Procesul
… prin 25 iunie, tăcerea s-a spart dintr-o dată. Am primit o citaţie să mă prezint pentru data de 29 iunie, ora opt, la Judecătoria Alba Iulia. Am crezut că este vorba doar de o înfăţişare la Procuratură, pentru o simplă formalitate de clasare a cauzei noastre ori de încadrare, după cum ni se spusese.
Iată însă că în dimineaţa zilei de 29 iunie, ziua când toată Biserica Creştină sărbătorea amintirea martiriului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, pe când răsunau clopotele la toate bisericile din Alba Iulia, ne prezentam şi noi la judecată, tot pentru aceeaşi vină pentru care au fost judecaţi şi condamnaţi, într‑o zi ca asta, şi cei doi întâi-stătători ai Bisericii şi Credinţei Creştine, Apostolii Petru şi Pavel. Ce prevestire şi ce cinste pentru noi!
Crezusem, la început, că voi fi chemat doar eu singur, – nici nu mă gândeam că pe ceilalţi nu-i va fi scos ancheta totuşi de sub orice cauză. Dar iată şi pe ceilalţi fraţi: Roşianu din Sibiu, Rus Lucian din Alba Iulia, Alexandru şi Augustin Pop din Cluj. Şi mai iată apărând din alte părţi şi mulţi alţi fraţi din ţară: din Hunedoara, din Suceava, Bacău, Maramureş, Sibiu… Curtea judecătoriei ne-a întâlnit cu fraţii care aflaseră în grabă despre chemarea noastră şi veniseră să vadă ce se va întâmpla cu noi. […]
După strigarea unor nume absente, s-a trecut repede peste procesul dinaintea noastră cu o amânare. Şi s-a ajuns la noi. Era limpede că totul fusese anume lucrat în aşa fel, ca noi să fim luaţi total nepregătiţi.
Cele două femei judecătoare şi bărbatul procuror s-au purtat chiar de la început cu vădită prefăcătorie. Spre a nu da nimic de bănuit, arătau chiar un dezinteres pentru amănunte. De fratele Ghiţă nici nu s-au interesat că lipseşte. La sora Marta, care fusese citată ca martoră, s-a renunţat în fugă, „…ca să nu mai amânăm procesul, să vă mai purtăm pe drumuri…“ – aşa motiva preşedinta.
Am fost chemat primul şi întrebat de către preşedintă:
– Îţi mai menţii declaraţiile de la anchetă?
– Da, am răspuns eu.
– Ai cunoscut legea că nu ai voie să multiplici şi să difuzezi materiale religioase neautorizate?
– Da! Dar tot ce am scris şi am difuzat nu conţine absolut nimic rău şi duşmănos nici contra statului, nici contra Bisericii. Conţinutul cărţilor noastre este întru totul pe linia simţirii Neamului nostru şi a credinţei Bisericii noastre.
– Aţi ştiut că secta „Oastea Domnului“ este interzisă, de ce nu aţi trecut la o altă sectă, autorizată de stat?
La întrebarea asta n-am răspuns nici un cuvânt. Dar am privit-o drept în ochi cu toată durerea sufletului din mine jignit şi a conştiinţei mele străpunse de totalul dispreţ pe care îl arăta ea prin aceasta nu atât faţă de noi, cât faţă de cele mai sfinte valori ale neamului şi ale credinţei noastre. Am clătinat mustrător din cap fără să-i răspund nimic. Aceasta voiam s-o facă să înţeleagă mai mult decât orice răspuns. Nu ştiu cât a putut ea înţelege. A privit spre procuror:
– Tovarăşul procuror dacă are ceva.
– Da! Să răspundă inculpatul de ce a scris şi a difuzat aceste materiale dacă ştia că nu are voie?
– Pentru că necesitatea lor nu a încetat, ci a crescut.
– De ce nu v-aţi mulţumit cu activitatea Bisericii, dacă ziceţi că faceţi parte din Biserica Ortodoxă?
– Pentru că activitatea Bisericii este insuficientă.
– Ai mai fost condamnat şi în trecut la şaisprezece ani muncă silnică, tot pentru aşa ceva. Statul, prin graţiere şi amnistie, ţi-a arătat bunăvoinţă. De ce n‑ai încetat?
– Eu activez de cincizeci de ani în domeniul scrisului religios şi ştiu câtă nevoie este, mai ales acum, de acesta. Repet: n-am scris nimic rău, ci numai ceea ce era necesar pentru popor şi credinţă… Şi…
– Destul! Din cele declarate reiese clar vinovăţia inculpatului Dorz Traian, ca şi a celorlalţi inculpaţi. Cer aplicarea articolului 94 din Legea 3/1974, cu art. 75, litera „a“ din Codul Penal, condamnarea lor, confiscarea tuturor materialelor aflate la ei, precum şi plata cheltuielilor de judecată.
Şi se aşeză pe scaun.
– Ai primit vreo sumă de bani ca drepturi de autor pentru aceste cărţi? mă întrebă din nou preşedinta.
– Nu, nimic, de la nimeni.
– Cine ţi le-a tipărit şi unde?
