vezi galerie foto (1 foto)
Prof. Paul Păltănea
  • 25 Iunie 1924
  • București,
  • profesor
  • 10 ani
  • Galați, Aiud, Ocnele Mari, Capul Midia
  • 24 Ianuarie 2008
  • Galați
    • Mihail Voievod - domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată țara Moldovei
    • Neamul logofătului Costache Conachi
    • Peceţi Ştefaniene la Dunărea de Jos
    • Viaţa lui Costache Negri
    • Istoria oraşului Galaţi : De la origini până la 1918. Partea 1
    • Istoria oraşului Galaţi : De la origini până la 1918. Partea 2
    • Ferestre deschise la un deceniu de temniță comunistă

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Cu Paul Păltănea am avut o lungă și fertilă relație epistolară, în funcție de impasurile ce le întâlneam în cercetările mele ocazionale de istorie locală. Recitind corespondența dintre noi și reconstituind circumstanțele din care s-a întrupat, aproape nu-i de crezut că Galațiul (orașul, dar și județul) a avut un istoric așa de bine așezat în acribie, în noime, în hrisoave și în corectitudine intelectuală.

Era o enciclopedie și arăta o generozitate așa de desfoliată că-și copleșea partenerii de zbateri istorice cu bonomia sa neîngrădită. Știam câte ceva din trecutul lui încărcat, auzisem c-a făcut câțiva ani buni de detenție politică, dar n-am discutat niciodată această problemă. De-abia după revoluție, întâmplător aflându-mă în Galați, l-am văzut într-o coloană, de foști deținuți politici (cam o sută) staționați în fața Teatrului dramatic. Cred că atunci se forma coloana. Avea o pancartă și se sprijinea în coada ei. Slab, ciolănos, cu barba sa de hirsut rătăcit prin bazar și sprijinit în capătul cozii de la pancartă, părea coborât din tablourile cu ciobani pictate de Grigorescu. Era momentul de organizare al coloanei și se aștepta întregirea ei pentru a se pune în mișcare. La vremea respectivă, (era imediat după revoluție), lumea era derutată, îl zeifica pe Ion Iliescu și orice atitudine mai liberală, ieșită din corul adulatorilor genera reacții potrivnice, agresive chiar, din partea mulțimii manipulate, coborâte într-o treaptă de înțelegere mediocră și submediocră. Nu era nimic nou în faptul că trecătorii le aruncau vorbe urâte, gesturi obscene și reacții de limbaj violente, preluate din meniul propagandistic al consomolistului-demnitar, urcat în scaunul celui pe care îl subminase și ciuruise.

M-a surprins prezența lui disciplinată, cuminte, și aproape anonimă așteptând hotărârile organizatorilor, comunicarea traseului de parcurs și formele de clamare a drepturilor și lozincile ce trebuiau scandate împotriva comunismului rafinat ce se proțăpise-n putere și-ncerca să guverneze țara cu aceleași mentalități preluate din galanteria predecesorului. Prezența lui Paul Păltănea în acea coloană de hăituiți ai istoriei bastarde mă impresiona pentru că mi-l imaginam ca însingurat, izolat de vârtejul vieții buimace, retras în liniștea cabinetului său de lucru și aplecat asupra hrisoavelor sale vechi, indiferent la zgomotul vieții publice. Mi-l imaginam un fel de Arhimede, preocupat de problemele sale, dar nu era, vai!, decât o ipostază imaginară, pentru că era, totuși, un om de lume și nu dezavua zgomotul social. Îl vedeam acum într-o ipostază inedită, pe care nu mi-o imaginasem până atunci. Afișa un calm desăvârșit, o siguranță și o totală indiferență la zgomotele contondente ce veneau dinspre trotuare.

Sigur că subscriam la protestul lor și, voind să-i dau un semn de solidaritate, m-am dus la el în coloană. I-am strâns mâna și l-am felicitat pentru curaj. Atunci mi-a spus că a făcut câțiva ani buni de pușcărie politică și că cel ce-a luat locul tiranului nu dă semne că s-a desprins de vechile năravuri comuniste. Un farsor, un ipocrit care încearcă jocul dublu, dar de fapt face tot ce-i stă în putință pentru a lichida opoziția și pentru a menține în exercițiul puterii vechile cadre de nădejde ale partidului comunist, formate la școala lui Ștefan Gheorghiu și Jdanov. Un fariseu care speculează buna credință, inocența, ingratitudinea și mediocritatea oamenilor. Uite-i cât de agresiv se comportă, mi-a mai spus arătând spre cei de pe trotuare, iliescieni fascinați de cucuveaua de la Cotroceni.

Îl găseam deseori la Biblioteca județeană și-mi ghida căutările cu o atenție neașteptată. Știa tot ce era esențial despre cărți și reviste și arăta o dispoziție stenică de a îndruma cititorii să se descurce prin hățișul informațiilor clasificate și să-și optimizeze biobibliografiile necesare. [...]

N-am avut cu istoricul gălățean o corespondență frecventă, ritmică și fluidică. Ajungeam la el, la sfatul lui, epistolar vorbind, când se-ntâmpla să întâmpin o dificultate documentară, o incertitudine și aveam nevoie de precizările sale. Apelam la el ca la sursa cea mai autorizată și știam că nu voi fi refuzat vreodată.

