltănea, un tânăr savant adus la sapă de lemn”
Sunteți, am convingerea, discipolul, poate prietenul, unor mari personalități din lumea culturii. Oferiți-ne câteva exemple. Cum se simte fostul copil dintr-un sat moldovean într-o asemenea lume?
Voi evoca numai două personalități, mă bucur mult că am fost contemporan cu ele. Marin Preda mai întâi; puterea fascinației lui epice stă în insolitare, adică harul de a reinventa lumea în imagini noi, care poartă ceva din farmecul primordial al facerii lumii. Apoi voi evoca un istoric tânăr, pe Paul Păltănea.
L-am cunoscut mai întâi în satul Văcăreni, Tulcea, în 1958, unde ajunsesem să-mi câștig pâinea, în învățământ, nu împlinisem 18 ani. Paul Păltănea supraviețuia destinului său crud de tânăr savant adus la sapă de lemn. Era blond, înalt, slab, cu o eczemă purulentă pe față și purta barbă. Se izola, fugea de noi, venea, am auzit, din iad, trăia o eliberare temporară dintr-un penitenciar politic. Preda la școala elementară din sat obiecte diferite, în pauze nu stătea în cancelarie cu noi, se plimba singur prin curtea școlii. Norocul lui, ne spunea directorul școlii, a fost că a venit în sat cu câteva luni mai târziu, după vizita teribilului general de securitate Nicolae Ceaușescu, care răspundea și de colectivizare, ce instalase în răspântiile satului mitraliere și trupe de asalt.
Țăranii protestau că li s-au smuls cererile de înscriere în colhoz cu forța; le-a rupt cererile de față cu ei și le-a aruncat la pământ de pe balconul primăriei: „Lasă c-o să ne căutați voi, ca să vă înscrieți în G.A.C.”, și a plecat furios, după ce destituise pe mulți. Păltănea era obligat, ne spunea același director de seama noastră, să viziteze sediul securității din Măcin. M-au luat în armată și nu l-am mai văzut pe tânărul savant. Ne-am reîntâlnit peste mai mulți ani în sala de studiu friguroasă a Arhivelor Statului de pe strada Mihai Bravu. Mă documentam pentru romanul „Defonia”, mi-a dat doi arbori genealogici ai prinților Cantacuzino din Băleni și al prințului Mario Ruspoli din Vameș, Covurlui. S-a bucurat apoi că eram tenace, că veneam zilnic la Arhive…
(Prof. Apostol Gurău – Coloane spirituale ale cetății. Dialoguri, ediție îngrijită de Ghiță Nazare, editura Școala gălățeană, Galați, 2010, pp. 174-175)