Preotul și omul de știință Dimitrie Balaur
S-a născut la 4 septembrie 1903 în familia dascălului Isidor Balaur din comuna Răzeni, jud. Lăpuşna (azi în r. Ialoveni). Aceeaşi localitate este baştina lui Ion Pelivan şi Ion Inculeţ. Aici a trăit mulţi ani Elena Alistar, pedagog, om politic, singura femeie-deputat în Sfatul Ţării. Toate aceste trei personalităţi au fost mari luptători pentru unirea Basarabiei cu Patria-mamă.
După terminarea şcolii primare, în 1910, Dimitrie Balaur s-a înscris la Seminarul Teologic din Chişinău, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti, absolvindu-le cu „magna cum laudae” (1928). Pe parcursul unui an de studii (1928-1929) a fost profesor de religie la liceul din Rezina. A absolvit şi Facultatea de Litere şi Filozofi e, specialitatea de Geografie şi Slava veche cu aceeaşi înaltă distincţie (1932). În perioada studiilor universitare a audiat cursurile profesorilor Nicolae Iorga, Constantin Giurescu, Simion Mehedinţi. Atunci tânărul D. Balaur a început să dovedească aptitudini de cercetător. În timpul vacanţelor culegea creaţii folclorice în satul natal. În mod special, D. Balaur era apreciat de profesorul universitar Nicolae Popescu, academician.
Fiind primite creaţiile populare culese de D. Balaur în s. Răzeni la publicaţia din Fălticeni „Şezătoarea”, Gheorghe T. Kirileanu – redactor al revistei şi secretar general al Fundaţiei „Regele Ferdinand I” – îl înştiinţa pe culegătorul de folclor, printr-o scrisoare din 2 ianuarie 1929, că preşedintele Fundaţiei „a rămas deplin mulţumit de rezultatul cercetărilor” în satul basarabean [1, p. 95].
În altă scrisoare, din 31 martie acelaşi an, G. T. Kirileanu îi comunica lui D. Balaur că manuscrisul lui va fi publicat „în cel mai apropiat număr” al revistei [1, p. 95]. Tot acolo, G. T. Kirileanu îl sfătuia: „Ar fi bine să urmezi poveţele părintelui Nicolae Popescu privitoare la lucrarea pentru licenţă, de prezentat acum, în iunie. Ţi-ai lua grija despre asta şi ai putea să-ţi rânduieşti o viaţă mai potrivită, care să-ţi îngăduie a-ţi desfăşura toate darurile d-tale, pe care noi le preţuim din toată inima” [1, p. 95]. Menţionăm că la sugestia profesorului său, D. Balaur a realizat teza de licenţă – Bisericile din Moldova de răsărit – pe care a susţinut-o cu succes şi apoi a publicat-o (în 1934).
După cum a promis G. T. Kirileanu, culegerea lui D. Balaur – Din literatura populară a Basarabiei (din satul Rezeni – Lăpuşna) – a fost tipărită în revista de folclor „Şezătoarea” (1929, nr. 1-2, ianuarie-februarie, p. 49-75). Folcloristul şi etnograful bucureştean Iordan Datcu menţionează, pe drept: „În afară de cei doi folclorişti consacraţi, Gh. V. Madan şi P. Ştefănucă, jud. Lăpuşna a dat, în perioada interbelică, încă un folclorist, D. Balaur, cu o contribuţie mai restrânsă şi de aceea mai puţin cunoscut. Totuşi, el trebuie menţionat pentru că în folcloristica interbelică a fost singurul basarabean care a tipărit, în prima noastră revistă de folclor, o colecţie remarcabilă, Din literatura populară a Basarabiei (din satul Rezeni – Lăpuşna)” [2, p. 76-77].
Colecţia este însoţită de o notă biografică la subsol, semnată de G. T. Kirileanu. Culegerea conţine: conocării, iertăciuni, o colindă la Crăciun, un hăit la Anul Nou, bocete, cântece lirice. Sunt interesante notiţele la bocete, în care D. Balaur relatează despre adevărul că textele respective se capătă cu greu de la informatoare.
