Protopopul Ioan Duma, un stâlp al Bisericii doborât de comunişti
Ioan Duma s-a născut la 30 martie 1884, în comuna Boian, judeţul Târnava Mică, fiind unul dintre cei 14 copii ai plugarului Vasile Duma şi Rafilei. A făcut şcoala primară în satul natal, apoi în Saroşul unguresc, în limba maghiară. Între anii 1889-1903, urmează liceul la Blaj, iar între 1903-1909, la Sibiu a urmat cursurile Academiei Teologice, terminând ca şef de promoţie. Studiile teologice şi le-a terminat la Bucureşti, unde, în paralel, a urmat Facultatea de Litere şi Filozofie. Apoi, obţinând o bursă, a studiat la Universitatea din Budapesta, la Colegiul Eötvös – absolvind facultatea aici. Pentru a se întreţine, a publicat o serie de articole de critică literară.
Această activitate publicistică avea să-l pună în legătură cu mişcarea progresistă din capitala ungară, ajungând să militeze pentru ţinerea de conferinţe despre înţelegerea române-maghiare. În 1912, s-a căsătorit cu Elena Stanca, fiica protopopului Avram Stanca din Petroşani. A devenit preot paroh alături de socrul său, la Petroşani. La 16 iunie 1926 a fost numit protopop de Valea Jiului, iar la 9 iunie 1936 primeşte rangul de iconom stavrofor1.
Ca preot în Petroşani, încă din 1912 a activat pe terenurile cultural, social, şcolar şi economic, cât şi la momentul de la 1 decembrie 1918. A contribuit la înfiinţarea filialei băncii „Ardeleana” la Petroşani, a susţinut o serie de conferinţe culturale, a organizat şcoli de gospodărie şi şcoli de adulţi pentru alfabetizare. A înfiinţat coruri şi reuniuni de binefacere, care au ajutat pe cei săraci cu bani, alimente şi îmbrăcăminte. La aceasta s-a alăturat familia sa, soţia şi copii săi, care erau „mamă şi fraţi ai tuturor oropsiţilor”2.
Pe plan bisericesc a participat la şedinţele Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Sibiului, în calitate de protopop de Petroşani şi raportor al Comisiunii Bisericeşti. Aşa de pildă a participat între 17-19 mai 1936 la sesiunea anuală a Adunării eparhiale, unde a prezentat un raport cu starea bisericească a Eparhiei Sibiului, remarcând „desfăşurarea unui curent nou” în activitatea pastoral-misionară a Bisericii Ortodoxe, referindu-se la ridicarea multor biserici şi catedrale, apariţia unor cărţi de cult şi teologice, reîntoarcerea la Ortodoxie a unor greco-catolici din Valea Lungă, activitatea pe planul învăţământului teologic, mărturisirea şi cuminecarea credincioşilor, starea personalului şi chestiuni disciplinare3. Pe plan local a organizat conferinţele preoţeşti lunare, unde cu toţi preoţii din protopopiatul Petroşani aborda diferitele probleme religioase de pastoraţie, metodele de pastoraţie mai eficace pentru această regiune, mai ales că aici se dezvoltau propaganda sectară şi îşi făceau loc tot mai mult curente ca: socialismul, comunismul sau anarhismul. Aşa de pildă avem cazul conferinţei preoţeşti organizată de părintele Duma, în data de 24 septembrie 1936, la oficiul protopopesc, pentru ca la 19 noiembrie, la şcoala primară din Aninoasa, să întrunească conferinţa catehetică cu preoţii şi învăţătorii din localitate4.
De asemenea, tot în calitatea sa de protopop, a patronat cercurile religioase organizate în diferite parohii de preoţii din protopopiatul Jiu în scopul găsirii metodelor cele mai eficiente de pastoraţie şi a prezidat examenele de religie ţinute de elevii din şcolile din Valea Jiului, cum au fot cele din mai-iunie 1942, unde elevii merituoşi au primit ca premii cărţi în valoare de câteva mii lei5.
După 1919, în calitate de deputat, a militat pentru românizarea conducerii Societăţii miniere Petroşani şi pentru organizarea minerilor într-un sindicat naţional, separat de cel internaţionalist, unde maghiarii încă aveau influenţă6.
