vezi galerie foto (1 foto)
Prof. Paul Păltănea
  • 25 Iunie 1924
  • București,
  • profesor
  • 10 ani
  • Galați, Aiud, Ocnele Mari, Capul Midia
  • 24 Ianuarie 2008
  • Galați
    • Mihail Voievod - domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată țara Moldovei
    • Neamul logofătului Costache Conachi
    • Peceţi Ştefaniene la Dunărea de Jos
    • Viaţa lui Costache Negri
    • Istoria oraşului Galaţi : De la origini până la 1918. Partea 1
    • Istoria oraşului Galaţi : De la origini până la 1918. Partea 2
    • Ferestre deschise la un deceniu de temniță comunistă

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Domnule Păltănea, pentru început, v-aș ruga să creionați câteva repere biografice și de carieră.

M-am născut la București, la 24 iunie 1924, iar în 1926 am venit cu familia la Galați. Cursurile primare le-am urmat la Școala nr.1 din Galați, astăzi Mănăstirea „Sfinții Arhangeli Mihail și Gavril”, sub îndrumarea directorului Constantin Popovici, un excelent învățător al vremii de atunci. Am continuat la Liceul „Vasile Alecsandri”, între anii 1935-1943. De prin clasa a IV-a ( astăzi a VIII-a), impresionat de erudiția pe care o manifestau majoritatea profesorilor care ne predau m-am îndreptat spre Facultatea de Litere. Interesul pentru istorie mi l-am format prin întâlnirea, întâmplătoare, cu monumentala carte a lui Vasile Pârvan, Getica.

Am urmat Facultatea de litere-istorie la Universitatea București, între anii 1943-1947, fiind, ca și în anii liceului, bursier. În acest timp, mai exact în 1945, am aflat de existența unui denunț anonim, că aș fi făcut parte din Frățiile de Cruce și din Partidul Național Țărănesc (Maniu). În realitate nu aparținusem nici uneia dintre aceste organizații politice.

Denunțul mi-a schimbat, peste 3 ani, cursul vieții, pentru că a trebuit să înfrunt 10 ani de închisoare politică comunistă (1948-1952 și 1959-1964).

La terminarea Facultății nu am putut rămâne, pe mai departe, la București și m-am întors la Galați, unde am reușit să obțin o numire de profesor suplinitor la gimnaziul din comuna Barcea și unde am funcționat doar câteva luni, până la 15 mai 1948, când am fost întemnițat.

La eliberarea din închisoare, în anul 1952, nu am mai fost primit în învățământ, profesând diferite alte munci. Nici după a doua eliberare, în 1964, nu am fost integrat în învățământ, deși obținusem, în 1956, o diplomă republicană.
Abia în 1965 am fost încadrat la Muzeul de Istorie, iar apoi, între anii 1974- 1990, la Biblioteca „V.A.Urechia”, de unde m-am pensionat.

Mediul profesional în care am lucrat - Muzeul de Istorie și Biblioteca „V.A.Urechia”- mi-a îngăduit să desfășor o continuă activitate de cercetare istorică, publicând mai multe cărți: Viața lui Costache Negri, în 1985, reeditată în 2006,
Istoria orașului Galați de la origini până în 1918 (vol. I și II), în 1994-1995, Neamul logofătului Costache Conachi, în 2002, lucrare premiată de Academia Română. Am publicat, de asemenea, foarte multe studii și articole în reviste de
specialitate și în presa locală. Studiile de genealogie publicate mi-au atras alegerea ca membru al Academiei Internaționale de Genealogie. 

Se spune, uneori, reflectând la un fapt cotidian, adesea mai puțin plăcut, cu referire la modul de viață, la comportamentul civic, la nivelul de cultură, la atitudinea față de muncă etc., că „pe vremea noastră…. Puteți detalia/comenta realismul sau ficțiunea acestei sintagme?

Referirile care s-au făcut cu privire la diferite aspecte manifestate într-un anumit chip în trecut, diferite de cele de astăzi, aș zice că sunt firești, datorită progresului exprimat în forme mai rapide, perceput în chip diferit de generația trecută - părinți și bunici - și cea de astăzi, tinerii. Conflictul poate fi atenuat prin dialog, cu mijloace diplomatice. Atitudinile trebuie să fie moderate de ambele părți.

Ce amintiri aveți despre anii Dumneavoastră de școală ( colegi, profesori, întâmplări semnificative etc.) ?

Amintiri din anii liceului nu prea mai păstrez, dar mi s-a întipărit în memorie imaginea distinsă a unor dascăli. L-aș aminti mai întâi pe directorul Tohăneanu, care a avut o mare influență formativă, didactică și morală asupra tuturor
generațiilor dintre anii 1915 - 1940. L-am mai reținut pe profesorul de matematică Constantin Nazare, care îi apostrofa pe neștiutori cu spusa „cinci ca la calici, geaba vii, geaba te duci, geaba târâi cei papuci”. Figurile unora dintre profesorii care ne-au predat sunt portretizate în romanul lui Anton Holban, Parada dascălilor, profesor de franceză la Liceul „Vasile Alecsandri”, între anii 1928-1931.

