Poem marinar
La sânul odihnei ai vrea să te culci
dar treci prin furtuni. De ce oare?
Visând linişti dulci, linişti dulci, linişti dulci,
plutim pe nelinişti, amare.
De ce cu catargul speranţelor rupt,
pe căi de dorinţe şi lupte,
gonesc neîntrerupt, neîntrerupt, neîntrerupt,
vieţi doar de moarte-ntrerupte?
Sub greul atâtor albastre furtuni,
Poeţii de astăzi suspină.
De ce ca nebuni, ca nebuni, ca nebuni,
vâslesc către-un cer de lumină?
Năierii de mâine vor şti naviga
şi ura din suflet să-nece;
şi cald vor sfida, vor sfida, vor sfida,
furtunilor, clocotul rece.
Cu trombele mării la luptă s-or lua
şi ei vor învinge taifunul;
atunci vor spera, vor spera, vor spera,
sperând, vor lupta pân’ la unul.
Poeţii de mâine cântând vor porni
prin şuer de rupte zăgazuri,
iar noi vom dormi, vom dormi, vom dormi,
sub verzile mării talazuri.