De la înfiinţarea filialei Astra în Valea Jiului şi până la contopirea ei cu Fundaţia Regală a fost vicepreşedinte şi preşedinte al acesteia. A fost vicepreşedinte al „Ligii Antirevizioniste Române”, filiala Petroşani, organizaţie culturală înfiinţată în 1933 care avea ca scop contracararea tendinţelor şovine ale Ungariei hothyste, prin apariţii editoriale şi ţinerea de conferinţe şi manifestări7.
Deşi nu a făcut politică, a fost singurul deputat al României Mari de la 1919, care a candidat ca independent, devenind astfel unul dintre cei mai reprezentativi oameni din Valea Jiului. Pentru aceasta şi pentru poziţia de protopop ortodox al tractului Petroşani pe care o ocupa, părintele Duma a fost curtat să intre în lupta politică de diferiţi politicieni ca: Grigore Iunian, dr. Nicolae Lupu, Octavian Goga, D. R. Ioaniţescu. Ulterior, Gheorghe Tătărăscu avea să-i propună intrarea în PNL, însă va refuza şi datorită opoziţiei pe care o manifesta preotul unit dr. R. Miocu, şeful organizaţiei liberale Petroşani şi primarul oraşului. Totuşi, la insistenţele mai multor colegi de facultate, în 1926, va adera la organizaţia din Bucureşti, după care la puţin timp avea să-şi dea demisia, dorind „să muncesc pe terenurile bisericesc, cultural şi social-caritativ”, după cum mărturisea într-o declaraţie, din 17 iunie 1949, dată în ancheta Securităţii8.
Atentat cu bombă asupra protopopului
În timpul guvernării naţional-legionare, protopopul Ioan Duma nu a participat în nici un fel la politica adoptată de noua ordine, după cum susţinea în declaraţia amintită mai sus şi cum avea să se confirme în ancheta efectuată de Securitate: „Servicii speciale nu le-am făcut [legionarilor, n.n.], nici predici. Totdeauna am căutat să nu amestec chestiile politice sau de altă natură cu doctrina religioasă”.
În acelaşi sens, continuă părintele Duma: „În temeiul acestui «distinguo» şi persoanele sau cazurile care au avut asistenţa bisericii, sub orice formă, au fost tratate la fel fără deosebire de rang sau naţionalitate. Prizonierii ruşi au fost serviţi atât în viaţă, cât şi la cazuri de moarte cu toată dragostea şi pietatea creştină. Faptul acesta a făcut ca în 1944, când prizonierii ruşi s-au eliberat, ei să nu dea ascultare unui duşman personal al meu care a invitat pe câţiva dintre aceşti prizonieri să vină la mine să mă batjocorească într-o noapte. Bunul lor simţ şi atitudinea mea corectă m-au apărat”9.
În ceea ce priveşte relaţia cu preoţii din protopopiatul pe care l-a condus timp de peste două decenii aflăm din aceeaşi mărturie: „Cu preoţimea din subordine din protopopiatul meu am avut o purtare de părinte şi frate: am lăudat sau am mustrat, după caz, pe cei care şi-au făcut datoria şi pe cei care nu şi-au împlinit-o sau au avut purtări nepotrivite cu demnitatea preoţească, dar niciodată în 23 ani nu am raportat sau pârât pe vreunul la autoritatea superioară bisericească. Aşa se explică, între altele, că eu nu am preoţi pedepsiţi disciplinar. Am împăcat lucrurile aici acasă. Între ei am şi rudenii […], cu toate aceste legături familiale sau de altă natură mai intime nu s-au făcut între noi, pentru a nu fi bănuit de protecţionism sau nepotism. […] Încă o dată afirm: legăturile mele cu aceşti preoţi – ca şi cu ceilalţi – sunt cele impuse de legile bisericeşti şi de buna tradiţie creştină ardeleană”10.
