Piteştiul – un experiment diabolic

Torturile erau bine dozate si incetau in momentul in care detinutul era pe punctul de a muri. Ele erau variate: bataie, infometare, obligatia de a sta intr-o pozitie fixa 17 ore pe zi – picioarele intinse orizontal, mainile pe ganunchi si bustul la 90 de grade – la cea mai mica miscare supraveghetorul intervenind cu bata; erau fortati sa bea urina, sa manance mizeriile din tineta unde isi faceau necesitatile; siliti sa bea apa cu multa sare si lasati apoi sa se usuce de sete, si multe altele, inventate de mintea bolnava a tortionarilor.

Cei care cedau erau obligati sa-si faca „demascarea”, adica sa spuna tot ce nu au declarat la anceta, sa-i tradeze pe detinutii care i-au ajutat in inchisoare sau pe gardienii care au avut o comportare omenoasa. De asemenea pentru ca distrugerea sa fie completa, in fata tuturor celor din celula, fiecare trebuia sa batjocoreasca amintirea a ceea ce era mai important pentru el.

Spre exemplu, cineva isi iubea foarte mult mama sau sotia. In fata tuturor, trebuia sa le defaime, sa faca afirmatiile cel mai obscene si absurde la adresa lor. Orice era luminos si bun in constiinta celui toturat trebuia sa fie defaimat si umplut de noroi.

Studentii teologi si cei evlaviosi – „banditii mistici”, cum erau numiti – erau fortati sa apostazieze, sa se lepede de Dumnezeu, hulind tot ceea ce tine de credinta crestina. De Craciun sau de Pasti, pe melodiile colindelor sau a Prohodului, erau obligati sa cante texte cu obscenitati si insulte de nedescris la adresa Mantuitorului si a Maicii Sale. Totodata erau siliti sa faca procesiuni blasfemiatoare. Sa savarseasca „liturghii” cu mizeriile din tineta de necesitati si apoi sa se „impartaseasca” cu ele. Unii erau „botezati” prin afundarea in hardaul cu fecale. Cred ca acestea sunt suficiente ca sa ne dam seama de satanismul reeducarii.

Dupa ce detinutul isi facea „demascarea”, ca sa dovedeasca ca s-a reeducat trebuia, la randul sau, sa devina tortionar si sa convinga pe altul, sa se lepede „de tot putregaiul burghez” si sa adopte ideologia comunista. Se ajungea astfel, sub teroare, la o adevarata spalare a creierului. Cei torturati, nemaiputand suporta chinurile continue, neavand nici posibilitatea sinuciderii, fiind surpavegheati indeaproape, cedau si se transformau in niste roboti cu inima impietrita, devenind din victime, calai. Nici dupa ce ajungeau reeducati nu scapau de teroare, caci la cel mai mic semn de solidaritate cu cei chinuiti, treceau din nou prin moara torturilor. Astfel, traind intr-o teroare permanenta, suspectandu-se unii pe altii, se prabuseau continuu fara posibilitate de revenire.

***

Un alt aspect satanic era ca tot ceea ce ai ascuns si reprezenta un punct de sprijin pe calea prabusirii interioare te chinuia asa de tare incat cereai singur sa te demasti, simtind prin aceasta o usurare, ca dupa o spovedanie, desi aceste marturisiri erau folosite impotriva ta. Avea loc un proces foarte ciudat, producandu-se mutatii in personalitatea celui torturat, care ajungea sa nege conceptiile de dinainte si sa adopte ceea ce-i impunea Turcanu, cu convingerea ca acesta ii face un bine. In procesul acesta de spalare a creierului „i se lumina mintea” traia ceva ca o usurare, „intelegea” tot ceea ce respinsese inainte si pornea cu toata convingerea sa-i aduca in acelasi stadiu de „iluminare’ si pe ceilalti. Pentru noi, care nu am trecut prin asemenea stari demonice, lucrurile sunt de neinteles.

Cei mai multi ii torturau pe ceilalati fiind ei insisi sub imperiul terorii, fara mutatiile de care am vorbit mai sus. Sistemul era astfel gandit incat sub tortura continua au fost foarte rare cazurile celor ce au rezistat pana la capat, in general facandu-se compromisuri, mai mari sau mai mici, dupa structura si rezistenta fiecaruia.

***

Privind reeducarea din perspectiva duhovniceasca, atat cei care au dirijat din umbra acesta experiment cat si cei ce l-au aplicat nu au fost decat uneltele diavolului in lupta pentru distrugerea sufletelor. Parintele Gheorghe Calciu, trecut si el prin Pitesti, spune: „Ca sa intelegem ce a fost Pitestiul, trebuie sa ne ridicam deasupra faptelor si sa ajungem la radacinile raului, la mecanismele interioare ale perversiunii si la dimensiunea ei metafizica. Eu cred ca Pitestiul a fost un experiment diabolic. Acolo au fost luptele dintre bine si rau, in care calaii si victimele n-au fost decat simple instrumente. Este un experiment diabolic, care a avut loc in tara noastra mai mult decat in orice parte a lumii”.

(Monahul Moise – Sfantul Inchisorilor, pag. 108 – 111)