Preotul Teodor Codilă a fost un om deosebit
După o perioadă de timp, cât am fost ținut sub tratament şi observație la spitalul din Baia Mare, nu știu din ce cauză, am fost îmbarcat într-o maşină şi dus înapoi la Baia Sprie, fără a mi se face operația pentru care am considerat că am fost trimis.
Mi-am continuat munca în mină, lucrând la copturare, o muncă periculoasă, unde alături de alți coechipieri trebuia să asigurăm securitatea celor din subteran, verificând și dezlipind cu răngile din oțel, bucățile de rocă incomplet desprinse din tavanul sau pereții galeriilor și abatajelor.
Mulți deținuți au fost grav accidentați, iar preotul ortodox Teodor Codilă din Toboliu județul Bihor, fratele preotului Traian Codilă de la Biserica cu Lună din Oradea, a murit fiind zdrobit de o balenă, o lespede de rocă de câteva tone, care s-a desprins din tavanul galeriei, căzând peste el în timpul lucrului. Dumnezeu să-l odihnească în pace pe preotul Teodor Codilă, care a fost un om deosebit pe care l-am stimat şi regretat. El m-a învățat numai de bine, mi-a vorbit despre cinste și adevăr, despre credință şi iubirea de oameni.
(Cornel Onaca – Martori și martiri din temnițele comuniste, ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Primus, Oradea, 2014, p. 148)