În perioada războiului a luat jurământului unităţii militare cazate în Petroşani şi care trebuia să plece pe frontul de răsărit. O sfeştanie a săvârşit în faţa primăriei din Petroşani înaintea plecării gărzilor lui Maniu împotriva maghiarilor care ocupau Ardealul11. Şi după 23 august 1944 şi-a continuat activitatea social-caritativă, însă de acum vrând-nevrând sub „umbrela politică” a fidelilor comunişti. Astfel, a participat în comitetele de ajutorare a celor bântuiţi de seceta din Moldova, aflate sub conducerea „Apărării patriotice”. După cum spunea în ancheta Securităţii, din 15 martie 1949, preotul nostru a reprezentat al doilea protopopiat în care toţi preoţii din subordine să adere la Uniunea Preoţilor Democraţi. De asemenea a fost în comitetul de conducere al Asociaţiei Române pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică (ARLUS)12.
Cu toate acestea, părintele nostru atunci când a fost solicitat, în noiembrie 1946, de regionala PCR din Valea Jiului pentru a semna apelul „către toţi preoţii din toate confesiunile pentru a îndemna cetăţenii oraşului Petroşani ca să se alăture cu voturile Blocului Partidelor Comuniste”, fidele comuniste, „a refuzat categoric şi nu a vrut să semneze apelul, invocând că nu poate fără comitetul bisericesc”13.
De altfel, se pare că litigiul cu reprezentanţii partidului proletar începuse încă din 1945, atunci când părintele primea mai multe scrisori de ameninţare, culminând, în octombrie acelaşi an, cu un atentat cu o bombă plasată noaptea, chiar sub fereastra dormitorului său. Explozia a produs devastarea întregii camerei în care se afla, însă el a scăpat ca prin minune14.
Scos din funcţie şi arestat de către comunişti
La începutul anului 1949 părintelui Duma i se instrument un dosar de urmărire informativă la Biroul de Securitate Petroşani, după cum aflăm într-o adresă către Serviciul Judeţean Deva, prin care se solicitau informaţii în privinţa relaţiei cu Sârbu Vasile, un „ilegalist” din Petroşani. Totodată, părintele Duma era filat de către oamenii Securităţii, potrivit notelor datate aprilie 1949, din care reieşeau legăturile pe care le avea cu intelectualii din oraş15.
Paralel cu acţiunea Securităţii împotriva preotului Ioan Duma, la nivelul superior se proceda la epurarea protopopilor ortodocşi cu unii care fie se dovedea a fi loiali regimului, fie putea fi în viitor. Astfel, s-a întâmplat şi în cazul nostru, atunci când preotul Duma, potrivit unei note informative, ar fi spus: „Aud că vor să mă schimbe din protopopiat şi să pună în locul meu un preot comunist, dar nu-i nimic va trece şi asta. Sunt sigur că nu va fi mai mult de 1-2 luni, deoarece războiul bate la uşă”. Desigur că, în acest context, informatorul a exagerat puţin, tocmai pentru a da un ton mai agresiv limbajului folosit de preotul Duma şi pentru a părea „duşmănos” în ochii „vigilenţi” ai Securităţii16.
Dar, faţă de cele spuse de preotul Duma, ulterior Securitatea Petroşani avea să înştiinţeze Serviciul Judeţean de Securitate Deva, la 19 martie 1949, cu următorul conţinut: „Într-o discuţie avută cu un informator al nostru preotul Duma Ioan spunea că fiecare preot trebuie să dea nişte date care vor trebui verificate de PMR şi apoi trimise la Minşisterulţ Cultelor şi care aceste date, în prealabil, vor hotărî situaţia fiecărui preot în parte. Faţă de cele de mai sus, starea de spirit a preoţilor se pare a fi agitată pe această chestie, simţindu-se în nesiguranţă; sunt mereu a-şi da întâlniri, unde discută şi analizează situaţia lor. […] Cele de mai sus sunt urmărite de noi şi orice noi constatări vor fi raportate”17.
Ca urmare a reacţiei faţă de schimbarea protopopilor, de la 1 iunie 1949, părintele Duma îşi va pierde postul de protopop de Valea Jiului, în locul său fiind numit, de către episcopul Andrei al Aradului, preotul Sergiu Lozanu18.
În cele din urmă, la 12 iunie 1949, Securitatea Petroşani avea să-l aresteze pe părintele Ioan Duma, după ancheta din 15 martie 1949, la care fusese supus iniţial. Totuşi, arestarea sa va fi înregistrată abia la 27 iunie, pentru ca solicitarea spre aprobare de către Securitatea Sibiu să se facă abia la 4 iulie, răspuns pe care îl v-a primi pe 6 august 194919.
