Prigoana cea dinăuntru
În curând la editura Christiana
Printre titlurile acestei veri, la Editura Christiana, se numără şi cartea semnată de Pr. Prof. Dr. Mihai Valică şi Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă: Prigoana cea dinăuntru. Încercările drepţilor în Biserica lor. Autorii prezintă, din istoria creştinismului ortodox, cîteva cazuri ilustre de sfinţi sau drepţi persecutaţi nu de păgîni sau de eretici, ci chiar de ierarhii lor bisericeşti sau de fraţii lor de credinţă, dar care au înfruntat prigoana în chip creştinesc, fără să părăsească Biserica, fără să se smintească întru credinţă şi fără să caute răzbunare.
Greu încercaţi pe termen scurt, ei rămîn biruitori pe termen lung, mereu actuali şi exemplari pentru conştiinţa şi viaţa întru Hristos. Prigonitorii au fost uitaţi ori s-au acoperit de ruşine, pe cînd prigoniţii cei pe nedrept strălucesc pilduitori peste veacuri, iar mulţi dintre ei se numără cu sfinţii.
(Răzvan Codrescu)