Plecarea lui Țurcanu
Plecarea lui Turcanu si a colaboratorilor lui a fost pentru noi, cei trecuti prin demascari, o zi mare, pe care nu o vom uita niciodata. Majoritatea, mai ales cei ce lucrau în ateliere, au fost convinsi ca demascarea, asa cum se facuse pâna atunci, nu se va mai repeta. De aceea am si simtit o mare usurare sufleteasca.
Unii dintre noi credeau ca respectivii au fost dusi la Bucuresti si rasplatiti pentru „munca” depusa. Mai precis însa, nu stia nimeni ce se întâmplase cu ei. Dupa aceea, s-a zvonit ca fusesera luati noaptea, cu o duba.
Ce se întâmplase cu Turcanu si colaboratorii lui s-a auzit abia la Aiud, în 1956. Noi însa, lotul medicinistilor de la Iasi, am aflat-o la Jilava, cu ocazia unui transfer de la Aiud, în vederea unor procese ale colegilor nostri.
Turcanu, figura sinistra si controversata, desi student stralucit la drept, cazuse victima (asa cum au cazut si vor mai cadea si altii) propriei sale mândrii, mânat de un orgoliu patologic, constient fiind de valoarea sa intelectuala si de vointa sa care trecea peste orice; astfel ca, pentru a-si atinge scopul, nu s-a dat în laturi de la cele mai odioase crime si bestialitati.
Sfintii Parinti ai Bisericii Crestine spun ca mândria este cel mai grav dintre pacatele pe care le poate savârsi omul, ca acest pacat satanic întuneca puterea de judecata si omoara sentimentul de dragoste si de mila. Lui Turcanu si celor împreuna cu el, mândria le-a luat mintile si au uitat ca tot raul facut semenului se întoarce însutit asupra faptasului.
Am mai relatat în legatura cu Turcanu, ca nu m-am temut de el ca ucigas. L-am compatimit mai degraba, considerându-l o victima a minciunii si diversiunii comuniste.
Ce se mai stie e ca, odata ce Turcanu si ajutoarele lui au ajuns la Jilava, Nicolski si acei dintre oficiali care au colaborat cu el, au disparut din minister, altii luându-le locul. Acestia le-au cerut lui Turcanu si celorlalti sa faca declaratii de buna voie, prin care sa spuna, fiecare în parte, cum a actionat, ce metode a folosit, ce rezultate a obtinut si cât timp le-a trebuit pentru fiecare tânar ca sa-l faca sa cedeze.
Dupa ce au scos de la ei tot ce au vrut, totul a cazut doar în sarcina lui Turcanu si a colaboratorilor lui. Propriile lor declaratii erau suficient de acuzatoare, ei fiind astfel socotiti vinovati de toate crimele, torturile si metodele folosite în demascari. Dupa aceea, schimbându-se din nou oficialii acuzatori, înlocuitorii lor au fost însarcinati cu formarea unui complet de judecata care, într-unul din cele mai secrete procese, i-a condamnat la moarte si i-a executat.
Turcanu a fost cel care a facut, prin demascari, ancheta cea mai completa a reactiunii din România, la Pitesti si la Gherla. Tot prin el, s-a realizat transformarea unor tineri legionari si nelegionari în ucigasi si turnatori, atât în închisoare, cât si în libertate.
Un tânar legionar (al carui nume, nu-l dau, pentru a nu-l expune) fiind anchetat de un ofiter superior de securitate, la închisoarea din Aiud – Nicolski nemaifiind pe atunci seful securitatii – relata ca acela îi spusese, confidential, ca Turcanu n-a recunoscut ca ar fi primit ordin din strainatate (de la Sima) sa faca demascarile, sustinând ca el singur a tratat cu Nicolski aceasta problema. Turcanu l-a crezut pe Nicolski cinstit în tot ce i-a spus; i-a crezut pâna si promisiunile pe care i le-a facut, recunoscând abia la proces ca a fost înselat. Atunci a mai spus ca, dintre tinerii detinuti politici care au facut demascarile la Pitesti si Gherla, numai el e singurul vinovat. Or, daca aceste afirmatii sunt adevarate, atunci Turcanu trebuie privit în alta lumina. Si convingerea mea ferma e ca, în planul ocultei privind demascarile tinerilor din închisorile din România, a fost prevazuta si planificata de la bun început atât disparitia unor detinuti implicati în aceasta actiune, cât si a oficialilor care au supravegheat-o.
Dupa cele traite, vazute, auzite de mine si de camarazii mei, Turcanu a fost totusi si el o victima, prin care foruri moscovite sustinute de Ana Pauker, Teohari, Luca si Nicolski, au facut demascarile, în vederea asasinarii morale si fizice a tineretului legionar, pregatit si educat pentru lupta împotriva oricarui rau antihristic si antinational.
E de remarcat ca nici o personalitate politica de la taranisti, liberali, social-democrati sau din alte categorii, cu sau fara partid, nu a fost implicata într-un proces, cu acuzatia ca ar fi dat ordin tineretului din organizatia sa sa faca demascarile de la Pitesti si Gherla. Singurii care au fost acuzati de acest lucru au fost legionarii: comandantul legionar Vica Negulescu, Costica Oprisan – seful Fratiilor de Cruce pe tara – si alti fruntasi legionari. Înscenarea acestui abject proces a fost culmea ipocriziei, a minciunii si a diversiunii comuniste, care a desfiintat ideea de justitie prin azvârlirea responsabilitatii crimelor asupra victimelor. Atâta obraznicie, sadism si nerusinare, doar o monstruozitate asemeni comunismului ar fi putut scoate la iveala.