Arestarea părintelui Ioan Duma avea să se procedeze într-o perioadă extrem de tulbure pentru Biserica Ortodoxă Română. La nivel înalt apăreau primele conflicte între conducerea bisericească şi cea politică la problema numirii episcopilor în eparhiile vacante, apoi a protopopilor, mai ales a celor din Bucureşti; comprimările posturilor bugetare de preoţi; reîncadrarea personalului clerical şi administrativ în centrele eparhiale; sindicalizarea preoţilor; arestările orchestrate de organele MAI etc.20 Pe de altă parte, partidul declanşa o amplă acţiune de persecuţie a oamenilor Bisericii, pe fondul schimbării conducerilor locale şi instituirii „comitetelor provizorii”. Altfel spus, presiunile politicului la adresa bisericescului erau foarte mari.
În cazul nostru, se pare că a existat un ordin prin care toţi cei responsabili de maltratările de evrei în perioada 1940-1941 să fie arestaţi, anchetaţi şi deferiţi justiţiei. Acest ordin, verbal, l-a primit de la Gheorghe Crăciun, şeful DRSP Sibiu şi locotenentul Ruşet de la Securitatea din Petroşani. Astfel, părintele nostru avea să fie inclus în lotul „legionarilor din Valea Jiului”, din care făceau parte foşti membri legionari, majoritatea judecaţi şi condamnaţi în 194121.
Dacă pentru foştii condamnaţi în 1941 existau „dovezi” pentru acuzaţiile care li se aduceau, în cazul preotului nostru Securitatea avea nevoie de ceva solid. În acest sens, anchetatorii au strâns 17 declaraţii ale unor muncitori, fideli membrii PMR prin care „arătau că protopopul Ioan Duma din Petroşani, în timpul guvernării legionare, a agitat pe legionari împotriva populaţiei evreieşti şi maghiare din Valea Jiului, a ţinut slujbe în biserică unde arăta că războiul din Răsărit era un război just şi ponegrea URSS şi PC (b). De asemenea, a rezultat informativ că a luat jurământ la ostaşii unităţilor din Petroşani, care plecau pe front în Răsărit şi le arăta că trebuie să lupte să distrugă comunismul. În anul 1944-45, a făcut o sfeştanie huliganilor din gărzile lui Maniu şi i-a îndemnat să meargă şi să nu lase nici un picior de maghiar în Ardeal. Pentru aceste motive DRS Sibiu a trecut la reţinerea sa pe ziua de 27 iunie 1949”22.
La 13 iulie 1949, printr-o adresă a Direcţiei Regionale de Securitate Sibiu către centrala Securităţii, la puţin timp după arestare, părintele Duma Ioan era prezentat astfel: „Duce o activitate ostilă faţă de regimul actual. În cuvântările sale pe care le ţine la biserică este expansiv şi lasă să se înţeleagă lucruri contra actualului regim. Caută prin predicile sale religioase a infiltra în rândurile populaţiei neîncrederea faţă de evenimentele actuale. În prezent susnumitul preot este reţinut la biroul de Securitate Petroşani pentru cercetări, împreună cu un lot de legionari care au luat parte la maltratarea evreilor din anul 1940-1941. Starea de spirit a populaţiei este satisfăcătoare, comentând favorabil reţinerea acestuia, spunând că acesta o merita mai mult23.
Ţinut în temniţă pentru „crime împotriva umanităţii”
Însă, realitatea era cu totul alta. Astfel, în ceea ce priveşte activitatea ostilă a părintelui Duma faţă de regim nu era chiar atât de mare, precum este prezentată voit către centrala Securităţii. Desigur că aceasta nu exclude sentimentele anticomuniste pe care acesta le-ar fi avut, după cum am văzut mai sus. Pe de altă parte, faptul că era reţinut şi inclus într-un lot anchetat pentru „maltratarea evreilor din anul 1940-1941” este cel puţin forţat, dacă nu chiar absurd. De altfel, ulterior ancheta va stabili chiar netemeinicia includerii părintelui nostru şi vreunei legături cu ceilalţi suspecţi.
