Preotul Gheorghe Șerban – un om blând și sfătos
O crimă care a zguduit tot lagărul a fost împușcarea, în incinta lagărului, sub ochii noștri, într-o dimineață însorită, pe la orele 10, a preotului Gheorghe Șerban1, din Constanța.
Preotul Gheorghe Șerban era un om blând și sfătos. Cu vorbe rostite calm, cu o memorie excepțională și cu un mare simț al prieteniei, ne scotea de multe ori din acalmia de după orele de muncă, cu povestiri de un deosebit umor. Îl botezasem Moș Creangă, într-atât ne delectau amintirile și istorioarele lui.
La câteva luni de la intrarea în mină – după câte îmi amintesc – în primăvara anului 1951, preotul Șerban dădea evidente semne de oboseală. Lucram în schimburi diferite și nu-l întâlneam decât la suprafață, când mai schimbam câte-o vorbă de duh.
Într-o zi l-am văzut foarte abătut și l-am întrebat:
– Ce faci, Părinte? De ce ești supărat?
– Inima taică! Inima nu mă ține!
Și a trecut mai departe.
(Gabriel Bălănescu – Din împărăția morții. Pagini din istoria Gărzii de fier, Editura Gordian, Timișoara, 1994, p. 145)
1. Memorialistul face confuzie în privința prenumelui părintelui. Este vorba de Radu Șerban, nu de Gheorghe Șerban.