Memoriei lui Nicolae Chisălicescu, mort la Zarca din Aiud Ni-i trupul răstignit, bătut în cuie,Sus, pe Golgota pătimirii noastre.Cucernic ca un schivnic, gândul suieSpre cerul limpezimilor albastre. Pe crucea jertfei cutremurătoare,Pe care mor şi visele şi anii,Oftăm prelung în deznădejdi amare:O, Eli, Eli, lama sabactani!
Hristos a înviat peste şantiereprecum peste cărbuni învie para. De-aici va creşte marea învierece va cuprinde – mâine – toată ţara. Hristos a înviat peste lopeţi abia mişcând în mâini însângerate,a înviat ca în atâtea dăţi să ne sărute frunţile plecate.
Aici am ars şi-am sângerat cu anii,aici am rupt cu dinţii din ţărână,şi aici ne-am cununat, cu bolovanii,câte-un picior uitat sau câte-o mână. Pe-aceste văi şi dealuri dobrogeneam dat cu veacuri înapoi lumina.Amare bezne-am aşternut pe geneşi le-am gustat în inimi rădăcina. Aprinşi sub biciul vântului fierbinte,bolnavi şi goi pe ger şi pe ninsoare,am presărat cu mii de osemintemeleagul dintre Dunăre şi Mare. Trudind, flămânzi de cântec şi de pâine,înjurături şi pumni ne-au fost răsplata.Să facem drum vapoarelor de mâine,am spintecat Dobrogea cu lopata. Istoria ce curge-acum întoarsăva ţine minte şi-ntre foi va strângeacest cumplit Danubiu care varsăpe trei guri […]
La ora când cobor, legat în fiare,să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,cu fruntea-n slavă strig din închisoare:– Nu-s vinovat faţă de ţara mea. Nu-s vinovat că mai păstrez acasă,pe-un raft, întâiul meu abecedarşi că mă-nchin când mă aşez la masă,cuviincios ca preotu-n altar. Nu-s vinovat că i-am iubit luminacurată cum în suflet mi-a pătruns,din via dată-n pârg sau din gradinăîn care-atâţia şerpi i s-au ascuns. Nu-s vinovat că-mi place să se prindărotundă ca o ţară hora-n prag,sau c-am primit colindători în tindă,cum din bunic în tată ne-a fost drag. Nu-s vinovat că toamnele mi-s plinecu tot belşugul, de la vin […]
Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?E, Doamne, lumea plină de cuminţi,E plin pămîntul de martiri şi sfinţiAtinşi de filoxera-nţelepciunii. Tăcută-i gloata de-nţelepţi ca sfinxulÎn faţa lumii şi-a nemărginiriiŞi-ascultător de rînduiala firii,Cu un plăvan în jug trudeşte insul. Scîncesc cuminţii-n chingile dureriiŞi, sîngerînd din răni adînci blîndeţe,Lîngă neveste mor de bătrîneţe,Necutezînd să tragă spada vrerii. Boleşte omenirea ca o juncăŞi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sînge;S-a-mpotmolit istoria şi plînge,Cu prora-nfiptă într-un colţ de stîncă. Nu se mai nasc nebuni care s-o mîneCu bîta de la spate, ca pe-o vită,Acestui veac să-i pună dinamităŞi evu-nţelepciunii să-l dărîme. O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijoţii?E […]
În seara asta, Doamne, Te vei culca flamînd,Azima rugăciunii n-o vei avea la cină,Nici blidul de smerenii, nici stropul de luminăCe-mi pîlpîia alt’dată în candela de gînd. Sînt prea sărac, Stăpîne, nu am ce-Ţi oferiSă-ţi stîmpăr foamea, furii mi-au tîlhărit cămaraŞi de puţinul suflet ce îl păstram ca saraSă am, ca tot creştinul, cu ce Te omeni. Aş vrea să-Ţi pot întinde un gînd sfios măcar,Dar nu, nu pot, grădina mi-e vraişte şi mi-e goală,Mi-a mai rămas pe-un lujer o singură petalăŞi pe un ramur veşted un singur fruct amar. De l-aş culege-n pripă să Ţi-l aduc prinos,Şoptind o rugăciune […]
Lui Vasile Voiculescu Mai este, Doamne, pînă-n cer? Mai estePîn-să mă faci părtaş luminii Tale?Sau poate tot n-a fost decît povesteŞi-am colbăit degeaba-atîta cale. De-atîta vreme urc tîrîş, pe coateŞi-am smuls în căţărare-atîţi luceferiCă de-o mai ţine mult urcuşul, poateDoar cei prea-nalţi să mai rămînă teferi. Şi-am risipit atîta suflet, Tată,În rîvna mea neasemuit de mareCă de-o mai fi s-ajung în cer vreodatăN-o să mai am ce-Ţi pune la picioare. L-am dat tribut la fiecare vamă,L-am aşternut pe fiecare treaptă,Şi-l risipesc-ntruna, dar mi-e teamăCă la sosire nimeni nu m-aşteaptă… Tîrîş, pe brînci, cu sufletul la gură,Urc muntele cu-nchipuite creste;Din tot […]
Colindul deținuților din Colonia de muncă forțată ”Stramba” – Balta Brăilei Pe intinsul stepelor Astazi steaua stelelor Florile dalbe, flori de mar Lumineaza robilor Ca pe vremuri magilor Florile dalbe, flori de mar Drum spre Sfantul Sfintilor Si Domnul Parintilor Florile dalbe, flori de mar Nasterea Iisusului Cerne floarea visului Florile dalbe, flori de mar In noaptea intinsului Pe omatul ninsului Florile dalbe, flori de mar Si pe geana plansului Da nadejdi invinsului Florile dalbe, flori de mar (Ștefan Tumurug)
Aho, aho copii și frați, Stați puțin și nu mânați Că-s trudiți boii bălțați, Și-am ajuns l-ai noștri frați, Cu mulți ani împovărați. Hai fraților ce-așteptați Deschideți ușile voastre Să intre vorbele noastre!… Hai voinici și mai strigați Că găzdașii nu-s culcați, Îndemnați voinici flăcăi hăi, hăi! Nu nu țineți lângă ușe, Frați de lanț și de cătușe Oari ne-am chinuit degeaba În beciurile din Suceava, Sau în iadul din Jilava?! Frații noștri din Pitești, Aiud, Gherla, Văcărești, Amarnic v-au blestemat Pentru blidul de mâncare Acceptând reeducare Ați primit un blid de linte Satanice-nvățăminte!… Ați băgat în închisoare Pentru pachet […]
La sânul odihnei ai vrea să te culci dar treci prin furtuni. De ce oare?Visând linişti dulci, linişti dulci, linişti dulci, plutim pe nelinişti, amare. De ce cu catargul speranţelor rupt,pe căi de dorinţe şi lupte, gonesc neîntrerupt, neîntrerupt, neîntrerupt, vieţi doar de moarte-ntrerupte? Sub greul atâtor albastre furtuni, Poeţii de astăzi suspină. De ce ca nebuni, ca nebuni, ca nebuni, vâslesc către-un cer de lumină? Năierii de mâine vor şti naviga şi ura din suflet să-nece; şi cald vor sfida, vor sfida, vor sfida, furtunilor, clocotul rece. Cu trombele mării la luptă s-or lua şi ei vor învinge taifunul; atunci vor spera, vor spera, vor spera,sperând, vor lupta pân’ la unul. […]
Dar mai apoi, în alte zile crunte, un straniu întuneric stacojiu va dărâma speranţa-n tot ce-i viu, iar deznădejdea nu-şi va avea punte. Năvalnic val stârni-va mai târziu furtunile, izbind din munte-n munte; chiar Enoch coborî-va să înfruntefiara răzvrătită din pustiu. Şi n-ai gândi privind azi curcubeulcât de-ngrozit va fi atunce eul, din misticul, subtilul indigo. Omega, iată sensul tainic, o, cum se-mplineşte sub imperiul stelii Cuvântul, izgonit din Evanghelii.
Când harfele grădinilor de vis ne dăruiesc sonorele lor unde, cu trandafirii înfloriţi răspunde violoncelul roşului închis. Culoarea asta de vibrări secunde ar însemna lumini de paradis de n-ar fi fost Abel cândva ucis de Cain, ce şi astăzi se ascunde, căci strigă către cer şi azi la fel nevinovatul sânge-al lui Abel cu grai iubit al razelor divine: – Cain, opreşte-ţi braţul fratricid, căci sângele ca focul său lichid cuprinde tot, opreşte-te Caine!
Iubire, pace, jertfă, mântuire,în tâlcul alb acestea toate sunt; Slavă-ntru Cei de Sus şi pe pământ cu flamuri albe, bună învoire. Cineaua fecioriei, albul sfânt va ninge peste-ntreaga omenire şi răsădind în suflete iubirea, de-a pururi iadul să rămână-nfrânt! Lumina se desface în fâşii de trandafiri, de oameni şi de îngeri, căci alb, înseamnă-aceste melodii: A suferi calvarul în tăcere, a birui în marile înfrângeri, a năzui mereu spre înviere.
Citeşte; o carte e omul. Învaţă; magistrul e viaţa. Fii nou în rodire ca pomul,Ascultă vechimii povaţa. Principiul e dreapta măsură. Rămâi lângă steag; laşii lese-l! Nădejdea e flacără pură; Fii vesel, fii vesel, fii vesel! Citeşte; o carte e omul. Cu tainice unde ca Indul. Tu ia cu evlavie tomul Şi cugetă liber, cetindu-l. Iar dacă vreodată se-ntâmplăSă-ţi pară ascuns înţelesul, Lipeşte hrisovul de tâmplă; Gândirea alungă eresul. Învaţă; magistrul e viaţa. Chiar marii-nţelepţi buchisească.Magistrul împrăştie ceaţa Să crească lumina, să crească. Şi astfel din era în eră Ne-nlaură academia Cu albe cununi şi ne-oferă Un titlu înalt: omenia! Fii nou în rodire ca pomul, Ia seama la cariul nemernic. Supune cu mintea atomul În secolul nou; fii puternic! Puternic cu […]
Şi azi ca ieri dăm chiot de alarmă, Dar nu ne-aud îndepărtaţii semeni. Cezarii au uitat de plug şi armă, Cato e mort, iar Scaevola deasemeni. Ei nu ne-aud, dar zariştile ard! Un nou Atila spulberă pământul, Cu gândul leu, cu duhul leopard, Mai mânios în grai ca iarna vântul. Şi azi ca ieri nu ne aud, dar vai! Se prăbuşesc cu vuiet catedrale. Sălbaticele hoarde din Altai Cutremură cetăţi voievodale. Parisul ‘nalţă nou-i Capitoliu, Iar Roma glorioasa-i togă-şi poartă, Pe când, mereu cu sufletele-n doliu, Şi azi ca ieri cerşim din poartă-n poartă. Şi azi ca ieri sub cer veneţian Se plimbă elegantele gondole, Pe când de-acelaşi scut daco-roman Se frâng şi cad săgeţile […]
Nimic sonor – neant integru; în cap, păun multicolor,în suflet ura, taur negru! Pantere mari de înnoptareşi tigri galbeni în amurg. Pitoni cu trupuri care curg pândesc în mijloc de cărare. Sub umbrare de tăceri Şi-n beznele interioare în vasta junglă, numai fiare,iar omul, omul, nicăieri!
De-aş avea o pană de înger Şi cerneală de bezne, Poate că abia atunci mi-ar fi lesne Să mă adun din toate risipirile, Să-mi scriu amintirile Şi să spun tuturor de ce sânger. Era o noapte jefuită de stele… La fereastra nădejdii – zăbrele,La uşa salvării – lăcate, Iar frunţile noastre palide înnoptaseră toate. Când, deodată, din mijlocul nostru Izbucni, ca o flacără neagră, ura. Focul ei a topit într-o clipă Gând, suflet, aripă – Toate din tot – şi n-a mai rămas decât zgura. Baroase cumplite zdrobiră tăcereaÎn cioburi de răcnete mari cât durerea. Ţăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer. Martirii ardeau pe ruguri de ger… Atât de cumplite […]
A venit şi-aici Crăciunul să ne mângâie surghiunul. Cade albă nea peste viaţa mea, peste suflet ninge. Cade albă nea peste viaţa mea care-aici se stinge. Tremură albastre stele peste dorurile mele. /Dumnezeu de sus în inimi ne-a pus /pâlpâiri de stele. Dumnezeu de sus în inimi ne-a pus /numai lacrimi grele. Maica Domnului Curată, ad-o veste minunată! /Înfloreşte-n prag zâmbetul tău drag /ca o zi cu soare. Zâmbetul tău drag îl aşteaptă-n prag /cei din închisoare. Steaua prinde să lucească peste ieslea-mpărătească. Şi din nou trei magi /varsă din desagi aur şi tămâie. Îngerii de sus magilor le-au pus […]
Tot mai arde cerul sus, ziurel de ziuă, peste ieslea lui lisus, ziurel de ziuă. Vitleeme, colţ de rai, ziurel de ziuă, îngeri palizi încă ai? Ziurel de ziuă. Alb şi fraged Vitleem, ziurel de ziuă, în ce vis să te mai chem? Ziurel de ziuă. Steaua sfântă de Crăciun, ziurel de ziuă, din ce praf s-o mai adun? Ziurel de ziuă. Lacrimi mari pe cer s-aprind ziurel de ziuă, prin tristeţi de foc colind, ziurel de ziuă. Pentru-nsângeratul mag, ziurel de ziuă, pune, Doamne, spini pe prag, ziurel de ziuă. Şi acoperă cu […]
Eşti Doamne bun, eu pământean şi răuŞi-n dragoste nu-ţi semăn, nici în milă.Dar, după răni, sunt chip din chipul Tăude păr dospit din cer nu din argilă. Nu ţi-am râvnit nici razele subţiri,Nici tălpile străpunse de piroane.Dar Tu mă faci părtaş în răstignirişi-ţi tot îngân osânda din icoane. Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrutşi de-nvieri pe care nu le-aş cere,nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lutsau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere? Cu necerșita slavă mă încarcişi-n cuie, când sfinţenia mă frânge,oftând mă uit la rănile-mi prea largişi-ţi cresc alături, sânge lângă sânge.