În anchetele si declaratiile pe care le-a dat înainte de a fi condamnat la moarte si executat, sunt convins, asa cum l-am cunoscut – vazându-l în situatii nestiute de altii – ca Turcanu si-a dat seama ca a fost înselat.
Turcanu sustinea ca nu e crestin, cu toate ca fusese botezat si cununat crestineste si, pe deasupra, crescut de mama lui în spiritul moralei crestine. Totusi, e posibil ca acestea sa fi dus la mustrarile de constiinta si la recunoasterea erorii pe care o facuse.
Experienta mea din timpul demascarilor si din toti anii de detentie, ma îndreptatesc sa afirm ca cel mai odios criminal, ticalos si pacatos, daca-si recunoaste greseala, se caieste sincer si cere iertare lui Dumnezeu, se poate mântui. Ce este cu neputinta la oameni, la Dumnezeu este cu putinta. Aceasta este taina de nepatruns a crestinismului, a dragostei si milei lui Dumnezeu, si motivul pentru care El a mântuit lumea.
Or, daca Turcanu a avut mustrari de constiinta si pareri de rau pentru tot ceea ce a facut, recunoscându-se singurul vinovat de cele întâmplate la Pitesti si Gherla, cerându-I iertare lui Dumnezeu, e imposibil sa nu fi fost iertat. Eu nu pot gândi decât în acesti termeni.
În concluzie, daca sunt adevarate informatiile privind ultimele zile ale lui Turcanu: refuzul lui de a minti, declarând ca a primit ordin de la cineva ca sa faca acele demascari si recunoasterea vinovatiei proprii, am convingerea de nezdruncinat ca Dumnezeu s-a îndurat si de el si i-a dat mântuire de pacate.
Daca orgoliul lui, întins pâna la patologic, s-a transformat în umilinta si cainta, de ce sa nu-si fi mântuit si el sufletul în ultima clipa a vietii, ca tâlharul de pe cruce? Si aceasta îndurare a lui Dumnezeu se poate sa fi coborât si asupra sufletelor celorlalti din lotul lui, care gresisera la fel.
Or, daca asa cum cred, Bogdanovici s-a mântuit, recunoscându-si greseala, socotindu-se un initiator al reeducarii si vinovat, într-un fel, pentru suferinta atâtor si atâtor tineri, de ce sa nu cred ca si Turcanu, cu tot ceea ce a facut, a fost totusi, în ultima clipa, salvat ca suflet? Eu, ca un crestin convins de taine ce nu pot fi patrunse cu mintea, cred cu tarie ca toti oamenii pot fi mântuiti.
Cititorul îsi mai aminteste, poate, ca atunci când eram dus de Turcanu de la camera 3 subsol, la camera 4 spital, am vrut o clipa sa-i spun ca si el îsi este siesi un fel de victima. N-am îndraznit însa, de teama consecintelor; cum era atât de posedat, m-ar fi omorât pe loc.
Eu însa nu l-am urât, dupa cum n-am urât nici pe cei ce au actionat direct asupra mea, si nici pe cei ce m-au judecat si condamnat la 16 ani de detentie. Caci, Dumnezeu „ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”.
(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaștina disperării)
mai 25, 2011 @ 9:48 am
la gherla l-a intrebat pe tatal meu daca a facut bine ce-a facut(demascarea).tata i-a raspuns ca doar din punctul lui egoist de vedere tot ce a facut comunistii i-o vor arunca in spate si ca in curand va fi omorat de ei . in mandria lui demonica nu l-a crezut, zicandu-i ca el va ajunge mare stab comunist. afost luat cu lanturi la picioare intr-o noapte furtunoasa racnind din curtea inchisorii catre celular: nică ai avut dreptate! martor a fost si studentul turcu din braila,coleg de celula cu tata.la jilava pana sa fie omorat,izolat fiind,striga cat putea:fratilor legionari iertati-ma,dar nimeni nu-i raspundea nimic.se stie apoi deznodamantul sau.
mai 25, 2011 @ 10:17 am
de ce nu vorbeste nimeni de tortionarul titus leonida din iasi(poate mai traieste),care era prin ferocitate al doilea dupa turcanu.dupa 89 am fost martor cand a venit cu tupeu sa-si ceara indemnizatia de detinut politic,fiind dat afara de d-nul marius lupu ,presedintele pe atunci al filialei afdpr-iasi.eram student la iasi,apoi am aflat de la d-nul lupu,ca s-a dus tocmai la suceava sa se inregistreze pt ca acolo nu-l cunosteau prea multi.acest leonida, l-a torturat pe tata la pitesti mai mult decat turcanu, fiind aprope sa-l omoare prin metoda sugrumarii,dandu-i aer cu portia.pe alti baieti i-a omorat.atunci lui tata i-au fost afectate corzile vocale iremediabil,el fiind tenorist in corul studentilor dela biserica banu din iasi.