Portretul fizic și moral al lui Goiciu

Pentru ca cineva să-şi poată face o imagine cât mai aproape de realitate, voi reda mai jos una din întâlnirile mele cu “satrapul de la Gherla”, cum era denumit de deţinuţi maiorul Goiciu, comandantul închisorii Gherla.

Avusesem 2-3 întâlniri cu el, ocazionate de anchetele la care eram chemat de cei de la Securitate şi i-am citit pe faţă, în vorbe şi priviri, pornirea criminală care respira din toată făptura lui.

Într-una din zile a dat ordin să fiu adus de ofiţerul de serviciu în biroul lui, unde am fost obiectul unei scene care m-a edificat complet asupra intenţiilor lui bestiale.

Păşind în biroul lui, m-am oprit lângă uşă şi am dat bună ziua. Cu un urlet de fiară rănită, însoţit de o pleiadă de înjurături, a strigat la mine să ies afară.

Am ieşit, m-am uitat la ofiţerul de serviciu care înţelesese despre ce este vorba şi mi-a deschis din nou uşa. Eu am intrat din nou şi scena s-a repetat cu mai multă ferocitate.

A treia oară, Goiciu, lângă care se afla ofiţerul politic al închisorii şi un civil, a ieşit de la birou, s-a repezit la mine şi, într-o pornire sălbatică, înjurându-mă, m-a lovit, spunându-mi :

– Mă, banditule, tu nu ştii să spui “să trăiţi” când intri în biroul comandantului unităţii?

Desmeticindu-mă din seria loviturilor primite în cap şi în faţă, i-am răspuns pe tonul cel mai calm, dar hotărât, că în viaţa mea nu am spus “să trăiţi” nimănui, nici chiar fostului meu comandant de divizie, care era general.

După altă serie de insulte şi lovituri, mi-a spus că el îmi va fi naşul, că mormântul meu va fi aici la Gherla şi că “vezi, acolo sus, de lampa aia o să te agăţ ca să fii mai aproape de Căpitanul vostru, de Moţa şi Marin”, şi a continuat pe tonul acesta o serie de inepţii, demn de nivelul de gândire al satrapului de la Gherla.

La auzul atâtor invective, mi-am dat o dată în plus seama că am în faţa mea un caz patologic, de criminal lombrozian, care nu are nici o lege şi nici un Dumnezeu.

Acesta era portretul fizic şi moral al aceluia care a patronat holocaustul de la Gherla şi care a mers cu sadismul până acolo, încât atunci când cadavrul avocatului, fostului deputat şi ministru, Aurelian Pană, nu încăpea în cutia în care urma să fie aruncat într-o groapă, a dat ordin să i se taie picioarele.

Am creionat în câteva trăsături portretul lui Goiciu, unul dintre cei mai sadici criminali, recrutat de Gheorghiu-Dej pentru postul de satrap al închisorii de tristă faimă de la Gherla şi am făcut acest lucru pentru ca să vă fac atenţi şi să nu vă surprindă setea criminală cu care şi-a imaginat punerea în practică a uneia dintre cele mai groaznice încercări prin care am trecut în acel an, precum şi sadismul cu care în mod lucid, cu sânge rece şi răbdare, supraveghea şi aştepta sfârşitul meu, sfârşit pe care nu mi l-a vrut aşa, dintr-odată, ci în timp cât mai îndelungat, dar sigur.

(Nae Cojocaru – Filmul unei existențe)