Arestările din 1948 îl găsiseră pe Goiciu director al închisorii din Galati. Detinutii care trecuseră pe acolo spuneau că Goiciu nu era român si că se lăuda că e prieten cu Gheorghiu-Dej, activând cu acesta la atelierele C.F.R. din Galati. Or, dacă ceea ce spunea el era adevărat, desigur că Dej îi oferise postul important pe care-l avea, acestui monstru, născut să fie ucigas, care nu avea în constiinta lui decât înclinatia de a chinui si a ucide oamenii.

Aici [la închisoarea Galați n.n.] au fost aduşi o parte din fruntaşii P.N.Ţ. după procesul înscenat în 1947. Printre ei se aflau Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino, colonelul Stoica şi Piky Rădulescu-Pogoneanu, ultimul ridicat de la Ministerul de Externe.

Tot aici a fost numit comandant un aşa zis ofiţer Goiciu, găgăuz de origină, ciocănar de profesie, coleg de branşe şi în toate celelalte cu zisul general Drăghici. Deci noul comandant avea o origină sănătoasă şi legături foarte solide în comitetul central al partidului comunist impus de Rusia.

Pentru ca cineva să-şi poată face o imagine cât mai aproape de realitate, voi reda mai jos una din întâlnirile mele cu “satrapul de la Gherla”, cum era denumit de deţinuţi maiorul Goiciu, comandantul închisorii Gherla.

Avusesem 2-3 întâlniri cu el, ocazionate de anchetele la care eram chemat de cei de la Securitate şi i-am citit pe faţă, în vorbe şi priviri, pornirea criminală care respira din toată făptura lui.

… Eu am nimerit într-o cameră cu 23 de deţinuţi. Printre noi era un preot armean ortodox. Se ruga mult la Dumnezeu. Numai cu alte două persoane eram aici, din cei 50 de la camera mare.

Aici era o cameră la parter, fără toaletă, era numai jumătate faţă de cea de la etaj. Tineta, butoiaşul în care îţi făceai necesităţile era lângă uşă, paturi suprapuse, miros urât, gratii în fereastră şi jaluzele ca să nu pătrundă soarele la noi. În tavan era un mic bec care ardea zi şi noapte. Condamnări de la 5 la 25 de ani. Deţinuţi de toate felurile: intelectuali, muncitori, ţărani, studenţi etc. În cameră eram toţi egali, în aceeaşi zeghe vărgată fiecare. Mâncarea ca de obicei, numai ca să nu mori.

Ultima mea pedeapsă cu izolarea în celulele aflate sub parterul “zărcii” a fost doar pretextul care să-i ofere timpul necesar punerii în practică a planului diabolic pe care cu mult timp înainte îl gândise.

Astfel, într-una din zilele începutului de iulie 1957, către orele 10-11 dimineaţa, uşa celulei de la izolarea în care mă aflam s-a deschis şi ofiţerul de serviciu mi-a spus să-mi pun zeghea pe cap, că a venit cineva de la poarta I-a să mă ia la anchetă. I-am comunicat că tocmai acesta era motivul pentru care mă aflu la izolare, pentru că am refuzat să mai particip la anchetele de la poarta I-a. Omul, sau nu ştia sau s-a făcut că nu ştie, dar a plecat să comunice acest lucru celor ce-l trimiseseră.

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii