„Predica părintelui Tarcea trecea prin ziduri”

Părintele Tarcea va muri în temniță la Aiud, în 1963. Avea peste 70 de ani. Deocamdată, cu zece ani în urmă, venise pe Bărăgan, cred că de la Hunedoara, unde era preot și devenise supărător cu prezența lui harnică în cetatea oțelului.

Aici, în satul nou, a făcut treabă bună. Când autoritățile s-au milostivit și le-au permis bănățenilor să-și ridice biserică, dându-le termen de zidire – două zile – atunci preotul cu creștinii ortodocși au ridicat, la repezeală, un fel de magazie, înaltă de doi metri, lungă de zece și lată de patru și acoperită direct cu stuf. Apoi, de Ziua Crucii au sfințit-o, și acestei magazii i s-a zis biserică. Oamenii au dat icoanele aduse de ei de acasă și au împrumutat obiecte de cult de prin vecini iar rugăciunile bisericii s-au făcut auzite, în această magazie sfințită, fără arhiereu. Predica părintelui Tarcea trecea prin ziduri, de-o auzeau până peste Dunăre satele din Balta Brăilei. Aici ne adunam, aici ne închinam, aici ne întăream sufletește. Totdeauna rugăciunea a fost mângâiere și sprijin.

(Pr. Dimitrie Bejan, Satul blestemat, Editura Cartea Moldovei, 1998, p. 43)