– Nu ştiu.
– Mai ai ceva de adăugat?
– Da! Vă rog să scoateţi de sub orice învinuire pe ceilalţi, fiindcă ei nu sunt vinovaţi cu nimic! Eu i-am rugat, ei m-au servit. Nici n-au scris, nici n-au difuzat nimic.
– Destul! Semnează declaraţia! Următorul:…
(Traian Dorz – Hristos, mărturia mea)
aprilie 21, 2013 @ 8:36 pm
Astăzi citim atât de multe cărți religioase, însă există doar o formă de evlavie… așa cum este scris în Sfintele Scripturi. (ma refer în general, nu sunt mulțumit mai ales de starea în care mă aflu eu în special)
aprilie 24, 2013 @ 11:17 am
Pentru că există atâta bogăție de scrieri, vine și diavolul cu ispita aceasta de a ne ”ajuta” să teoretizăm credința… uitând să o mai și trăim. Nu e vina sfinților părinți, nici a teologilor, ci a noastră că ne oprim la teorie și nu îndrăznim cu practica mai mult decât ne înregimentează șabloanele.
iulie 27, 2013 @ 8:47 pm
Ca și jurnalist, sau orice funcție ar avea un astfel de om, nu poate să scrie nimic nefondat…, pentru a avea credibilitate. Oastea Domnului, înepând cu fondatorul său, Părintele Iosif Trifa, și până la ultimul ostaș înrolat în ea, a fost este și va rămâne o fiică credincioasă a Bisericii Ortodoxe Române. Așa a vrut-o Părintele Iosif Trifa, așa au lucrat colaboratorii săi și toți urmașii Oastei. N-au creat probleme Bisericii, ci au fost prigoniți de-a lungul vremilor, de cei care erau împotriva credinței, oricare ar fi fost ei. Trezește-te domnule din somn, ca sa poți fi iertat de Dumnezeu aici pe pământ …! Consider că autorul acestui articol , ori era beat când l-a scris, ori aparține altor culte…, Pentru că numai așa se explică diversiunea și minciunile scrise aici.
iulie 30, 2013 @ 11:09 am
Doamne ajută, Susana! Din neatenție nu ai observat că acest ”articol” este scris chiar de Traian Dorz. Defapt este un extras din cartea sa de memorii ”Hristos, mărturia mea”. În acest episod, poetul creștin povestește cum a avut loc procesul lui intentat de regimul comunist.
decembrie 14, 2013 @ 12:44 pm
”Diavolul nu știe niciodată că, până la urmă, toate uneltirile lui contra Lui Hristos și a Lucrării Sale Vii n-au făcut decât să se aleagă mai curat ceea ce voia el să întineze… Și să răspândească și mai puternic ceea ce voia el să nimicească.
Furtuna n-a stins niciodată un foc viu, ci numai pe acela care începea și așa să fie mort. Cernerea n-a pierdut niciodată grâul care era sănătos, ci numai pe acela care și așa era sec.” (Traian Dorz – Lupta cea buna)
decembrie 14, 2013 @ 12:52 pm
Adevăratul ucenic al Lui Hristos – în ceasul marii încercări, este un strigăt al Adevărului, prin curajul său, prin hotărârea sa, prin tăria lui, prin demnitatea lui, prin hotărârea de martiriu, ca Ștefan – pentru Hristos.
El strigă cu graiul său, cu condeiul său, cu atitudinea sa. El strigă luminos, cuviincios, smerit – dar hotărât prin fapte şi prin curajul său sfânt.
Aşa a făcut poetul şi martirul Traian Dorz.
decembrie 14, 2013 @ 1:08 pm
”De când a venit Hristos în lume nu mai exists osândire, nici putere a păcatului, nici judecată a morţii. Ceea ce mai este din toate acestea acum, este numai lipsa lui Iisus din cineva,de undeva,de cândva-unde n-a fost primit şi lăsat să pătrundă Hristos.
Şi după cum întunericul există mai înainte ca o putere şi ca o stăpânire, până la venirea Luminii, iar Lumina l-a nimicit cu venirea ei, tot aşa osânda, puterea şi moartea existau ca nişte puteri ale răului şi nimicirii înainte de Hristos,
iar HRISTOS, la venirea Lui, le-a nimicit, pironindu-le pe Cruce prin răstignirea Lui,
şi le-a golit de orice putere şi le-a făcut de ocară înaintea lumii.
La Golgota, printr-un salt uriaş, totul a fost izbăvit în lumină, ca atunci când soarele se ridică peste nişte munţi uriași.
De atunci,singura osândă este neprimirea Lui HRISTOS şi singurul păcat este neascultarea de Hristos şi singura moarte este ruperea de Hristos şi singurul întuneric este lipsa luminii lui Hristos.” (Traian Dorz)
mai 18, 2016 @ 9:55 pm
https://rasvancristian.wordpress.com/2016/01/27/walden-13-dorz/
mai 19, 2016 @ 2:51 am
https://cetateadepiatra.wordpress.com/2016/02/18/walden-istorii-paralele-si-perpendiculare-iv/