În final, în privinţa stării de spirit, se pare că aceasta era complet ostilă faţă de regimul politic, atâta vreme cât şeful Securităţii Petroşani, cel care a ordonat arestările, ulterior a fost demis şi chiar scos din structurile organelor de represiune comunistă (15 septembrie 1949). Aceasta conform unei note, din 14 iulie 1949, unde se vorbeşte de un referat al judeţenei PMR Hunedoara trimis la CC al PMR-Direcţia organizatorică prin care se arată că „tov Ruset, şeful Biroului de Securitate Petroşani, a creat panică în rândurile populaţiei prin arestarea în masă a preoţilor”. Referindu-se la cei doi preoţi din Lonea şi la cel din Petroşani (Duma Ioan), arestaţi, documentul continuă cu motivele arătate de şeful Securităţii petroşene, de genul: „avem directive” sau că „nu sunt de acord cu marxism-leninism”, adăugând că are dispoziţii să mai aresteze 3-4 preoţi reformaţi şi catolici24.
Prin urmare, putem concluziona că părintele Duma a fost arestat din exces de zel, într-o perioadă când represiunea politică era în plin avânt.
Chiar şi cu această demitere a şefului Securităţii din Petroşani şi stare de spirit ostilă regimului, anchetarea lotului va continua în vederea trimiterii în justiţie. În acest timp, părintele Duma era ţinut închis la penitenciarul Deva.
Reţinerea lui o vreme îndelungată şi probabil după mai multe intervenţii, soţia părintelui, Elena Duma, la începutul luni iunie 1950, va reuşi să trimită o scrisoare lui Petru Groza, cu următorul conţinut: „La data de 12 iunie 1949, deci de un an, a fost luat din biserică, după slujbă de organele miliţiei. De atunci nu mai ştiu nimic de el, decât că se află în închisoarea tribunalului din Deva. Nu cunosc motivul arestării, nu-mi dă nimeni nici o relaţie, nici o explicaţie. Soţul meu are azi 67 ani este bolnav de ulcer gastric şi de reumatism. Nu cred că ar mai putea mult rezista în închisoare, de aceea vă rog cu insistenţă să binevoiţi a interveni forurilor competente, ca să grăbească clarificarea situaţiei sale. Sunt singură, bolnavă, mai mult în pat, de mai mulţi ani, cu ulcere extinse ale gambelor […]. Aş fi fericită dacă prin ajutorul DumneaVoastră la-ş vedea iarăşi acasă spre mângâierea poporului pe care îl păstoreşte. Familia noastră are o vechime în ţara Jiului de peste 75 ani, tatăl meu a fost protopop în Petroşani timp de 40 de ani, a stat în strânsă legătură cu poporului de la ţară şi cu mulţimea lucrătorilor de la minele de cărbuni, pe care i-a păstorit: pentru sentimentele adânc democratice a fost atât el, cât şi familia lui, stimată şi iubită de muncitori şi de ţărani şi de ceilalţi locuitori, fără deosebire de neam şi de biserică. În aceste sentimente am fost crescuţi şi noi copii lui. După moartea tatălui meu, întâmplată în refugiul din 1916, a urmat la protopopiat soţul meu pr. Ioan Duma. Protopopul Ion Duma, fiu de ţăran, era legat de serviciile pe care i le cereau profesiunea şi forurile superioare. Era permanent acasă sau în biserică, nu avea nici o legătură cu nimeni afară de cetăţenii, care îi cereau vreun serviciu de ordin bisericesc sau administrativ. Bolnav de stomac şi de reumatism de mulţi ani s-a retras din viaţa publică, pentru ca să-şi poată conserva sănătatea şi asigura existenţa”25.
Faţă de aceasta, la 19 iunie 1950, Petru Groza a dat următoarea rezoluţie: „Min. Afacerilor Interne: Arestarea la loc şi timp nepotrivit a protopopului Duma este comentată şi acum. A trecut timpul util pentru eventuala sancţionare a lui – şi faţă de stăruinţele din partea bisericească, precum şi din partea familiei – trebuie revizuită urgent situaţia lui, ss P Groza”. De aici, memoriul însoţit cu rezoluţia a plecat la ministrul Teohari Georgescu, care la 24 iunie dispunea către Gheorghe Pintilie, ministrul adjunct al Afacerilor Interne26.
