N-AVEA CATEDRĂ, nici ţinută de belfer, cu cravată şi costum nemțesc uzat, „dascălul" nostru, Maromet.

Avea, în schimb, o puşcărie la îndemânâ – cea mai mare din ţară: Jilava – şi-n mână, în loc de catalog şi de condei, o coadă de sapă căreia cei ce facuseră cunoştinţă cu ea îi spuneau argumentul Știintific sau știința omenirii; şi nu degeaba, căci...Perchiziţiile şi pedepsele, în universul carceral al Jilavei, se făceau din te miri ce motive: un ac de os înfipt – ca să fie ascuns – în cine ştie ce rever de zeghe (cusutul fiind interzis în Jilava), un blacheu de gheată ascuţit pe cine ştie ce piatră furată din curte cu ocazia unui mers la grefă, eventuale tăbliţe de săpun pe care se putea scrie chiar şi cu unghia, sau cărţi de joc făcute din aşchii subţiri de lemn, smulse din priciurile suprapuse (se juca chiar şi poker, pe mâncare sau pe haine, nu însă pe organe sau membre, ca în URSS).

„Dar ce nu poate inventa mintea banditului care era întotdeauna cu o oră înaintea gardianului?" se gândea comandantul Jilavei, Maromet. Avea gradul de maior şi se cam împiedica la vorbă când era emotionat de ceea ce spunea. Faptul însă nu-l stânjenea deloc. Mai ales când voia să bage minţile-n capul celor ce păcătuiseră împotriva stăpânirii. Că doar avea la îndemânâ coada de sapă pe care o mânuia cu destoinicia cultivatorului de ogoare nedestelenite. Şi la orice percheziţie sau vizită de rutină pe care o făcea în celulele suprapopulate ale Jilavei, instrumentul era nedezlipit de el.

Şi-ntr-o zi percheziţia de rutină se făcu într-o celulă în care era întemnitat Jumanca, fostul lider al Partidului Socialist din România, arestat şi condamnat pentru deviaţionism. De îndată ce Maromet intră în încâpere, Jumanca făcu greşeala să-i sară drept în faţă, de pe priciul de sus. Era mai mult dezbrăcat, din pricina căldurii, şi sudoarea, ce-i curgea pe piept şiroaie, dădea ocol unui smoc de păr negru şi des.

Maromet, surprins de aparitia lui intempestivă, întinse mâna spre el şi-l apucă de smocul de păr de pe piept.

- Ju-ju-jumanca! începu el să se bâlbâie. Ce-ce-ce-ce-i cu tine aici?

- Asta mă întreb şi eu, dom'le maior! îi răspunse Jumanca, cu-n glas retinut.

- Da-da-da' de ce sărişi drept în faţa mea?

- Pentru că nu-i drept să fiu aici! Cine a adus şi a făcut socialismul în România? Nu eu? şi vru să mai adauge: Şi tovarâşii...Dar nu apucă să-şi termine întrebarea, pentru că Maromet, când auzi de socialism, îl şi trase de smocul de păr, afară din cameră.

Perchezitia începută fu deodată încheiată şi paznicii care-l însoţiseră pe Maromet dispărură şi ei odată cu Jumanca.

După ce uşa fu zăvorâtă în urma lor, în cameră se aşternu o tăcere stupefiată. Unde l-o fi ducând pe Jumanca şi ce avea să se întâmple cu el?

Un puşti, care scrijelise o gaură prin obloanele care astupau ferestrele celulei şi se uita prin ea, descoperi că Jumanca apăruse în curtea Jilavei, drept în faţa ferestrei lor, în mijlocul unei cete de gardieni cu ciomege în mâini.

- I-acolo! I-acolo! striga puştiul încercând să vadă cât mai mult.

Afară, Maromet discuta aprins cu Jumanca. Gaura făcută de puşti fu îndată lărgită cu eforturile tuturor, până când tot oblonul zbură din făgaşul lui. Cei din cameră se buluciră să vadă ce se mai întâmpla cu Jumanca. Cum se asteptau numai la lucruri rele, nu-şi mai puteau stăvili curiozitatea.