Despre un informator al său D. Balaur dă o scurtă notă biografică [1, p. 77]. Ar fi curioasă o comparaţie între textele folclorice înregistrate de D. Balaur în preajma anului 1929 şi cele culese peste 40 de ani într-o cercetare de teren din 1969 în s. Răzeni (membrii echipei: subsemnatul şi două studente – Galina Chiorsac şi Eugenia Cijic – studente la Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Chişinău).
Despre culegerea de folclor apărută, G. T. Kirileanu îi spunea lui D. Balaur, într-o scrisoare din 14 iulie 1929: „I-am dat şi părintelui Nicolae [Popescu] un exemplar. Ne-am bucurat amândoi că un tânăr şi vrednic fiu al Basarabiei îşi începe în chip fericit activitatea publicistică pentru cunoaşterea vieţii sufleteşti a fraţilor de peste Prut”. În scrisoarea de răspuns pregătită de D. Balaur acesta recunoştea „vechiului şi devotatului prieten” G. T. Kirileanu: „Alături cu bucuria, am avut şi regretul că am cules numai o parte din versuri şi nimic din creaţiile poporului în proză <…>. Neîntrerupt apoi mă gândeam despre lucrările mele în viitor, înaintea ochilor mei vedeam diferite titluri de lucrări, coperte mai mari şi mai mici, scoarţe şi chiar culorile lor”.
Într-o depeşă din ajunul Anului Nou 1930, D. Balaur primea vestea (transmisă tot de G. T. Kirileanu) că lucrarea privind folclorul din Răzeni a fost premiată de Fundaţia „Regele Ferdinand I”.
Începând cu anul 1930, D. Balaur a activat ca funcţionar la Sfântul Sinod din Bucureşti, apoi – consilier cultural la Episcopia Bălţi, fiind şi secretar de redacţie la revistele „Biserica ortodoxă română” şi „Biserica basarabeană”. În acel timp a muncit mult, studiind preocupările bisericilor şi şcolilor din centrul Basarabiei. Deja la începutul anului 1931 îi aducea la cunoştinţă lui G. T. Kirileanu că a terminat lucrarea importantă despre bisericile şi şcolile din jud. Lăpuşna: „Ultimul sat (de toate sunt 133 sate cu biserici, după ultima schimbare a judeţului la 1 ianuarie 1930) se termină cu fi la 831 (plus 14 de introducere (=845), restul sunt concluziile serioase cu indicele pe cari le transcriu; cu totul vor ieşi una mie folio. Domnia Voastră vă veţi mira când veţi vedea manuscrisul, fiindcă lucrarea a ieşit cum n-am aşteptat-o eu însumi. De aceea vor rămâne uimiţi toţi care vor vedea. O lucrare aşa cum am făcut-o nu va face nimeni altul” [1, p. 96]. Spunea în scrisoarea din 27 ianuarie 1931:
„Promit că voi face şi celelalte lucrări asupra Basarabiei, pentru care am materialul adunat demult:
1. Sărbători şi obiceiuri religioase din Moldova de răsărit – care va fi o continuare şi completare a lucrării asupra bisericilor;
2. Material folcloric adunat pe malul Nistrului;
3. Starea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului între anii 1871-1882;
4. Vizitele canonice ale Arhiepiscopului Pavel Lebedev în Basarabia. Pe toate acestea le voi închina Domniei Voastre” [1, p. 97].
În anul 1937, D. Balaur a fost hirotonit preot, cu ocazia sărbătorii Paştelui, slujind în Catedrala episcopală din Bălţi. Dar, simţind „eliberarea” care venea la 28 iunie 1940, D. Balaur, împreună cu familia, ca şi mulţi intelectuali din Basarabia, s-a refugiat în România, la Bucureşti. În capitală a primit post de preot la biserica „Oborul Nou”. În toamna lui 1941, D. Balaur a revenit, bucuros, la Episcopia din Bălţi.
Însă la 21 martie 1944 a fost nevoit să se refugieze din nou (pentru totdeauna), de data aceasta, la Caransebeş, unde au fost transportate bunurile Episcopiei din Bălţi. În 1945, D. Balaur, cu familia, s-a mutat la Bucureşti, unde a fost primit ca profesor la Seminarul „Nifon Mitropolitul”. Aici a lucrat până în 1948, când seminarul a fost desfiinţat. La 1 septembrie a aceluiaşi an D. Balaur a fost numit preot la biserica din cartierul Parcul Domeniilor, aşa-numita „Mănăstirea Caşin”. Şi aici D. Balaur fusese un slujitor iubit de enoriaşi. Însă situaţia în România stăpânită după război de comunişti se schimbase. Organele de represiune îl urmăreau, mai ales, când se întâlnea cu alţi preoţi din Basarabia. Considerau că la asemenea întâlniri se uneltea împotriva regimului comunist în ţară.
În luna martie 1959 „Mănăstirea Caşin” a fost închisă. Slujitorii principali ai mănăstirii, inclusiv D. Balaur, au fost arestaţi. Preotul basarabean a fost judecat la Tribunalul Militar din Bucureşti. A primit sentinţa de 12 ani puşcărie „pentru luptă contra primului stat socialist din lume, Uniunea Sovietică” şi 15 ani pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A stat închis la Jilava, Gherla, Periprava. A fost eliberat la 30 iulie 1964. A mai slujit apoi la bisericile „Puişor”, „Drumul Taberei”, „Sfânta Vineri Nouă” şi altele (până în 1996). A colaborat la revistele: „Misionarul”, „Apostolul”, „Însemnări creştine”. A decedat la 16 aprilie 1996, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica, în apropiere de Bucureşti. Cu puţin înainte de moarte, a fost vizitat, acasă, lângă „Mănăstirea Caşin” de către etnologul Iordan Datcu, împreună cu cercetătorul basarabean Pavel Balmuş, cărora le-a povestit multe despre viaţa sa. […]
Se cuvine ca toate lucrările publicate (ori, posibil, unele rămase în manuscris) ale preotului şi cercetătorului D. Balaur să fi e adunate într-o culegere aparte şi republicate/ publicate. Ajutor în sensul acesta este lista titlurilor privind lucrările lui D. Balaur, extrasă de I. Datcu din fişierul Bibliotecii Academiei Române: extrasul cu culegerea Din literatura populară a Basarabiei, publicată în „Şezătoarea”, 1929, nr. 1-2, p. 49-75; Biserici din Moldova de răsărit (Bucureşti, 1934, 48 p.); Anthologhioanele din anul 1766: Studiu de bibliografi e (extras din „Biserica ortodoxă română”, an. III, 1935, nr. 9-10); Profesorul Gheorghe Vâlsan: Un savant religios (publicat în „Biserica ortodoxă română”, anul III, 1935, nr. 9-10); O şcoală model: Seminarul Teologic din Chişinău sub conducerea părintelui Serghie Bejan (Bucureşti, 1936, extras); Destinul unui preot transnistrean (Petru Vasilcovschi) (Bălţi, 1943, 16 p.; publicat în „Biserica basarabeană”, an. II, 1943, nr. 5); Vasilcovschi (Preotul Petru), Vizite pastorale individuale/ Pref. de D. Balaur, 1943, 23 p. (extras din „Biserica basarabeană”, an. II, 1943, nr. 4).
(Dr. hab., prof. univ. Nicolae Băieșu – Revista Akademos, nr. 3 (30), septembrie 2013, pp. 99-101)
1. Iordan Datcu, G. T. Chirileanu şi Dimitrie Balaur, Philologia, 2011, nr. 5-6.
2. Iordan Datcu. Dicţionarul etnologilor români. Autori. Publicaţii periodice. Instituţii. Mari colecţii. Bibliografii. Cronologie. Ediţia a II-a, revăzută şi mult adăugită,
Bucureşti, Saeculum I. O., 2006.