Preotul cel tâmpit pentru Hristos și maiorul escroc

[Dialog între părintele Constantin Crișan și părintele Nicolae Grebenea, la întâlnirea celor doi în închisoare. Părintele Constantin este cel care povestește cum a fost închis și anchetat, iar părintele Nicolae este cel care a consemnat în memoriile sale dialogul n.n.]:

…cum ai căzut si ai ajuns în temnită?

– Să vezi, spuse. Am scris un roman „Zbateri” si l-am semnat cu pseudonimul Toma Spătaru. Romanul cuprinde viata tăranului român între cele două războaie si conflictele ce le-au avut cu boierii. Romanul s-a bucurat de un succes deosebit. Era publicat numai primul volum, dar erau două.

Partidul s-a sesizat: cum poate apărea un roman atât de bun semnat de un popă care e si legionar? Şi mi-au cerut să publice ei ambele volume sub un alt nume, si să-mi dea o răscumpărare în bani. Eu am refuzat oferta si m-au condamnat.

– Şi de câti ani faci temnită? am întrebat.

– De șapte ani.

– Bine! Mâncând din pita asta amară, te-ai mai reabilitat si tu și ți-ai mai răscumpărat multe păcate. Şi l-am îmbrătisat.

Cum s-au purtat la anchetă? Cu bătăi?

– Nu! S-au purtat binisor. Mă ancheta un maior care într-o zi mi-a spus:

– Hai să vorbim, părinte, de la om la om. Păcat că n-ai primit propunerile ce ți le-au făcut. Erau hotărâți să te bage la Academie. Şi acum înfunzi puscăria. N-ai fost deștept.

Eu am răspuns:

– Da! Se poate. Eu însă stiu părerea dumneavoastră despre noi, preoții.

– Care e?

– Ne-ați băgat în două categorii: unii tâmpiți si alții escroci. Tâmpiți ar fi cei ce mai cred azi în Dumnezeu și în valorile religiei după ce, spun comunistii, sunt explicații stiințifice despre Univers și viață și nu mai e nevoie de explicațiile mistice ale religiei. Iar escrocii sunt preoții destepți ce nu cred, dar se fac că cred, ca să-și mențină posturile și să se mențină.

– Şi dumneata unde te încadrezi?

– Eu la tâmpiți.

– Imposibil, părinte, dumneata ești prea deștept. Dumneata te încadrezi la escroci.

– Nu, nicidecum, că eu cred. Eu sunt la tâmpiți. Dar și noi vă împărțim pe dumneavoastră tot așa: în tâmpiți și escroci.

– Adică cum?

– Tâmpiți, cei ce duși de propaganda comunistă îsi închipuie și cred că nu există Dumnezeu si că lumea asta frumoasă s-a făcut prin hazard, printr-un joc si combinație întâmplătoare a atomilor, deși, judecând, și cei mai simpli pot vedea că există Dumnezeu. Escrocii sunt cei ce înțeleg că există Dumnezeu, știu că există și unii au și icoane într-o cameră mai dosită, unde se și roagă, dar, dacă vine cineva și întreabă: cum de le aveți? Ei spun: e artă veche pentru soacră-mea. Dar ca să-și păstreze posturile sau ca să placă partidului spun că nu există Dumnezeu.

– Şi pe mine unde mă plasezi?

– La escroci: căci din discuțiile noastre deduc că dumneata ești inteligent și e cu neputință să nu înțelegi că există Dumnezeu și că lumea nu s-a făcut la întâmplare. Dar ca să-ți poți păstra postul și gradul, spui că nu există Dumnezeu.

(Pr. Nicolae Grebenea – Amintiri din întuneric)