Profesorii din anii mei de liceu, locuiau majoritatea în case închiriate. Excepții au făcut, în timp, directorii școlilor secundare, Ion Cetățeanu, primul director al Liceului „Vasile Alecsandri”, care și-a avut casa pe strada Mihai Bravu, vis-a vis de Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei”. Alături  era casa construită de Dionisie Mardare, directorul Școlii Normale de Băieți, profesorul Andrei, profesor de fizică la  Liceul „Vasile Alecsandri”, avea casa pe strada Domnească, „Vila Mon Caprice”, vis-a-vis de Biserica Catolică, iar profesorul Constantin Nazare locuia în „Casa Verde”, de lângă Biblioteca „V.A.Urechia”, casă primită la căsătoria cu o membră a familiei Macri, ca zestre.

Domnule profesor, cunoașteți foarte bine Galațiul, din cărți și din viața de zi cu zi. Cum apreciați contribuția orașului nostru la patrimoniul cultural național?

Legea actuală a patrimoniului cultural național consideră, pe drept, vechile biserici monumente istorice.  Plecând de la această dreaptă normă, putem admite că orașul nostru a contribuit la patrimoniul național încă din secolul al XVII-lea. Amintim aici Biserica fortificată Precista, de la Faleză, a cărei construcție era terminată în septembrie 1647, iar după o jumătate de secol s-a înălțat ctitoria domnească a lui Gheorghe Duca și a fiului Constantin, Mavramol. Pe măsură ce orașul s-a extins către apus și nord, numărul bisericilor care au căpătat valoare istorică a crescut. 

Primul monument public, bustul lui Mihail Kogălniceanu a fost instalat în Parcul Municipal, în 1893, prin osârdia lui V.A.Urechia. După mai bine de un deceniu, în 1909, un Comitet condus de magistratul Corneliu Botez, a luat inițiativa de a instala, tot în Parc, o statuie dedicată poetului Mihai Eminescu. Statuia, creată de sculptorul Federic Stork, a fost dezvelită la 16 octombrie 1911. Pentru a cinsti memoria ostașilor români care, în iulie 1863, la Costangalia (în sudul Basarabiei) i-au împiedicat pe revoluționarii polonezi veniți din Turcia să înainteze spre Polonia, domnitorul Al. I.Cuza a comandat sculptorului Vasile Scutari un monument. Deși a fost terminat după abdicarea domnitorului, de-abia după 1944 a fost oferit Primăriei Galați, care l-a instalat la capătul dinspre nord al străzii Domnească, dar a fost distrus în anii dictaturii comuniste.

Dorința de a vedea o stație în memoria domnitorului  Al.I. Cuza s-a impus pe la începutul anului 1891, dar care nu sa înfăptuit. În octombrie 1925 Primăria a avut ocazia să cumpere monumentul „Unirea Principatelor”, opera sculptorului italian Raffaello Romanelli, care avea ca piesă  terminală bustul lui Lascăr Catargiu ( reinstalat în anii trecuți lângă Facultatea de Mecanică). Statuia domnitorului este opera lui Ion Jalea.

Monument de patrimoniu este și Casa din Galați a părinților domnitorului Cuza. Exista în 1834. După moartea Elenei Cuza (1909), casele moștenite de la domnitor au fost vândute, iar răscumpărarea lor s-a făcut tocmai în 1937 de Asociația „Casa Cuza Vodă”. Muzeul organizat aici a fost deschis la 24 ianuarie 1938.

Ce reprezintă Dunărea pentru Galați?

Dunărea a mijlocit, încă înainte de secolul IV î.Hr., dezvoltarea așezării dacice din vadul malului stâng, numită peste alte multe secole, Galați. Flota romană, ca și cea bizantină, au făcut permanent legătura între așezările de pe cele două maluri ale fluviului. Mărturii stau monedele bizantine din secolul VII descoperite chiar în malul vadului. Puterea otomană, ajunsă la Dunăre după cucerirea Constantinopolului, în 1453, va face din Galați principalul loc de tranzit a mărfii occidentale către Polonia. Monopolul navigației turcești pe Dunăre dispare după anul1768, când Austria câștigă dreptul de a naviga spre Marea Neagră, Galații devenind principalul port de popas în drumul către Rusia și Constantinopol. Europenizarea Dunării se va consolida prin Tratatele de pace de la Adrianopol (1829) și Versailles (1918).

Importanța navigației pe Dunăre pentru Galați scade după al doilea război mondial și, mai ales, după construirea canalului Dunăre - Marea Neagră.

Vă rog să menționați unele dintre cele mai plăcute, respectiv cele mai neplăcute, momente din viața Dumneavoastră?

Momente de bucurie, dar și de nedrepte năpăstuiri au existat și în viața mea, pe care socot că nu este necesar să le evidențiez, cunoașterea lor nemaifiind, astăzi, de folos nimănui. La vremea trăirii lor le-am socotit ca venind de la Dumnezeu, cum cred și acum, au fost avântul întăritor a trecerii mele prin timp, rememorarea lor fiindu-mi doar mie de folos.

Ați desfășurat o prodigioasă activitate științifică în beneficiul orașului nostru, pentru care ați primit răsplata recunoștinței. Totuși, considerați că Galațiul vă este dator sau îi sunteți îndatorat?

Orașul meu, Galați, nu-mi este dator câtuși de puțin. Obligat i-am rămas eu, întrucât nu mi-am îndeplinit dorința de a-i scrie întreaga lui istorie. Regret această neîmplinire, dar împrejurările neprielnice au risipit dorința mea, care cred că va fi înfăptuită de cei care îmi urmează.

Vă mulţumesc!

(Paul Păltănea - Coloane spirituale ale cetății. Dialoguri, ediție îngrijită de Ghiță Nazare, editura Școala gălățeană, Galați, 2010, pp. 231-236)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii