vezi galerie foto (7 foto)
Radu (Demetrescu) Gyr
  • 02 Martie 1905
  • Câmpulung, Argeș
  • poet
  • 20 ani
  • Tismana, Miercurea Ciuc, Târgu Jiu, Jilava, Aiud
  • 29 Aprilie 1975
    • Stele pentru leagăn
    • Ultimele poeme
    • Calendaru meu
    • Calendarul meu
    • Balade
    • Sângele temniței. Stigmate
    • Anotimpul umbrelor
    • Pragul de piatră
    • Crucea din stepă. Poeme de răsboiu

Media kit FCP (bannere)

Fericiti cei Prigoniti

Mărturii ale cititorilor

10 cărți de bază

Promovăm

Fototeca ortodoxiei românești

Dar, după cum am mai spus, în pușcărie lucrurile se schimbă mereu. La vreo două săptămâni după vizita lui Sepeanu am fost luat de la etaj și dus la parter, în ultima celulă din partea dreaptă, unde i-am găsit pe generalul Stavrescu, fost comandant al Corpului de Armată din Sibiu și fost comandant al Armatei a IV-a, care s-a umplut de glorie în campania din Apus împotriva nemților, pe fostul ministru național-țărănist Ghiță Pop, poetul Radu Gyr și Eugen Teodorescu.

Deși se chema că este cameră de infirmerie, numai Stavrescu avea pat, ceilalți dormeam pe rogojini. Ghiță Pop și Radu Gyr erau bolnavi rău, că abia se mișcau, dar, fiindcă nu făceau temperatură, lor nu le-au dat pat. Primeau toți medicamente, în schimb, Eugen și cu mine primeam numai vitamine. Mâncarea era cu puțin mai bună decât sus. Totuși Eugen și cu mine ne-am refăcut cel mai repede și noi eram cei care întrețineam buna dispoziție în cameră și, evident, curățenia. Am stabilit și aici un program de viață. În acest program, în afară de Eugen și de mine, mai intra și Radu Gyr cu poezii. Nu totdeauna era în putere să ne poată recita, dar, când putea, era o adevărată beție de artă. Avea Radu Gyr niște poezii făcute în închisoare, de o extraordinară frumusețe și profunzime. Din păcate, n-am fost în stare să memorez nici una. Nu știu ce s-a ales de poeziile lui, îmi place să cred că, după ce s-a eliberat, a avut grijă să nu lase să se piardă. Erau bijuterii literare, nu numai pentru poezia românească, dar și pentru cea universală. [...]

După moartea generalului Stavrescu am rămas numai patru. Fiindcă Radu Gyr era tot mai rău, am propus să se culce el în patul rămas liber. Acesta a refuzat însă, spunând că trebuie să-l lăsăm pe Ghiță Pop, care era mult mai în vârstă decât noi, și era și el bolnav. Până la urmă ne-a împăcat administrația, căci a scos patul afară din cameră. [...]

Radu Gyr era din ce în ce mai rău. Avea momente când își pierdea cunoștința și, când se trezea, respira așa de greu de parcă ar fi avut o piatră de moară la piept. În timpul unui asemenea leșin am chemat gardianul și l-am rugat să-l ducă la doctor. A venit doctorul Ranca și măsura pe care a luat-o a fost să-l mute în altă cameră. Toți eram îndurerați, căci acum cunoșteam procedeul: pe muribunzi îi muta dintr-o cameră în alta. Chiar a doua zi, după programul de dimineață, am auzit mișcarea neobișnuită pe coridor și, după un timp, a venit Nae [Paleacu] la vizetă; cu lacrimi în ochi, ne-a spus:

- A murit domnul Radu Gyr!

Toți am rămas încremeniți. Ne așteptam la acest sfârșit, dar tot speram într-o minune.

- Cum a murit, Nae? l-am întrebat.

- Era singur în cameră și gardianul se uita tot mereu pe vizetă. Când l-a văzut că stă întins și nu mișcă a deschis ușa, l-a mișcat și a văzut că e mort. M-a trimis pe mine repede după doctor. Acesta a venit numaidecât și a constatat moartea. A dat dispoziție să fie dus la Morgă. Adineaori l-au pus pe targă și l-au dus. Sunt dezolat că nu i-am învățat toate poeziile, ca să le pot duce afară când mă voi elibera!

El era disperat pentru pierderea poetului, dar noi eram disperați și pentru pierderea poetului și pentru pierderea omului, a camaradului. Căci sufletul lui Radu Gyr era pur, ca și poeziile lui. O durere adâncă ne-a copleșit pe toți. Bătrânul Ghiță Pop, care nici el nu mai avea mult, a spus:

- Mai bine muream eu, căci așa nu pierdea nimic cultura românească!

Toată ziua am petrecut-o într-o tăcere cernită, tristă. Ne-am închis fiecare în durerea lui - poate și pentru că fiecare gândeam că mai curând ori mai târziu, pe toți ne paște același sfârșit. A doua zi, după programul de dimineață, eram toți tăcuți și triști. La un moment dat auzim pași, la vizetă apare Nae:

- Domnul Radu Gyr trăiește!

Toți ne-am ridicat în capul oaselor.

- Ce vorbești, Nae, ai înebunit?

- Să vedeți minune! Ieri, când treceau cu el prin fața spitalului spre Morgă, din spital tocmai ieșea doctorul (i-a spus numele, dar nu l-am reținut), deținut și el, dar care lucrează în spital. I-a întrebat pe cine duc acolo. „Pe Radu Gyr”, au spus. „Vai săracul! Tot n-a scăpat! Lăsați-l jos, să-l mai văd odată. L-am cunoscut foarte bine”. Doctorul s-a uitat lung la el, apoi i-a deschis genele și deodată le-a strigat: „Băgați-l în spital, repede!”. „Dar avem ordin să-l ducem la Morgă”. „Băgați-l în spital, că s-ar putea să nu fie mort! Hai, repede!”. L-au băgat în spital și doctorul i-a făcut numaidecât o injecție, după care mortul a început să respire! Închipuiți-vă! Trăiește! Numai datorită unei întâmplări. Dacă nu se întâmpla să iasă doctorul chiar atunci din spital, ajungea la Morgă, unde chiar dacă se trezea pentru moment, tot murea de-a binelea. Sau, mai rău, îl înmormântau de viu!

Câțiva ani mai târziu, poetul Radu Gyr a ieșit din temniță și sper că minunatele lui poezii din închisoare vor vedea odată lumina tiparului.

(Nistor Chioreanu - Morminte vii, Institutul european, Iași, 1992, pp. 229, 231, 233-234)

Adaugă comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Calendarul de comemorări

Comemorari recente

Citatul zilei
  • "Trebuie să mărturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinţă, cu sânge şi chiar cu viaţa de ni se va cere." Traian Trifan

Ultimele comentarii