Şi avură ce vedea şi auzi. Discutia dintre Jumanca şi Maromet luase proporţii de sfadă cu teme foarte încâlcite, din care se auzeau: socialismul, ştiinta, comunismul, evoluția şi revoluţia.

Ceea ce susţinea Jumanca era teoria că socialismul ţintea sau viza evoluţia. Maromet zicea că: „Nu-nu-nu e-e-e-evolutia a-a-aduce schi-schimbări, ci re-re-revoluţia!" Şi ba revolutia, ba evolutia, ţinând-o fiecare pe a lui, la un moment dat Maromet fu auzit urlând:

- Re-re-re-vo-vo-vo-lu-lu-lutia, Ju-ju-jumanca!

Dar Jumanca o tinea într-una cu evoluţia.

Atunci, Maromet, scos din sărite, făcu un semn gealaţilor care-l insoţeau. Şi o ploaie de ciomege începu să cadă pe capul şi pe trupul gol al bietului Jumanca.

- Daaa, domnule comandant! începu să strige acesta, de sub ciomege. Aveti dreptate! Totul se rezolvă prin revolutie!

Îi dădea de o mie de ori dreptate lui Maromet, în speranţa că acesta va opri odată bătaia. Iar Maromet, la auzul miraculoasei ,dreptăți" pe care i-o dădea, în sfârșit, Jumanca, facu un semn şi ciomegele caraliilor încetară să mai plouă asupra acestuia. Şi cu ciomagul lui, ridicat, dar fara să lovească, Maromet se apropie atunci de Jumanca şi-i spuse:

- Nu-nu-nu, Ju-ju-ju-manca! Nu-nu-nu eu am dre-dredrep-ta-te! Ştiiiinţa Ooo-me-me-me-niii-riii, ea aaa ve-ve-veniiit să-să-să ne-ne-ne de-de-de-ie drep-drep-ta-ta-te!

Şi ciomagul ridicat în sus rămase, pentru multă vreme, în mintea celor ce-l văzuseră, ca singurul argument Stiintific în stare să convingă omenirea că to-to-to-tul se-se-se re-re-rezolvă prin re-re-re-vooo-lutie.

DASCĂLUL MAROMET îşi indeplinea cu vârf şi îndesat misiunea vârând cu parul în bandiţi, duşmani ai poporului, marile adevăruri ştiintifice marxist-leniniste. Şi reuşea în general, iar când se întâmpla să nu reuşească prin argumentul știintifico-contondent, recurgea la polonicul cu arpacaş.

Stând atunci cu un picior pe marginea ciubărului cu fiertura fierbinte de arpacaş – hrana de bază a detinuţilor – şi cu mâna pe polonicul înfipt în el, striga:

- Băbă bandițilolor! Ăăăăsta cococonduduce lululumea!

Şi-l scotea din hârdău, ridicându-l îşi agitându-l ca să-l vadă toată mulţimea de bandiţi pe care-o avea sub ciomag.

Şi, printre oftaturi şi sughiţuri, nu erau puţini cei care-i dădeau dreptate...Un singur lucru însă nu-i era clar nici lui: de ce oare, stăpânirea, adică Partidul, îşi mai bătea capul cu bandiţii ca să-i îndrume pe calea cea bună, irosind atâta arpacaş pe ei, când ar fi putut să-i termine deodată, trecându-i pe lumea cealaltă, prin Valea Piersicilor.1

„Totuşi, o fi ştiind Partidul ce face!", se gândea el. „Altfel cum aş mai fi ajuns eu, Maromet, maior şi comandant, dacă n-ar fi fost el să-mi pună gradele pe umeri?"

Gânduri şi gânduri cu care Maromet, dascălul nostru din acele vremi, era în stare de orice înfaptuire. Şi nimic nu-i mai putea sta în cale, decât tot Partidul.

(Marcel Petrișor -  Trecute vieți de domni, de robi și de tovarăși)


1. Locul unde se executau deținuții

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii