Nichifor Crainic

Noaptea învierii

Din spuma de visini rasare conaculSub nemarginitul safir instelat.Aprins de-asteptare, pandeste buimaculStrangandu-si toporul sub bratu-ncordat. Troianul de floare l-ascunde ca norulCe-ar sta sa se sparga in trasnet cumplit.Din sange rachiul, din minte amorulStrapung cu duhoare vazduhu-nflorit. E noaptea-nvierii. Tresalta faptura;Tamaie e-n codri si smirna-n gradini,Spre marea minune se-nalta naturaCu ierburi si arbori schimbati in lumini. Un clopot rasuna, raspund celelalte,Talazuri rotind in eter,Se umplu se vuiet tacerile-nalteSi sufletul lumii se suie spre cer. Buimacul injura paruta zabavaCu care crestinii se duc spre altarPur, crinul credintei se leagana-n slavaSa-l miruie roua cerescului har.

Milogul

Cerşea la colţ un slăbănogîn zdrenţe, slut şi fără dinţineguţătorul de arginţigândi, zãrindu-l pe milog:Eu nu dau mila mea obolacestui trântor de prisosşi-ntoarse rânjetu-i câinosrãmasului cu mâna-n gol.Trecu maestrul gloriosal farmecului triumfalcu spiritul în idealşi-a zis vãzând pe zdrenţuros:E-atât de slut şi mã-nspãimânteu, magul purei frumuseţi!şi-ntoarse recele dispreţrãmasului cu mâna-n vânt.Trecu predicatorul sfântgrãbindu-se cãtre amvonvijelios ca un ciclonsã se dezlãnţuie-n cuvânt,s-aprindã mila din altarde soarta celui slãbãnog,dar ocoli pe-acest milogcu mâna-ntinsã în zadar.Târziu când noaptea cobora,sosi o umbrã ca-n icoane,pe mâini cu semne de piroaneşi-o inimã ce sângera.Pe chipul ars de chin şi vaioftând îl sãrutã fierbintecu veşnicie în cuvintetu […]

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Intrebat-am vântul,zburătorulBidiviu pe care-aleargă norulCătre-albastre margini de pământ;Unde sunt cei care nu mai sunt ?Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a vântul: Aripile lor Mă doboiară nevăzute-n zbor. Intrebat-am luminata ciocârlie,Candela ce leagănă-n tărieUndelemnul cântecului sfânt:Unde sunt cei care nu mai sunt?Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a ciocârlia: S-au ascuns In lumina celui nepătruns. Intrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,Oarbă care vede-n întunericTaine necuprinse în cuvânt:Unde sunt cei care nu mai sunt ?Unde sunt cei care nu mai sunt? Zis-a bufniţa: Când va cădea Marele-ntuneric, veţi vedea.

Rugăciune pentru pace

Slavă ţie, Doamne, pentru-această noapteSomnul meu în unda lunii s-a scăldat,În abisul nopţii visu-nmiresmatMi-a cules miresme de naramze coapteSlavă ţie, Doamne, pentr-această noapte. A lăsat un înger porţile deschise,Cântec fără sunet se-auzea-n sobor,Unduiau azurul aripi fără zbor,În abisul nopţii năzărit în viseA lăsat un înger porţile deschise. Doamne, dă aevea pacea ta cerească,Care întăreşte din fricoşi profeţi,Măduva ce-mpinge seva să-nflorească,Doamne, dă-mi aevea pacea cea cerească. Pacea lumii zace pe vărsări de sânge,Şi rodeşte bobul viitoarei uri,Pacea ta răsfrânge Raiul în făpturiCel înfrânt e-o jele care frânge,Pacea lumii zace pe vărsări de sânge. *Variantă inedită (Varianta este cea memorată în închisoare […]

Cântecul potirului

Când holda tăiată de seceri fu gataBunicul şi tataLăsară o chită de spice în picioareLegând-o cucernic cu fir de cicoare;Iar spicele-n soare sclipeau mătăsosSă-nchipuie barba lui Domnu Cristos. Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,Bunica şi mamaScoţând-o sfielnic cu semnele crucii,Purtau parcă moaşte cinstite şi luciiCa pâinea, dând abur cu dulce miros,Părea ca e barba lui Domnu Cristos. Şi iată potirul la gură te-aduce,Iisuse Cristoase, tu jertfă pe cruce,Hrăneşte-mă mamă de sfânt Dumnezeu.Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchineEşti totul în toate şi toate prin tine,Tu pâinea de-a pururi a neamului meu. Din coarda de viţă ce-nfăşură cramaBunica şi mamaMi-au rupt un ciorchine, […]

Cântecul foamei

De voi fi fost cândva ciorchine,Sunt azi o boală stoarsă-n teasc.În flămânzenia din mineTurnați o zeamă și rănasc. Îmi pipăi trupul cum se stinge,Un borș cu știr l-ar încălzi,Un fir de iarbă de-aș atingeFulgerător aș înverzi. Lăsați-mi brațul de fantomăSă rupă de pe crengi un măr,Mușcând, m-ar umple de aromăȘi-aș mai trăi în adevăr. În țara turmelor și-a pâiniiVisez o mână de ciuperci…Lăsați-mă în rând cu câiniiLa raiul unui blid de terci. O, Milostivule, Tu CareCu doi ciortani și cinci colaciFăcuși un munte de mâncareȘi saturași pe cei săraci, Repetă, Bunule, minuneaȘi-ndestulează mii de guri,Iar mie-ascultă-mi rugăciunea:Dă-mi doar un coș cu firmituri.