Poem marinar
La sânul odihnei ai vrea să te culci dar treci prin furtuni. De ce oare?Visând linişti dulci, linişti dulci, linişti dulci, plutim pe nelinişti, amare. De ce cu catargul speranţelor rupt,pe căi de dorinţe şi lupte, gonesc neîntrerupt, neîntrerupt, neîntrerupt, vieţi doar de moarte-ntrerupte? Sub greul atâtor albastre furtuni, Poeţii de astăzi suspină. De ce ca nebuni, ca nebuni, ca nebuni, vâslesc către-un cer de lumină? Năierii de mâine vor şti naviga şi ura din suflet să-nece; şi cald vor sfida, vor sfida, vor sfida, furtunilor, clocotul rece. Cu trombele mării la luptă s-or lua şi ei vor învinge taifunul; atunci vor spera, vor spera, vor spera,sperând, vor lupta pân’ la unul. […]