Radu Șerban – drama unui preot ajuns la capătul răbdărilor
Într-o zi, preotul dobrogean Șerban, îmi spuse:
– Temperatura ridicată și efortul de mină, după foamea prin care am trecut, mi-a îmbolnăvit grav inima. De mai lucrez în mină, mă distrug complet. M-am hotărât să nu mai lucrez și să cer o muncă la suprafață.
– Hotărârea e riscantă, i-am spus. Suntem condamnați la travaux forcees. Refuzul poate aduce împușcarea. Ești hotărât să mori?
– Da! Neapărat. E singura mea șansă. Altfel și așa mor mai târziu, distrus complet de boală, dar dacă nu mă împuscă pot să mai trăiesc.
– Roagă-te si pregătește-te.
Mi-a spus:
– Am lăsat o nevastă cu copil mic, te rog îngrijește-te, de scapi, și, dacă voi muri eu, să afle cum am murit eu. Nu din lașitate am luat hotărârea morții, ci în extremis: singura șansă de a mai fi bun de ceva.
I-am promis.
Mi-a spus:
– Închină lui Dumnezeu un gând bun pentru mine.
În noaptea ce veni, Nelu Rusu, un avocat legionar din București, visa că erau trei lumânări aprinse într-un loc în lagăr și una s-a stins pe neașteptate. El spuse visul și, Hegheduș, ce era în baracă cu el, spuse: „Astăzi o moarte fulgerătoare se va petrece printre noi”. Și au intrat în mină. Șerban n-a vrut să intre în mină. A fost pus să adune pietre în lagăr. Pe când le aduna, un soldat din cei cu paza a tras un glonț în el și a căzut mort.
Administratia a justificat moartea că deținutul a încercat să fugă peste gard. Prezicerea lui Hegheduș s-a împlinit întocmai. După eliberare, eu n-am putut lua legătura cu soția preotului Șerban să-i arăt situația dramatică în care s-a găsit soțul ei când a fost împușcat. Dar erau unii dobrogeni în lagăr care știau de împușcare și de boala lui. Am aflat că soldatul ce a tras a fost răsplătit cu un concediu de șapte zile.
(Pr. Nicolae Grebenea – Amintiri din întuneric, Editura Scara, Bucureşti, 2000, p. 209)