Plecarea lui Ţurcanu si a lui Popa Ţanu
După 5-6 luni de la venirea studentilor de la Pitesti la Gherla,în care timp se continuaseră demascările si munca în ateliere, au mai fost aduse aici si alte categorii de detinuti, cu diferite condamnări si muncitori specializati într-o anumită meserie (Am mai spus că tot ce se lucra în atelierele din Gherla: tâmplărie, mecanică, vopsitorie, nasturi, etc, era pentru armata sovietică. Munca era condusă de biroul organizatoric, al cărui sef era Ţurcanu).
Într-o bună zi, pe la începutul verii anului 1952, fiind singur în cameră, am fost chemat la frizerie de către Măgirescu, care făcea pe frizerul; acolo, aflându-ne numai noi doi, mi-a destăinuit că Ţurcanu si colaboratorii lui cei mai apropiati: Popa Ţanu, Mărtinus, Livinschi, Caba, Dumitrescu, Pop, Popescu Aristide, Pătrăscanu, Lică Păvăloaia, si ceilalti au plecat din Gherla. La întrebarea mea, dacă-i vor pune în libertate, mi-a spus că nu stia nimic.
Plecarea lui Ţurcanu si a colaboratorilor lui a fost pentru noi, cei trecuti prin demascări, o zi mare, pe care nu o vom uita niciodată.
Majoritatea, mai ales cei ce lucrau în ateliere, au fost convinsi că demascarea, asa cum se făcuse până atunci, nu se va mai repeta. De aceea am si simtit o mare usurare sufletească.
Unii dintre noi credeau că respectivii au fost dusi la Bucuresti si răsplătiti pentru „munca” depusă. Mai precis însă, nu stia nimeni ce se întâmplase cu ei. După aceea, s-a zvonit că fuseseră luati noaptea, cu o dubă.
Unii, cei din comitetele de tortură de la Pitesti ca: Măgirescu (legionar), Titus Leonida, Diaca si Dobre (nelegionari), desi colaboratori apropiati ai lui Ţurcanu, n-au plecat, fapt care i-a derutat pe multi, mai ales că acestia, probabil, nu comiseseră crime.
Ce se întâmplase cu Ţurcanu si colaboratorii lui s-a auzit abia la Aiud, în 1956.
(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaștina disperării)