Următorul pas a fost verificarea cazului preotului Ioan Duma direct de către Direcţia Generală a Securităţii Poporului. La 25 august 1950, maiorul Stănescu H., şeful Serviciului Culte din DGSP, analiza cazul într-un referat, concluzionând cu afirmaţia „fiind în curs de încheierea dosarului” şi urmează a fi trimis în justiţie la Tribunalul Cluj, Cabinetul pentru Criminali de Război, deoarece „se face vinovat de provocare prin grai la susţinerea şi continuarea războiului împotriva Uniunii Sovietice; de crime împotriva umanităţii, prin aprobare de metode şi tratament neomenoase aplicate populaţiei civile”, adică „crime contra păcii”, prevăzute şi pedepsite de articolul 2, litera c din Decretul-Lege 207/1948. Totuşi, pe acest referat avea să se pună următoarea rezoluţie: „14 septembrie 1950, va fi adus la Bucureşti”27.
La 21 septembrie 1950, orele 15, 30, părintele Ioan Duma era depus în arestul DGSP, după ce fusese adus de la penitenciarul Deva, iar momentan dosarul pregătit pentru proces a fost retras de la Tribunalul Militar Cluj28. Aici, în data de 26 septembrie 1950 părintele este anchetat de către Gheorghe Enoiu, din Direcţia Anchete Penale din DGSP, în urma căreia i se întocmeşte un referat unde prevăzut cu toate învinuirile aduse iniţial şi este propus pentru trimiterea în justiţie29.
Totuşi, după acest şir de anchete, a doua zi, 27 septembrie 1950, situaţia se va schimba fundamental în favoarea părintelui Ioan Duma. Printr-un memoriu, Gheorghe Enoiu enumeră toate învinuirile enunţate anterior, practic acelaşi referat pe care îl întocmise cu o zi înainte, însă cu concluzia de a fi pus în libertate. În aceeaşi zi, Alexandru Nicolschi, director adjunct al DGSP va pune rezoluţie favorabilă la această propunere, iar la 29 septembrie 1950 Mişu Dulgheru, şeful Anchetelor Penale30.
Probabil că l-a câteva zile părintele Ioan Duma a fost eliberat, dacă ţinem cont de graba care îi caracteriza pe potentaţii Securităţii. În tot cazul, la 15 martie 1951, cazul „legionarilor din Valea Jiului”, în care se afla şi părintele Duma, trimis la Tribunalul Militar Cluj era clasat de către Parchetul Curţii Cluj, deoarece „nu poate fi încadrat în prevederile DL nr. 207/1948”. Toţi învinuiţii erau eliberaţi de sub puterea mandatelor de arestare din 7 septembrie 1950, mai ales în cazul lui Duma Ion care se afla deja în libertate31.
Potrivit lui Cicerone Ioniţoiu, părintele Duma a mai fost arestat o dată pe 5 decembrie 1951, pentru a fi anchetat din nou de către organele Securităţii, până la 23 septembrie 1955, când i s-a fixat domiciliu obligatoriu la Târgu-Jiu32.
După eliberarea din detenţie, părintele a slujit la biserica Sf. Gheorghe Vechi din Bucureşti33.
La 11 iulie 1957, doborât de o boală ce a fost agravată foarte mult de regimul de detenţie, din timpul anchetelor, a trecut la cele veşnice34.
(Adrian Nicolae Petcu – Revista Rost nr. 31, septembrie 2005, pp. 55-60)
1 ACNSAS, fond Penal, dosar 688, vol. 3, f. 147; cf. Cicerone Ionițoiu, Cartea de aur a rezistenței românești împotriva comunismului, vol. 1, Hrisovul, 1995, p. 321; Vasile Manea, Preoți ortodocși în închisorile comuniste, Patmos, 2001, p. 101-102.
2 ACNSAS, fond Penal, dosar 688, vol. 3, f. 147.
3 „Telegraful Român“, an LXXXIV, 24 mai 1936, p. 2-3.
4 Ibidem, nr. 52, 19 decembrie 1936, p. 2.
5 Ibidem, an XC, nr. 25, 21 iunie 1942, p. 4.
6 ACNSAS, fond Penal, dosar 688, vol. 3, f. 147v.
7 ACNSAS, fond Penal, dosar 688, vol. 1, f. 12-13; vol. 3, f. 161v; AMJDIM, fond Penal, dosar 118.165, vol. 2, f. 118-120; Calendarul Ligii Antirevizioniste Române, Secția Ardeal, pe anul 1936, Editura LAR, Comitetul Regional pentru Transilvania, Cluj, p. 52.