În 1985 i-a apărut monografia despre Costache Negri. Pentru mine, care citisem anterior cu toată luarea-aminte și monografia lui Pericle Martinescu (consacrată aceleiași personalități) a avut un efect de iluminație. M-a surprins mai ales grija autorului de a-și certifica, prin trimiteri subsolice, fiecare afirmație, fiecare opinie, fiecare fapt relevat de harnicul istoric gălățean. Eram fascinat [...]

N-a fost un scriitor prea prolific. Văzând însă acribia și noianul trimiterilor bibliografice - recursul la izvoare, la hrisoave și zapise - înțelegeam că interesul său era centrat pe lucrul bine făcut, aș zice desăvârșit, și nu pe îndoielnice ediții cantitative. Pe unde-a trecut travaliul lui Paul Păltănea, n-au mai rămas resturi sau rămășițe neatrase-n cercetare. Cultiva exhaustivitatea cu o solemnitate aproape mistică. Pe urmele lui Paul Păltănea nu se mai putea face operă, ci doar speculații, completări aleatorii, futilități alogene, bufonerii. Istoricul n-a lăsat nimic, din ceea ce se cunoștea la acea dată, nevalorificat și neintrodus în operă, în demers, în exercițiu.

În anul 2001 a publicat monografia despre Costache Conachi. A fost ca o reparație istorică la nedreptățile suferite de cel ce trecea drept pionier al poeziei românești. Costache Conachi a fost unul dintre puținii scriitori români vechi rămași fără o monografie articulată, după ce nici Eminescu, în Epigonii, nu-l menționase printre firile vizionare. Fusese, într-adevăr, un mare nedreptățit și-a fost meritul lui Paul Păltănea c-a îndreptat această nejustificată persecuție la care l-au supus istoricii noștri literari. [...]

Era teribil Paul Păltănea. Eu îl întrebam ceva într-o doară, un amănunt pentru care nu aveam toate datele și el, pentru a mă lămuri, dezvolta un adevărat tratat de istorie. [...]

Paul Păltănea a fost (rostesc cu mare durere acest perfect compus) o veritabilă conștiință istorică, interesat în permanență de certificarea fiecărei afirmații prin indicarea desfășurată a surselor, a izvoarelor, a dovezilor. [...] Poate exagerez, dar monografia sa despre Costache Conachi este un model de abordare istorico-literară și compensează cu asupra de măsură întârzierea de peste un secol a tratamentului monografic conferit poetului-logofăt.

Cu Paul Păltănea am avut totdeauna un repertoriu larg de probleme în discuție și clarificare. Cel puțin față de mine a arătat o generozitate neașteptată. Îmbătrânea frumos și înțelepțește, cum puțini dintre cei aflați în senectute știu s-o facă. Trecea drept o autoritate incontestabilă, cel puțin în probleme de istorie a arealului gălățean și știu că multă lume recurgea la sfaturile lui pertinente. N-am găsit la el nici o ranchiună, nici o suspiciune, cum se-ntâmplă de obicei la cei îmbătrâniți în proiecte, niciodată finalizate, riscând totul pe o miză neîmplinită, rămânând în cele din urmă fără operă. Cum să nu le înțeleg simțământul de frustrare? Nu e puțin lucru să poți îmbătrâni frumos, cum așa de convingător o dovedea Paul Păltănea. [...]

Revin la studiu său monografic consacrat poetului Costache Conachi. Pentru mine a fost o adevărată revelație. Îl consider și azi un model de abordare istorică și exegetică. Când a apărut revista Contemporanul în care figura și cronica mea, seara mi-a dat un telefon ca să-mi mulțumească pentru felul cum îi decelasem lucrarea. I-am sugerat atunci să trimită negrești un exemplar la Academia Română pentru a fi evaluat și premiat. Eram convins că înaltul for academic n-o va trece cu vederea și-o va recompensa printr-o recunoaștere meritată. Mi-a făcut atunci o mărturisire care m-a descumpănit. N-o trimit domnule profesor, mi-a spus, eu n-am știut că președintele Academiei (Eugen Simion) a scris o carte Dimineața poeților, în care și poetul Costache Conachi este bine reprezentat. Neștiind de existența ei, bineînțeles că nu figurează nici în bibliografia monografiei mele. Sunt încercat de un simțământ al penibilului.

Câtă decență! Era, se vede de departe, unul din cei vechi, pentru care moralitatea avea încă valoare referențială, făcea parte din noimele bunelor rânduieli. Dar mărturisirea în sine mai spunea ceva. Ne lămurește în problema singurătății sale, a felului său însingurat de viață. A crezut totdeauna că biblioteca este cadrul suficient pentru a-și redacta proiectele sale cărturărești. Or, de multe ori o discuție cu alți cărturari avizați poate oferi surse cu valoare indicativă. Paul Păltănea nu s-a consultat cu prea multă lume. El, care era căutat pentru consultări de multă lume nu știu să fi recurs vreodată la acest mijloc. A fost un OM! 

(Ionel Necula - Ultimul epistoler, Editura Rafet, Râmnicul Sărat, 2011, pp. 98-117)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii