Închisoarea Pitești

Închisoarea Piteşti
(răstignirea unei generaţii)

"Dacă zici "iadul pe pământ" nici atunci n-ai spus suficient ca să exprimi ce a însemnat închisoarea Piteşti pentru studenţii români.”

Destinată pentru: studenţi

Funcţionează până în anul: 1977

Apogeul reeducării: decembrie 1949 - mai 1952

Conducerea închisorii:
  • Victor Stănescu (1944-1949)
  • Alexandru Dumitrescu (1949-1951)
  • Anton Kovacs (1951-1953)
  • Dulgheru Mişu

Izolatorul: Neagra

Camerele de tortură:

  • Camera 4 Spital
  • Camera 99
  • Camera 106

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Săvârșirea mucenicului care a fost răstignit de perete în ziua de CrăciunS-a lăsat o tăcere apăsătoare până ce s-a deschis uşa şi cineva a fost împins înăuntru cu lovituri şi înjurături:

- Banditule, altădată ai să mori în beci!

Aşa a apărut Ion, colegul de pat care-mi vorbise azi noapte despre torturile din camera 4 Spital. Înscenarea era de prost gust şi nimeni n-a crezut-o. Ion a aşteptat seara şi mi-a povestit acestea:

- M-au dus la comitetul de reeducare unde-mi făcusem autodemascarea. Trebuia să le dovedesc sinceritatea. Mi s-a dat nişte hârtie ca să scriu tot ce am auzit şi am văzut aici. Ar fi trebuit să fiu readus într-o oră, dar s-au petrecut evenimente mari, neprevăzute, care m-au ţinut acolo până târziu. În timp ce scriam s-a auzit un zgomot puternic. Am fost îmbrâncit în camera 4 Spital. Pe sală am văzut un inspector înconjurat de o gardă puternică.

Priveau prin vizorul camerei cele ce se peteceau înăuntru. Pe un perete era spânzurat cu curele, de două cuie, un tânăr care fusese torturat împreună cu mine, dar refuzase orice colaborare cu „reeducarea”. Ţurcanu îl bătuse zi şi noapte. Îi spunea:

- Ca pe Hristosul mă-tii, mă banditule, am să te răstignesc, dar tu nu eşti Dumnezeu, ca ăla, ca să înviezi, învia-l-ar mama dracului de mincinos, că de la el se trag toate ororile săvârşite de legionari… din „spirit de sacrificiu”, ca el, nu?! Bine, o să fiţi ca el… dar nu, n-o să fiţi ca el, o să fiţi ca nimeni în lume! Bă, nu te lăsăm până nu vei spune cu gura ta că Hristos a fost un şarlatan care a înşelat lumea! Şi nu numai atât, bă, va trebui să-ţi răstigneşti singur prietenii, ca să le scoţi pe Hristos din capetele alea verzi! S-a terminat cu jertfa! Aici vă facem oameni, bă, oameni, nu bandiţi, nu mistici!

Acum Genu (Eugen Ţurcanu) privea triumfător spre perete. Cu glas liniştit a zis:

- Astăzi e Crăciunul. Bine… Să-l sărbătorim şi noi cum se cuvine!… Hei, tu, ăla, dezbrăcarea! a ordonat unui tânăr. Acela, tremurând s-a dezbrăcat şi era tot trupul lui vânăt şi însângerat.

- Tu eşti fecioara cea prea…, a zis Genu. Aşează-te în poziţie de născătoare! N-ai mai fătat tu până acum, dar acum ai s-o faci şi pe asta!

Tânărul s-a aşezat pe duşumea. (…)1 Asistenţa scotea strigăte ce semănau cu scheunatul câinilor bătuţi. Actul s-a săvârşit. Genu a continuat:

- Mai trebuie şi îngeri imaculaţi, boi şi măgari, ca să fie legenda verosimilă. Toţi la pielea goală. Vreau o orgie, bă, cum nu s-a mai văzut. Eu, dumnezeu, o ordon ca atotputernic! Şi o să vă iasă Dumnezeu şi din măduva spinării, nu numai din creierii ăia stricaţi! (…) Apoi să treceţi, pe rând, să vă cuminecaţi. (…) Dacă nu vă ajunge, avem tineta plină! Atenţie, Dumnezeu e de faţă, totul să se petreacă după voia mea şi toţi să-mi cântaţi slavă şi osanale.

Executarea! a ordonat Ţurcanu. Şi a început un ritual dement, condus de fantezia lui Genu, care părea inepuizabil. Când jocul macabru şi fantastic era în toi, careva a strigat:

- Dom’, dom’, dom, … a… a murit…

- Cine, bă, a murit?

- Hristos cel răstignit! Şi a arătat spre peretele pe care era tânărul crucificat.

S-a făcut linişte o clipă. Genu s-a apropiat de cel răstignit. I-a tras un pumn în ficat, altul în burtă, dar acela n-a mai înviat, n-a mai mişcat.

- Am scăpat de umbra aceasta care a luat soarele oamenilor! A zis Genu.

L-au dat jos de pe perete. L-au tras spre uşă, au bătut şi Genu a spus:

- I-a cedat inima. Luaţi-l domnule sergent major! Hei, tu, Şerbule, du mortu’ asta unde-ţi zice domnu’ sergent.

Şerbu l-a prins de picior şi îl târa pe coridor. Când a ajuns în dreptul scărilor, s-a aruncat în gol şi a căzut mort tocmai la subsolul penitenciarului. Temnicerul a dat alarma. Uşile s-au zăvorât imediat. A apărut inspectorul însoţit de gardă. A chemat şi pe doctor. Au înconjurat mortul şi inspectorul, lovindu-l cu piciorul a zis:

- Scrie doctore: sifilis terţiar!

Apoi către director:

- Dispoziţiile partidului şi guvernului sunt de perfectă legalitate şi umanitate. Să nu aud că aici se petrece vreun abuz, că intraţi toţi la puşcărie!

Vorbea tare, ca să fie auzit de deţinuţii care ciuleau urechile să înţeleagă ce se petrece pe coridor. După ce s-a terminat cu cei doi morţi, s-a trecut la inspecţia propriu-zisă. A început chiar la camera 4 Spital. Genu (cum era numit Ţurcanu de ai săi) ne-a aşezat pe toţi pe două rânduri. Inspecţia a ieşit perfect. Nimeni n-a raportat nimic, nimeni n-a protestat.

- Am înţeles atunci, a încheiat Ion, că fusesem goliţi de orice voinţă personală, nu mai puteam nici să murim, nici să ne apărăm. Reacţionam automat, la comandă, simţeam ordinele în aer. Cred că înlăuntrul nostru s-a produs o schimbare. Ni se pare că ordinele acestea odioase ne aparţin, vin din noi. Începe să ne placă aşa. Am învăţat să gândim ca ei, să minţim ca ei, să ucidem ca ei. Mulţi se cred chiar investiţi cu o mare misiune revoluţionară.

Momentul căderii interioare este atunci când renunţi la orice a fost sfânt în tine. De atunci devii o fiară, o bestie, o canalie, şi ai plăcerea să-i faci şi pe alţii să sufere. Poate că este un orgoliu al mizeriei, care funcţionează dincolo de tortură. Totuşi, frica este o forţă formidabilă care se dezlănţuie acolo. O ură nestăvilită suflă peste noi. N-am crezut niciodată că evreii îi urăsc pe creştini, dar inspectorul acela era evreu. Acum înţeleg ce-mi spunea fratele meu…

Ion s-a oprit, m-a privit adânc şi mi-a spus:

- Acesta vă aşteaptă: crucificarea. Veţi deveni o Iudă. Hristos trebui înlocuit cu Iuda în cugetul fiecărui creştin.