8 ACNSAS, fond Penal, dosar 688, vol. 3, f. 147v, 161.
9 Ibidem, f. 162.
10 Ibidem, f. 162v.
11 Ibidem, vol. 1, f. 13.
12 Ibidem, vol. 3, f. 147-147v; AMJDIM, fond Penal, dosar 118.165, vol. 2, f. 21.
13 ACNSAS, fond Penal, dosar 688, vol. 3, f. 164. Declarația, care amintește de acest moment, este dată de Muntean Simion, membru PCR, responsabil cu organizația de masă la Organizația Petroșani, datată 13 noiembrie 1946.
14 Cf. Cicerone Ionițoiu, Cartea…, loc. cit.; Vasile Manea, op. cit., p. 102.
15 ACNSAS, fond Penal, dosar 688, vol. 3, f. 171-175.
16 Ibidem, f. 153.
17 Ibidem, f. 177.
18 Ibidem, f. 155.
19 AMJDIM, fond Penal, dosar 118.165, vol. 2, f. 98-100.
20 Cristina Păiușan și Radu Ciuceanu, Biserica Ortodoxă Românã sub regimul comunist, vol. 1, INST, 2001, p. 94-96, 98, 105, 107-108, 231-235; Adrian Nicolae Petcu, Ministerul Cultelor și slujitorii altarului în anii „democrației populare“, în „Pro Memoria“, nr. 3/2004, p. 305-307.
21 AMJDIM, fond Penal, dosar 118.165, vol. 2, f. 55. Aceștia erau: Iercan Ludovic, Holda Romulus, Preda Titus, Novăcescu Petru și Murgu Traian. În acest val de arestări menționăm că a mai fost ridicat și preotul Jura Marcu Păun din Lonea, care după anchetă a fost eliberat (Ibidem).
22 Ibidem, f. 98-100.
23 Ibidem, f. 22.
24 Ibidem, f. 161.
25 Ibidem, f. 29-30. Scrisoarea este înregistrată la Președinția Consiliului de Miniștri cu data de 19 iunie 1950 (Ibidem).
26 Ibidem, f. 27. În Vasile Manea, op. cit., p. 102, se susține că la eliberarea părintelui ar fi intervenit cumnatul său, dr. Constantin Stanca, pe lângă ministrul Teohari Georgescu, aspect care nu se reflectă în dosarele pe care le-am consultat.
27 Ibidem, f. 98-100, 110-111, 228.
28 Ibidem, f. 221.
29 Ibidem, f. 118-120, 162-163.
30 Ibidem, f. 121-123, 225-227.
31 Ibidem, f. 232-236.
32 „Deșteaptă-te, române! Organ de luptă națională“, an II, nr. 5-6, septembrie-noiembrie 1988, Paris, p. 5. Această trimitere ne-a fost semnalată de colegul Nicolae Videnie, de la IRIR, căruia îi mulțumim și pe această cale.
33 Vasile Manea, op. cit., p. 102.
34 Ibidem. Conform lucrării lui Cicerone Ionițoiu, Cartea…, loc. cit. părintele nostru ar fi slăbit 30 de kg în timpul detenției, „încât era de nerecunoscut“.
Bibliografie:
Izvoare inedite: ACNSAS, fond Penal, dosar 688, vol. 1, 3; AMJDIM, fond Penal, dosar 118.165, vol. 2;
Lucrări generale: ***Calendarul Ligii Antirevizioniste Române, Secţia Ardeal, pe anul 1936, Editura LAR, Comitetul Regional pentru Transilvania, Cluj; „Deşteaptă-te, române! Organ de luptă naţională”, an II, nr. 5-6, septembrie-noiembrie 1988, Paris; IONIţOIU, Cicerone, Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, vol. 1, Hrisovul, 1995; MANEA, Vasile, Preoţi ortodocşi în închisorile comuniste, ed. a II-a, Patmos, 2001; „Telegraful Român”, an LXXXIV, 24 mai şi 19 decembrie 1936; an XC nr. 25, 21 iunie 1942.