Poveste la ”gura iadului” despre părintele mărturisitor Neculai Postolache

…Un gând nu mi-a dat pace şi o pornire m-a frământat îndelung, până ce în una din zile am luat drumul spre Panciu. De aici am coborât pe cărare în Valea Brazilor. Toamna ruginise Ciairul şi culmile din jur. Mânăstirea Brazi sclipea în soare. Bisericuţa, chiliile şi acaretele durate în ultimii ani pe ruinele fostei mânăsturi sunt rodul muncii unor măicuţe harnice şi inimoase. Aici într-o cameră curată şi bine îngrijită l-am găsit pe preotul Nicolae Postolache, fost paroh în parohia Sârbi.

La cei 88 de ani ai săi părintele este plin de viaţă şi perfect lucid. Doar picioarele nu-l mai ascultă. Pe masa de lucru câteva cărţi printre care una de filozofie şi o fotografie rezemată, îngâlbenită de vreme. În mijlocul unor oameni, un bărbat înalt cu pălărie, în fundal o casă arătoasă, pe faţada căreia tronează un înscris: “Comitetul de ajutorare al regiunilor secetoase.”

De aici încep amintirile. Părintele a fost repartizat după absolvire în parohia Doaga-Răchitosu-Ciuşlea. Întreprinzător şi harnic construieşte în sat o biserică şi şcoala, în anii aceea grei de după război. În timpul foametei deschide o cantină cu ajutor suedez şi bulgar, la care mâncau toţi sătenii din 1947 până în 1949. Acest lucru nu a fost pe placul autorităţilor comuniste care nu priveau cu ochi buni faptul că sătenii iubeau preotul. Acest lucru l-a costat. Aşa că într-o zi când securiştii au venit să-l aresteze, oamenii au făcut cordon în jurul său. Acţiunea a eşuat dar a fost reluată noaptea cu succes. Este dus la Midia şi închis 5 ani, fără nici un fel de judecată. Regimul este bestial, cea mai mare parte a timpului este ţinut în carceră, iar hrana era alcătuită dintr-o felie de pâine şi o cană cu apă pe zi. Rugăciunile şi nădejdea în Dumnezeu l-au ţinut viu.

După eliberare este repartizat la Blânzi-Corod, apoi la Păuneşti şi Sârbi, mai aproape de satul său natal Oleşeşti.

Îşi aduce aminte că în copilărie a văzut cele două bisericuţe care erau: cea de pe deal micuţă, cu o pictură foarte frumoasă; iar cea de la mal avea un brâu din lemn împletit în trei cu mare meşteşug, avea uşa din lemnul masiv al unui trunchi de copac, groasă cam de un metru, “făcută de sârbeni care erau mari meşteri în lucrarea lemnului”. Când era elev şi apoi student, alături de 120-130 colegi din toată comuna, în vacanţe organizau sub egida “Asociaţiei Măgura Odobeşti”, spectacole de teatru, serbări, colinde, pluguşorul şi meciuri de fotbal. Din încasări au cumpărat cărţi pentru o bibliotecă comunală. În anii 1928-1930 puţine comune se puteau lăuda cu un aşa număr mare de tineri care mergeau la şcoli.

Printre altele părintele a confirmat faptul că foştii robi de pe moşiile satului au fost aliniaţi pe uliţa Ştireştilor şi că ulterior unii dintre ei s-au stabilit în sat.

De la parinţi nu a moştenit nimic, în toată viaţa sa nu a adunat bogăţii, fiind convins că un preot poate trăi şi fără avere. Aşa se explică faptul că spre sfârşitul vieţii s-a alăturat celor ce au trudit pentru renaşterea mânăstirii Brazi. Legat de păstoria în satul nostru, alături de alte amintiri frumoase, păstrează şi o întâmplare cu gust amar. Gardul bisericii a fost construit de prezbitera Postolache (soţia sa) din economiile ei. După aceia un sătean i-a reproşat, la sfârşitul unei slujbe că, nu a dat socoteală în faţa enoriaşilor despre cheltuiala făcută. Părintele l-a trimis atunci să stea de vorbă cu “preoteasa”.

Mare plăcere a avut când a aflat că am intitulat acest capitol: “Poveşti la Gura Iadului”, deoarece expresia îi aparţine şi o folosea adesea când îi dojenea pe sătenii care în loc să vină la biserică stăteau la taifas în respintene.

Mi-am luat rămas bun de la părintele ce ne-a binecuvântat pentru strădania noastră, m-a condus cu privirea din pridvorul mânăstirii, iar eu am plecat uşurat de gândul apăsător, în timp ce mă urmăreau cuvintele sale: “Doamne cât mă mai ţii?”

Buzau-Octombrie, 1998

(Petrică Popescu, Valentin Cojocaru – Amintiri din dealul sârbilor. Însemnări monografice despre satul Sârbi din com. Țifești, jud. Vrancea, 2001; Capitolul Povești la ”Gura Iadului”)

Visited 20 times, 1 visit(s) today