(Ioan Ianolide - Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă, Ed. Christiana, Bucureşti 2006, pp. 270-273)


[1] Autorul relatează în amănunt o scenă greu de închipuit pentru o minte normală. Întreaga taină a Întrupării Domnului a fost blasfemiată după un scenariu diavolesc elaborat de Ţuracanu, în care orgia şi coprofagia au umilit până la limita nebuniei pe „bandiţi”, cu scopul de a-L scoate definitiv pe Dumnezeu din mintea şi inima lor. Deşi Ioan Ianolide precizează că a descris aceste blasfemii tocmai pentru a-i trezi pe oameni şi a-i face să înţeleagă că diavolul însuşi se ascunde în spatele ideologiilor umaniste (fie ele comuniste ori democratice), totuşi, din evlavie faţă de Maica Domnului şi de taina Întrupării Mântuitorului, nu redăm aici decât frânturi de fraze, din care cititorul poate intui singur cele ce s-au petrecut. (n. ed.)

Comments   
  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#1 marius » 18-12-2011 20:46

oare patriarhul si ceilalti ierarhi ai bor au citit aceasta carte demna de sinaxarele sfintilor?sarba tori fericite tuturor cititorilor si administratiril or acestui site si ne iertati ca am incercat aceasta intrebare.

marius

  •  
  •  
  • Reply with quote
  • Quote

#2 Administrator » 19-12-2011 01:54

Doamne ajută, Marius!
Pe de o parte bănuiesc de unde îți vine nemulțumirea însă pe de altă parte nu pot să nu observ faptul că ai pus această întrebare în mod tendențios.
Dacă stăm bine să ne gândim, nu avem de unde ști ce cărți au citit și ce nu au citit ierarhii noștri. Doar putem bănui în necunoștință de cauză adică în mod subiectiv.
Apoi mai important decât ce cărți au citit ierarhii despre martirii neamului din timpul celor 3 prigoane succesive, este modul în care ei se raportează față de acești martiri. Iar aici avem de văzut ce au făcut ierarhii până acum:
Eu cred că este îmbucurător că IPS. Iosif al Europei Occidentale și Meridionale girează în mod oficial conferințe despre mucenicii și cuvioșii noștri. S-a început cu Mircea Vulcănescu, s-a continuat cu părintele Calciu și urmează peste două luni Valeriu Gafencu. Deci iată un ierarh care trebuie să fi citit multe de face astfel de lucruri frumoase, pentru sensibilitățile duhovnicești ale credincioșilor.
Apoi mai este și IPS Justinian Chira, episcop al Maramureșului, sub a cărui binecuvântare a apărut cartea ”Mărturisitorii din închisorile comuniste”
Apoi mai este și IPS Andrei, mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, fiu duhovnicesc al IPS Bartolomeu Anania.
...dar, mai este și PF Daniel, patriarhul României, cel care l-a invitat personal pe cercetătorul istoric Adrian Nicolae Petcu să scoată la lumină jertfa creștinilor de sub persecuția comunistă, așa încât, de câțiva ani încoace există în Ziarul Lumina o rubrică special dedicată martirilor și care poartă numele ”Memoria Bisericii”.
Și acești arhierei nu sunt singurii care au făcut și face ceva în acest sens.
Deci iată că nu avem de ce ne plânge de ierarhi, deși sunt și ierarhi indiferenți față de acest subiect, dar mai mulți sunt credincioșii indiferenți față de același subiect.
Așadar, de ce să fim nemulțumiți că încă nu s-au făcut canonizări, că doar asta este nemulțumirea, când sunt atât de mulți credincioși de vârsta a doua și a treia care ”nu dau în gât” de evlavie față de strămoșii lor martiri, sfinți și cuvioși?
Eu zic că nu este altceva mai bun de făcut decât să sporim evlavia și să urmăm exemplul de sfințenie al martirilor noștri, iar de restul se va ocupa Domnul. Să-i ”molipsim” pe cei din jur :)
Sărbători cu bucurie și ție, dragă Marius!

Administrator

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii